În cei mai buni dintre noi, există câte un zgomot de fundal. De fapt, dacă nu ar fi sunetul ăsta asurzitor, nici nu ne-am găsi motivația de a face lucruri să se întâmple. Doar că odată cu zgomotul – mai degrabă cu intensitatea lui – se dezvoltă direct proporțional și sindromul impostorului. Am mai vorbit despre el aici, dar într-o altă abordare.
Pot să spun eu mult și bine că e de bine, că e semn bun, că e sindromul oamenilor inteligenți – aici tre’ să mă crezi pe cuvânt, că idioți care să se îndoiască de ei eu nu prea am cunoscut. Dar oricât de mult aș spune asta, sindromul nu se oprește. Ba dimpotrivă, la fiecare nou heirup, la fiecare nou succes, este gata să vină să te saboteze magistral.
Sindromul criticului
Putem să intrăm în terapia trăncănativă, cum îi spun eu, și să discutăm o mie de ani despre cum s-a dezvoltat criticul interior, de ce, de la ce traumă, de la ce tipar de iubire, de la lipsuri, de la ce orice. Dar nu va rezolva absolut nimic. Niciodată lamentatul excesiv despre ceva nu a schimbat nimic. Tot ce poate schimba ceva este schimbarea experiențelor de viață. Cu mult tupeu. Dar povestesc mai jos 🙂
Până una alta, problema acută cu sindromul impostorului este că va face întotdeauna ceva ca să compenseze. La sensul că tu, în condițiile în care nu te simți suficient de pregătit pentru a face ceva, vei simți nevoia să compensezi. Să demonstrezi că este locul tău acolo. Să arăți lumii ce poți. Să epatezi. Să te supraexplici. Să te prostituezi energetic doar de dragul de a obține validarea care să îți anuleze impostura.
Odată cu asta, vei face mai mult decât este cazul să faci, ca în orice tipar demonstrativ, și vei deveni agresiv/ă. Agasan/ă. Intruziv/ă. Doar pentru firimitura aceea de validare care să te facă pentru moment să te simți mai adaptat/ă.
Eu acum nu vorbesc neapărat despre sindromul impostorului venit pe ani de muncă de procedură și repetiție. Că în acel caz, majoritatea de blazăm atât de mult încât nici nu luăm în calcul că ar putea fi cineva care să ne mai invețe ceva. Da, joburile de genul ăsta au plafonul lor de autosuficiență.
Mă refer mai degrabă la oamenii care fac lucruri mari și importante dintr-un dar anume. Har, dacă vrei. Oamenii care s-au pus în slujba altor oameni și cred în proiecte, concepte, idealuri pe care să le implementeze.Terapeuții, în general, educatorii de orice fel, oamenii care au venit aici să ghideze și să formeze alți oameni. Cei care au venit să construiască cu mânuțele lor o altă societate. Pentru ei, darul vine atât de la îndemână, încât nu pare un dar. Adică este ceva super natural și mai sunt si surprinși în rarele momente în care află că nu toată lumea e la fel.
Să fii înainte să faci
În general, dacă darul tău sau ceea ce faci tu cu viața ta și dai mai departe oamenilor, te face să te simți special/ă, da, ești impostor :))) Nu știu cum să o spun mai frumos de atât. Adică dacă nu se simte ca un dat, ca ceva ce este deja parte din tine, ca ceva ce respiri prin toți porii și când acționezi, devine doar o extensie a ta, da, sindromul impostorului are sens. Este, cel mai probabil, conștiința ta care te cheamă să devii, înainte să faci ceva.
De partea celalată, când deja ai învățat cine ești, eventual în ce te transformi, când ai integrat experiențele, părțile din tine care nu sunt cele mai roz, când se dărâmă tot ce ai crezut valabil jumate de viață, apoi reconstruiești și iar se dărâmă și tot așa, da. Atunci poți să faci și să dai mai departe din ceea ce ai devenit.
Vrei să dai mai departe vindecare? Ok, atunci fii tu vindecare pentru tine. Vrei să dai mai departe educație? Atunci, educă-te. Și nu din cărți. Vrei să dai mai departe experiențe? Atunci experimentează.
În general, este nevoie să fii pentru tine ce ai iluzia că poți să fii pentru alții. Și atunci dispare și sindromul.
Iar singura șansă să fii, înainte să faci, este să trăiești. Să îți expui constant sistemul nervos la noi experiențe – safe, dacă cele trecute ți-au creat convingeri neprietenoase despre lume – și să lași noile emoții să te reeduce. Să nu mai intri în același mediu, cu aceiași oameni, aceleași discuții și să speri la rezultate diferite 🙂
Ne vedem în studio!
Love, M. 🖤
Table of Contents
Yoga în Constanța – Școala de Toamnă – ediția 6
Fiecare om este exact atât cât îi permite sistemul său nervos să fie – și nimic mai mult. Dacă ești în căutarea unei practici profunde
RETROGRADE Festival, în weekend la NIBIRU
Nici nu știu care din zile o aștept mai mult :)) Dar hai să îi spunem Retrograde weekendului prelungit, de la un capăt la altul,
STARDUST – fericire pură 🤍
Cel mai intens weekend al sezonului de până acum a adus în NIBIRU Arena atmosfera marilor petreceri construite în jurul muzicii anilor ’90 și 2000,