Am o dilemă etică în ultimul an cu privire la sesizări și reclamații, însă noile măsuri fiscale mi-au confirmat cumva că nu ar fi trebuit să o am de la bun început. Urmează să scriu ceva foaaaarte nepopular și chiar denunțător, așa că dacă ești mai slab/ă de îngerul legal, te încurajez cu atât mai mult să citești.
Întotdeauna am fost o reclamagioaică în interiorul meu. E adevărat că am sesizat autoritățile doar când prezumția încălcării legii și a bunul simț erau atât de evidente încât nu puteau fi trecute cu vederea mea civică. Dar, pentru mine, sesizarea oricărui act de neconformitate cu normele legale sau sociale, este un reflex civic. O fac în trafic, o fac când văd oameni tratați greșit de cei care ar trebui să le fie vindecători, o fac când normele sociale și de bun simț sunt încălcate.
Dilema se referă la reflexul de cât de des aș vrea să o fac versus acel “live and let live” că o să le vină și lor rândul la un moment dat. Însă acum, noile măsuri fiscale pentru care vom plăti cu toții, înțeleg că sunt un preț al tăcerii și acelui live and let live. Un preț al compromisului, a complicității la fraudă și la evaziune. Tăcerea din ultimii ani este cea care ne-a adus aici. Până și eu, cu poliția locală pe speed dial, tot am mustrări de conștiință că am tăcut prea mult. Poate pentru că am conștiință…
Măsuri pentru cine?
Observ că opinia publică este foarte ofuscată pe noile măsuri fiscale. Și e normal să fie. Doar că întrebarea mea este pentru cine se aplică aceste măsuri? Evident, pentru cei care respectă legea și sunt supuși controalelor oricum. Cei care zboară sub radar nu vor fi afectați de măsurile fiscale. Ba dimpotrivă. Vor putea crește prețurile pe motiv de inflație sau whatever, trăind bine-mersi și mai departe. Căci organul de control nu are ce să controleze dacă tu nu figurezi pe nicăieri ca având un punct de lucru. Și atunci, e datoria ta ca cetățean – indiferent dacă ești sau nu client – să sesizezi organul de control.
Și o să-ți dau exemplul meu și câteva exemple din jurul meu. Eu, ca studio de yoga, plătesc o cârcă de bani chirie, utilități, salubrizare, dezinfecție/deratizare, firmă de pază, contabilitate, program de facturare, etc. Nu mă întreba la ce cheltuieli ajung, că ne ia pe amandoi durerea de cap. Am fost controlată și-n fundic de toate organele de control. Nu mă plâng de asta, oamenii au fost super ok, iar controlul este o parte din activitatea unui SRL. Dar eu, one man show la mine pe tarla, am nevoie să fiu administrator, iar apoi să prestez servicii spirituale de înaltă calitate cursanților mei.
Totodată, am nevoie să rămân competitivă pe o piață suprasaturată de yoghine de duminică ce promit iluminarea și vindecare în 3 zile, păstrându-mi în același timp integritatea și decența. Mai mult, pentru că înțeleg că fac asta pentru oameni, nu pentru propria-mi slăvire, este nevoie să țin și prețurile accesibile, în așa fel încât cei care au nevoie de asta chiar să își poată permite. Nu am weekenduri, căci e nevoie să prestez și evenimente de calitate, pentru a putea face față cheluielilor. Nu am nici timp liber, căci răspund la mesaje, feedback și programări la orice oră din zi.
De partea cealaltă, sunt celelate entități care prestează servicii similare. Entități care nu au toate aceste issues administrative, căci nu prestează conform standardelor legale. Nici profesionale, dacă mă întrebi pe mine, dar asta e altă discuție. Suntem doar 2 studiouri de yoga care funcționează conform legii în Constanța. Știu sigur, că am căutat. De exemplu, una din yoghinele care ne vorbesc de yamas și niyamas (conduita etică și morală), are o cifră de afaceri pe anul trecut cât impozitul meu pe profit trimestrial 🙂 Serios?
Mai e una care susține că ea a inventat yoga, încă unul care te vindecă de orice oricând, pentru suma corectă și tot așa. Sunt smart oamenii, îți dau detaliile de plată în privat, să nu fie chiar pe față.
