Binele făcut cu forța nu e un bine. E un abuz

Mi-au picat ochii astăzi pe un citat de pe Facebook: “Nu luăm cu noi decât binele pe care l-am făcut”. Ceea ce sună sublim și înălțător și, în mare parte, adevărat, doar că… binele cu forța nu e neapărat un bine.

Înainte să mă contrazici (pentru că, desigur, știi tu mai bine ce e mai bine pentru alții), gândește-te doar la momentele în care cineva a vrut să îți bage pe gât ceva anume: informații, practică, tratament, terapie, orice… și adu-ți aminte cum te-ai simțit. Abuzat, nu?

Binele cu forța se va întoarce. Tot cu forța

Acum un an și ceva am auzit de la un om tare drag mie ceva ce mi-a rămas pe creier: “pentru fiecare pachet de biscuiți pe care l-ai donat unui cămin sau unei case de copii, vei fi nevoit să te întorci să îți iei biscuiții înapoi. Așa funcționează karma“. Boom! Mindfuck!

Evident că și în mine a existat o rezistență egotică: adică ce, acum nu mai pot să fac acte de caritate sau să ajut oamenii? Ba da, dar doar dacă mi-o cer. Un om care are nevoie de ceva, ajutor, biscuiți, tratament, terapie, o va cere. Dacă nu știe să o ceară sau nu vrea, asta e problema lui pe care e nevoie să și-o rezolve, nu a ta să îi fii Mântuitor.

Complexul salvatorului te face abuzator

Nu contest că ai toate răspunsurile din lume la orice problemă. Poate le ai. Și e firesc ca atunci când știi că ai dreptate și ți se spune altceva, să te enervezi și să devii mai insistent, intruziv, persistent în a-l face pe celălalt să înțeleagă sau să se “trezească”. Doar că e o linie foarte fină între salvator și abuzator. Plus că unii oameni chiar nu vor să fie salvați.

Unii oameni “fură curent” conștient prin tiparul lor de wannabe victimă. Caută și atrag oameni ca tine, cu un fond bun și o inimă deschisă, doar pentru a se hrăni cu binele pe care tu ești dispus să îl faci. Pentru că ai senzația că celălalt merită. Sau că oricine merită. Sau ești doar egotic și așa te validezi tu, prin serviciile oferite altora 🙂 Nici nu contează, în final. Te-ai transformat din salvator în călăul demnității.

Oamenii știu foarte bine ce fac

Nu mai cred de ceva vreme în povestea cu tiparele subconștiente și scuza “nu am făcut-o conștient” sau “am avut intenții bune”. Apropo, de aici se spune că drumul spre iad e pavat cu intenții bune 🙂 Soarele răsare în același timp pentru toată lumea. Nu e vina ta că unii oameni nu și-au făcut lucrul interior. Au avut acces la același informații și intrumente ca și tine. Doar nu au vrut să facă asta.

Bineînțeles că este și un aspect karmic aici. E posibil ca unii să doarmă liniștit în papuci până își dorm somnul de veci. Să îi lovească trenul și tot să nu înțeleagă nimic din chestia asta. Dar, din nou, asta nu e treaba ta.

Nu e nevoie să salvezi lumea

“Lumea” e la fel dintotdeauna. Nu te aștepta pe tine, Cel ales, să vii să restaurezi ordinea. Hai să ne vedem fiecare de locul nostru și de motivul pentru care am venit în această viață.

Unicul motiv al existenței umane este Mântuirea. Eliberarea. Moksha. Cum vrei să îi spui. Ca să ajungi acolo, e nevoie de ceva asceză serioasă și lucru cu tine. De unde și expresia “până la Dumnezeu, te mănâncă toți sfinții”. Sfinții ăia sunt tiparele tale mentale canibalice care te vor îndemna să faci toate prostiile pe care le faci. Din atașament sau nativ.

Dacă tot vrei să salvezi lumea, poate înveți că fiecare este responsabil pentru propria-i Cale. Că fiecare își alege cum trăiește. La fel cum fiecare își alege cum moare. Abia această înțelegere validează ființa umană și demnitatea individuală.

Namaste!