Copilul interior. Povestea elfului ❤

copilul interior

Din când în când, copilul interior se face auzit la fiecare dintre noi. În zile cu soare, dar mai ales în zile cu nori de furtună. Avem tendința să fugim de el. Să ne ținem ocupați până când se plictisește și se duce la culcare. 

Tot mai spun că la studio avem ore pentru copii și ore pentru copii mari 🙂 Pentru că, nu știu din ce motiv, am preluat energia și rolul ăsta de mamă pentru copiii nevăzuți, dar prezenți. Și nu mă văd făcând nimic altceva decât iubindu-i și readucându-i la viață pe cei mici uitați acolo, înăuntru. Oricât de ciudat ar suna asta… 

Copilul interior simte

Probabil că ai mai auzit conceptul ăsta în psihologie. Dar ce ai auzit este doar un concept. Înțelegi, dar doar la nivel de intelect. Nu simți neapărat, iar atunci informația nu este una experențială, ci una strict mentală. Ori, copilul simte, mai presus de toate.  

Și tot din rolul meu de mamă pentru copilul din tine, vreau să îți spun acum o poveste 🙂 De fapt, ți-o las scrisă, că ești mare și știi să citești. Este o poveste pe care am mai spus-o o singură dată, într-un workshop, în urmă cu doi ani. 

Ia-ți câteva minute bune să o citești în liniște. Și apoi, câteva minute pentru a simți ce a declanșat în tine. Și după aceea, fă cunoștință cu Gilly ❤

Povestea elfului tandru

“A fost odată ca niciodată un elf mic și tandru. Era un elf tare fericit. Era luminos și curios și cunoștea secretele vieții. De exemplu, știa că dragostea este o alegere, că implică muncă multă și că dragostea este singura Cale. Știa că poate să facă lucruri magice și că forma lui unică de magie se numea creativitate. Micul elf știa că atâta vreme cât creează cu adevărat, violența nu va exista. Și mai știa cel
mai mare secret dintre toate – că era CEVA mai degrabă decât nimic. Știa că există și că existența înseamnă totul. Acesta era secretul lui EXIST. Creatorul tuturor elfilor era Marele Exist. Marele Exist a existat dintotdeauna și va exista întotdeauna. Nimeni nu știa cum și de ce, dar acesta era Adevărul. Marele Exist era complet iubitor și creativ.

Un alt secret important era secretul echilibrului. Secretul echilibrului însemna că toată viața este un mariaj al contrariilor. Nu există viață fără moarte fizică, nu există bucurie fără tristețe, plăcere fără durere, lumină fără întuneric, sunete fără liniște, nu există bine fără rău. Sănătatea adevărată este o formă a Întregului. Iar Întregul este sfânt. Marele secret al creativității era să echilibrezi o energie creativă sălbatică și nefocusată cu o formă care îi permite acestei energii să existe.

Într-o zi, elfului nostru tandru (care se numea Gilly, apropo) – i s-a mai dat un secret. Acest secret l-a speriat puțin… Secretul era că are o misiune de făcut înainte de a putea crea pentru totdeauna: trebuia să își împărtășească secretele
unui trib feroce de non-elfi. Vedeți voi, viața de elf era atât de bună și minunată, încât secretul minunii trebuia împărtășit și celor care nu știau absolut nimic despre “înminunățire”. Bunătatea întotdeauna vrea să fie împărtășită. Fiecărui elf i-a fost atribuită o familie din tribul feroce non-elfi. Tribul non-elfilor se numea Escu. Eștii nu cunoșteau niciun secret. Deseori își risipeau existența. Munceau fără oprire și păreau să se simtă în viață doar când făceau ceva. Unii elfi le spuneau “făcători”. De asemenea, câteodată se omorau unii pe alții și porneau războaie.
La concerte sau la evenimente sportive se înghesuiau și se călcau în picioare
câteodată până la moarte.

Gilly a intrat în familia sa de Escu în data de 29 iunie 1960 la ora 3.05 dimineața. Habar nu avea ce îl așteaptă. Nu avea nici cea mai mică idée că va trebui să își folosească fiecare gram de creativitate pentru a-și putea împărtăși secretele.

Când s-a născut, i s-a dat numele escian IRA. Mama lui era o frumoasă prințesă de 19 ani, posedată de nevoia de a performa. Avea un blestem tare
ciudat asupra ei… Avea un bulb de neon situat chiar în centrul frunții. De fiecare dată când încerca să se joace, să se distreze sau pur și simplu să existe, neonul începea să pâlpâie, iar o voce îi spunea continuu “fă-ți datoria!” Nu putea niciodată să nu facă nimc și doar să… fie. Tatăl lui Ira era un rege puțin scund, dar
tare chipeș. Din păcate, și el avea un blestem asupra sa. Era bântuit de mama sa, vrăjitoarea Elisaveta. Aceasta trăia pe umărul lui stâng.
De fiecare dată când tatăl său voia doar să fie, să existe, ea începea să țipe și să urle. Elisaveta îi spunea continuu să facă ceva.