De ce nu se sesizează organele de control? Pentru că sunt de CONTROL, nu de cercetare. Este treaba ta, civic, moral și fiscal vorbind, să le sesizezi. Să nu mai taci, să nu mai fi complice, să nu mai tolerezi neconformitatea. Vrei o țară ca afară? Nu te mai comporta românește, atunci.
Dilema TA morală
Generația mea a crescut cu educația non-turnătoriei. E o traumă colectivă, reală, așa că înțeleg acel “tac, să nu am scandal”. Se vede și în social, se vede și in relațiile de cuplu. Nu vorbim, că e nasol dacă vorbim. Dar aceste măsuri se aplică și celor care au această traumă. Părinții noștri, cei care au muncit legal toată viața lor pentru o pensie decentă, vor fi impozitați cu sănătatea pentru partea decentă din pensie. Nu e cea mai constructivă dintre mentalități. Ca nici o traumă, de altfel.
Contextul istoric al României, cu experiența comunismului și a “turnătoriei”, a lăsat o amprentă adâncă în mentalul colectiv, făcând ca actul de a denunța să fie privit cu suspiciune și asociat cu delatori sau delațiuni politice. E o traumă socială reală, care explică de ce mulți români se simt inconfortabil să raporteze ilegalități, chiar și când sunt victime directe ale concurenței neloiale sau ale evaziunii fiscale.
Însă, în multe țări democratice, raportarea ilegalităților de orice fel nu este doar încurajată, ci este considerată un act civic esențial pentru buna funcționare a statului de drept și a economiei de piață. Aici nu vorbim de delațiune politică, ci de responsabilitate civică și protejarea interesului public.
Statele unite, UK, Germania, țările nordice, toate au un sistem de încurajare și chiar de recompensare, așa că cetățenii sunt mai dispuși să raporteze ilegalități, deoarece văd acest lucru ca o modalitate de a asigura că sistemul funcționează corect pentru toată lumea. Există o cultură puternică de așteptare ca cetățenii să semnaleze neregulile, iar actul de a fi un “whistleblower” este adesea perceput ca unul curajos și etic, mai ales când vizează corporații mari sau acte de corupție.
Pe românește, i se spune avertizor de integritate. În sensul că tu, cetățean sănătos la cap, sesizezi cu bună credință organele de control pentru orice formă de încălcare a legii. Nu acuzi, nu faci plângeri, că nu constați tu încălcarea, ci ceri controlul ca urmare a unei suspiciuni. Și atunci, decid organele. Așa funcționează și e normal să funcționeze așa. Nu e nimic personal, e doar echilibru în business și în societate.
Este crucial să facem o distincție clară, pentru liniștea ta mentală:
“Turnătoria” în comunism: Era adesea motivată politic, viza suprimarea libertăților individuale, se baza pe delațiuni false sau exagerate și ducea la represiune arbitrară. Era un instrument de control social exercitat de un regim totalitar. Am văzut-o parțial și în perioada Pandemiei 🙂
Raportarea ilegalităților în democrație: Este un act de protejare a legii, a concurenței loiale și a interesului public. Vizează combaterea fraudelor care afectează bugetul statului (adică banii tuturor cetățenilor) și distorsionează piața. Este un instrument al statului de drept, unde sesizarea este urmată de o investigație imparțială, conform legii, nu de o represiune arbitrară.
Și atunci te întreb dacă dilema ta morală nu ar trebui să sufere niște modificări… Rămâi complice la situația din țară și plătim toți pentru tăcerea ta? Sau aștepți noi măsuri? Cum facem?
Ne vedem la studio 🖤
Table of Contents
Yoga în Constanța – Școala de Toamnă – ediția 6
Fiecare om este exact atât cât îi permite sistemul său nervos să fie – și nimic mai mult. Dacă ești în căutarea unei practici profunde
RETROGRADE Festival, în weekend la NIBIRU
Nici nu știu care din zile o aștept mai mult :)) Dar hai să îi spunem Retrograde weekendului prelungit, de la un capăt la altul,
STARDUST – fericire pură 🤍
Cel mai intens weekend al sezonului de până acum a adus în NIBIRU Arena atmosfera marilor petreceri construite în jurul muzicii anilor ’90 și 2000,