În curentele acestea new age se tot vorbește despre setarea intenției sau a obiectivului. Ceea ce e fair, avem nevoie de o locomotivă, plus că dorința este umană, este motorul acțiunilor noastre. Însă, unde se termină sankalpa și unde începe stadiul de obsesie? Mi se pare atât de atât de fină linia dintre acestea două, încât încurajarea intențiilor în masă a devenit periculoasă. Este nevoie ca omul să fie echilibrat și disciplinat mental și abia apoi poate să lucreze pe obiective.
Într-o formă sau alta, cu toții avem tendințe obsesive. Fie că verificăm ușa de 10 ori, fie că avem nevoie de ceea ce numim “tabieturi” în fiecare zi, o obsesie vine ca o compensare a unei nesiguranțe sau neliniști interne. Dar ce ne facem cu cei neliniștiți?
Obsesie sau validare?
Dacă mă cunoști sau mă citești de ceva vreme, știi deja că inspirația îmi vine din cotidian. Dincolo de partea de observator a new-age-ului isteric din ultimii ani, văd aproape în fiecare zi, online sau offline, spiritualitate care a luat-o pe arătură grav, văd așa-zisa dezvoltare personală cum dezvoltă maniaci, sau cum acoperirea de diplome, hârtii sau funcții dă iluzia invincibilității. Văd și opusul, cu oameni care au crescut frumos și sănătos, care au avut o dezvoltare organică, oameni cu transformări pe cât de naturale, pe atât de spectaculoase.
Dar job-ul meu este să observ trend-ul social. Pe lângă poveștile cu zâne pe care le aud despre meditație, manifestare, energii and shit, văd cum trecerea la obsesie devine cumva obligatorie pe măsură ce avansezi în viață sau în vârstă. Am o “prietenă” care a devenit extrem de interesată de mine în ultimul an. Ți-am mai povestit aici despre ea. Eh, femeia asta, aproape pensionară, și-a făcut un obicei în a mă urmări. Mă urmărește acasă, în casă, pe social media, peste tot. Se hrănește cu mine și îi hrănește și pe cei din jurul ei. Practic, sunt provider de hrană pentru familie 😅
Dincolo de impulsul de a rezolva odată pentru totdeauna acest aspect, am început totuși să mă întreb ce se află în spatele acestor comportamente. Adică da, ok, obsesie, obsesie, dar ce îi mână pe acești oameni să le văd fața când mă uit pe geam? Și care este trigger-ul care poate transforma orice comportament aparent bening din obiectiv în obsesie? Și tot astăzi am primit răspunsul citind o postare a Mihaelei Dan:
Și uite așa mi-am adus aminte de un principiu mai vechi de al meu din care evaluam întâlnirile și persoanele cu care interacționam înainte de a mă apuca de yoga: mă uitam la prietenii lor pentru a mă lămuri cu ce anume rezonează și, mai ales, mă uitam la cei pe care îi discreditează. Acesta îmi era filtrul, cumva dezvoltat în adolescență, de a “citi” interlocutorul. Spune-mi ce urăști, ca să știu care îți sunt valorile și frustrările.
Obiective sănătoase
Acum, revenind la ce ne interesează, de fapt, care este diferența între obiectiv și obsesie, ca necesitate imediată și insistentă de a obține ceva? Într-o manieră simplistă, putem defini obiectivul ca fiind ceva constructiv, ceva care ajută în dezvoltarea ta și a celor din jurul tău. Obiectivul, intenția, sankalpa sau cum vrei tu să îi spui, este acel motor al acțiunilor tale în scopul creșterii tale și apropierii de esență.
Nu numai că un obiectiv curat nu face rău în jurul tău odată ce l-ai atins, ba chiar ajută oamenii din imediata apropiere în dezvoltarea lor. Este ca o epidemie de bine, de speranță, fără să caute validare sau să vrea să umple vreun gol. Cu cât obiectivul este mai înalt, cu cât îți rezolvă mai puțin din lipsurile fizice și materiale, cu atât este mai curat. Cu cât este mai aproape de tine, de felul în care arăți, de aparențele pe care vrei să le menții sau de validarea pe care o cauți, cu atât are mai multe șanse să se transforme în obsesie.
Un alt aspect sănătos al intențiilor este non-atașamentul. Ni se tot vorbește despre manifestare, până în pragul în care ajungem să vedem ceea ce vrem să vedem. “Semne” de la Univers și mesaje criptate, inducând astfel și iluzia specialității. În practica yoga, odată ce ți-ai setat Sankalpa, îi dai drumul. Lași forțele Universului să se ocupe de indeplinirea sau nu o obiectivului, văzându-ți mai departe de viață. Și iei în calcul și faptul că dacă nu îți e menit, nu se va întâmpla. Fără să suferi, fără să te frustreze, fără să faci o obsesie din asta.
Caracterul obsesiv al indeplinirii intențiilor te transformă într-un toddler care face o crizuță că tati nu i-a luat ciocolata preferată. E ca și când tu, fiu sau fiică a Universului, te-ai da cu fundul de pământ că tu vrei musai asta. Dacă Universul te întreabă de ce, nu știi ce să îi răspunzi. Doar că vrei și trebuie să ai! Sper că ai vizualizat comparația 🙂
Atunci când îți setezi un obiectiv, este sănătos să știi și ce vei face mai departe cu el. Este sănătos să speri, să visezi, să ai dorințe, dar fără ca acestea să îți întunece mintea. Cred cu tărie că dacă oamenii ar avea mai multă claritate despre ce pot, ce sunt și ce își doresc cu adevărat să facă, noi, cu toții am fi mai bine unii cu alții.
Să avem zile senine și clare ❤️
Namaste!
Table of Contents
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că
Limbajul sufletului
Ca de obicei, dilema mea interioară se referă dacă a luat-o lumea razna sau doar am început să văd eu mai clar cum e lumea,