Dacă am fi puși să dăm o definiție a fericirii, fără să o atașăm de alți oameni sau de vreun eveniment anume, nu am ști exact cum să o definim. Cel mai aproape de adevăr ar fi armonia mentală, atunci când piticii din capul nostru se joacă frumos împreună, fără să se certe pe jucării sau pe dominanță.
Armonia mentală este fericire
Posibil să nu știi să definești fericirea și pentru că nu ai trăit-o până acum. O vezi doar în faza de concept mental, dar nu o legi de o stare anume. Sau poate că o legi de un alt om sau eveniment, iar atunci este ca o fericire indusă de ceva exterior ție. Nici asta nu e neapărat rău, dar dacă acel ceva exterior ție dispare, tu vei rămâne nefericit. Și abia asta este o problemă. Căutarea fericirii în exterior este pricipalul motiv al nefericirii.
Armonia mentală, în schimb, este ceva ce se poate declașa doar în interior. Când toate gândurile și emoțiile atașate gândurilor duc spre ceva constructiv, nu se mai agață de scenarii catrastofice, de trecut, de resentimente și vinovăție, te duci încet dar sigur spre o stare de bine. Ești la un pas de a te armoniza frumos și fără spasme. Desigur, asta înseamnă să nu mai alergi după cai verzi pe pereți care îți promit fericire eternă. Și ei sunt exteriori ție.
Nu există involuție
Treaba cu involuția este o poveste despre o discuție recentă la studio. La un moment dat, în practica de auto-cunoaștere (indiferent de practică), omul va avea senzația falsă că nu a progresat, că nu s-a îmbunătățit neapărat, că s-a întors – măcar mental – din locul din care a plecat. Odată cu darul acesta al uitării, ne scapă din vedere faptul că în urmă cu un an, de exemplu, eram mult diferiți, cu frici stupide, cu temeri care nu mai există, cu scenarii mentale care nu s-au confirmat.
Dacă am avut și o perioadă cu ceva mai multe spasme, este posibil să fim și obosiți, să vrem să renunțăm la practică, să nu mai vedem foarte clar rolul instrumentelor care ne-au adus aici. Foarte rar există oameni pentru care involuția chiar este ceva real, dar nu fac obiectul blogului sau studioului. Cei care au renunțat la creștere nu își vor lua timp nici să citească, nici să mediteze, nici să se roage, nici nimic. Vor crede că știu totul, că s-au lămurit cu toate misterele Universului, că totul este inutil, într-o deznădăjduire soră cu propria condamnare la moarte.
Pentru restul, însă, căutarea continuă și, odată cu ea, se va produce și armonia mentală. Desigur, mintea te va trage de câteva ori înapoi pe șinele cunoscute, în mediul cu care te-ai obișnuit, în tiparele mentale care ți-au servit drept casă în ultimii ani sau zeci de ani. Doar că vei fi în stare să le recunoști mult mai repede și nici nu le vei mai tolera prea mult. Aceasta este în faza în care chiar dacă nu știi ce vrei, știi sigur ce NU mai vrei. Și sigur nu vrei să te întorci acolo unde ai fost extrem de nefericit. Este un punct bun de plecare 🙂
Fericirea este calmă
Mintea are tendința de a pendula între o stare de hypereală și o stare de apatie. Într-o oarecare măsură, suntem bipolari cu toții 🙂 Apatia vine când suntem puși să facem ce se așteaptă ceilalți să facem (familie, societate, convingeri care nu ne aparțin), iar hypereala vine când rupem lesa și facem ce ne taie pe noi capul, trăim după propriile reguli și convingeri. Însă nici una dintre variante nu presupune armonie. Sunt extreme ale unui suflet obosit de atâta zbatere.
Fericirea reală este calmă și permanentă. Nu se duce în extreme, nu implică nici manifestare pompoasă, nici declarații pe Facebook sau Insta, nici vorbăraie prea multă. Fericirea reală este o stare de beatitudine, de calm, de armonizare interioară care nu poate fi explicată în cuvinte. Atunci când o atingi, simți, poți să spui că ești fericit/ă, dar nu poți să explici nici de ce și nici cum anume te simți. Dacă vrei, totuși, o definiție, este acea stare în care simți că nu mai ai nevoie de nimic altceva. Un fel de “aha! asta căutam”.
Starea de bine
Starea de bine te va armoniza cu totul. Din interior spre exterior. Ți se va citi pe chip, chiar și în cele mai grele încercări. Ți se va citi în postura corpului, în sclipirea din ochi, în oamenii pe care îi vei avea în jurul tău, ghidați ca de un far de acea energie frumoasă a armoniei.
Când anume vei atinge armonia mentalului este o chestiune de decizie. Este nevoie să decizi dacă mai vrei să joci rolurile vechi sau poți să îți dai o pauză și să fii exact așa cum ești tu. Da, nu te va iubi toată lumea când faci asta. Doar cine trebuie.
Și nu, nu va fi totul roz nici atunci. Viața va continua să se întâmple cu bune și rele în jurul tău. Doar că nu vei mai fi destabilizat de evenimente pentru că tu ți-ai găsit deja fericirea și armonia. Nu contează cum. Nu contează să înțelegi, să știi cum funcționează mecanismul ăsta. Contează că ai luat decizia să fii așa cum ești.
Namaste!