Pentru ca Ira să le spună părinților secretele lui, era nevoia ca aceștia să stea
liniștiți și să se oprească din făcut suficient de mult încât să îl vadă și să îl asculte.
Ei nu puteau face acest lucru. Mama lui, din cauza bulbului de neon din frunte, iar
tatăl lui, din cauza Elisavetei. Din momentul în care s-a născut, Ira a fost complet
singur. Iar din moment ce avea un corp de Escu, avea și sentimente de Escu. Din cauza abandonului, se simțea furios, frustrat și profund rănit.

Era un elf tandru care știa cele mai grozave secrete ale Existenței, și totuși nimeni nu îl asculta. Ce avea el de spus era dătător de viață, însă părinții lui erau atât de preocupați să își facă datoria, încât nu puteau să învețe nimic de el. De fapt, părinții lui erau atât de confuzi încât au crezut că jobul lor este să îl învețe pe Ira să își facă datoria lui. De fiecare dată când Ira nu reușea să își facă datoria pe care ai lui o considerau adecvată, îl pedepseau. Câteodată în ignorau și îl lăsau să
stea singur la el în cameră. Câteodată îl băteau sau țipau la el. De fapt, Ira ura țipatul cel mai mult. Putea să facă față izolării, iar bătaia știa că nu durează prea mult, dar țipetele și morala nesfârșită despre cum trebuie să își facă el datoria îl răneau atât de profund încât simțea cum îi ating până și sulfetul de elf. Acum…nu poți să ucizi sufletul unui elf, face parte din Marele Exist; dar poate fi rănit atât de grav încât să pară că nu mai este viu. Și exact asta i s-a întâmplat lui Ira. Pentru a supraviețui , a încetat să îi arate mamei și tatălui secretele lui, iar în schimb a încercat să le facă pe plac și să își facă datoria.

Mama și tatăl lui erau niște Ești tare nefericiți. (de fapt, toți Eștii sunt nefericiți… asta dacă nu află secretele elfilor). Tatăl lui Ira era atât de torturat de Elisaveta, încât și-a folosit toată energia pentru a găsi o poțiune magică… Una care să îi ia toate emoțiile… Dar magia ei nu era creativitatea. De fapt, îi omora creativitatea. Tatăl lui Ira s-a transformat într-un cadavru ambulant. După o vreme, nici nu a mai venit acasă. Inima de Escu a lui Ira s-a frânt în bucăți. Vedeți voi, fiecare Escu are nevoie atât de o mamă, cât și de un tată pentru a îi da voie elfului din el să le împărtășească secretele.

Pentru Ira, abandonul tatălui său a devenit copleșitor. Iar din moment ce tatăl său nu o mai putea ajuta pe mama lui, bulbul ei de neon a început să pâlpâie și mai intens. Prin urmare, violența verbală și lingușelile la adresa lui Ira au devenit din ce în ce mai dese. Până când a ajuns la vârsta de 12 ani, Ira a uitat complet că este un elf. Câțiva ani mai târziu, a descoperit poțiunea magică pe care tatăl său o folosea pentru a omorî vocea Elisavetei. La 14 ani, deja o folosea, la rândul său, foarte des. La vârsta de 30 de ani a fost transportat de urgență la un spital de Ești. În timp ce era în spital, a auzit o voce care încerca din răsputeri să îl trezească. Vocea care a reușit să îl facă să își dorească trezirea era vocea deja existentă a sufletului său de elf.

Pentru că, oricât de grea devine viața, vocea elfului o să strige întotdeauna un Escu pentru a-i celebra existența. Gilly nu s-a dat bătut niciodată. Nu a încetat niciodată să încerce să-l salveze pe Ira.

Dacă și tu esti un Escu și asculți această poveste, te rog să ții minte asta: Ai sufletul unui elf în tine, care va încerca întotdeauna să te ducă spre existență.

Când Ira era pe patul de spital, a auzit, în sfârșit, vocea lui Gilly. Asta a schimbat totul. Iar acesta este începutul unei alte povești, mult mai bune și mai fericite…”

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
toleranța

Toleranța are un preț

Bine, totul are un preț. Doar că toleranța are un preț ascuns, destul de subtil și adeseori pervers. Se tot vorbește de toleranță ca de

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *