Skip to content

(I)Maturitatea spirituală

maturitatea

În tot trendul acesta de spiritualitate și pseudospiritualitate, am observat că foarte puțină lume vorbește despre maturitate și maturizare, în general. Maturitatea de a face ce e de făcut, de a nu crede că dacă îți dorești suficient de tare, Universul va conspira doar că ești tu deosebit/ă, de a nu te baza pe validări și aplauze externe în călătoria ta spre înțelegerea Spiritului. Maturitatea de a nu mai crede poveștile “sfinte” scrise pentru mase, de a nu mai susține că religia ta e cea mai șmecheră din curtea școlii, asumarea folosirii propriului creier atunci când cineva îți provoacă “adevărul tău”. 

Procesul acesta de maturizare este foarte adevărat că începe în viața de copil sau adolescent, dar și dacă ai ratat momentul atunci din cauză de mamă elicopter sau tată absent, acum cine te mai oprește? Nici atunci și nici acum lumea nu se schimbă pentru a-ți fie ție ușor, mediul nu suferă modificări ca să ai tu calea lină în viață. Ba chiar cu cât o ai mai abruptă, cu atât ajungi mai sus. Dacă supraviețuiești, desigur 🙂 

Maturitatea Spiritului

Atunci când venim pe lume, suntem întregi. Sufletul individual este încă întreg, căci nu a apucat încă să își creeze propriile lecții sau să conștientizeze prea multe din mediu. Nevoile ne sunt asigurate, lumea toată are grijă să ne fie alături, să ne fie bine, să ne ofere confort. Apoi, pe măsură ce trece vremea, începe partea de awarness, de dezvoltare a conștiinței, până într-un punct anume. Acel punct se numește primul hop cu care ne confruntăm. Și desigur că facem o crizuță, un tantrum, o mică isterie, pentru ca lucrurile să iasă așa cum vrem noi, căci așa am crescut. 

De aici încolo se face diferența. Dacă isteria este bine făcută, iar îngrijitorii noștri sunt mai slabi de înger și mai nesiguri, în general, atunci maturitatea ta este compromisă. De-a lungul vieții, vei învăța să bați și mai tare, și mai subtil din picioruțe, ca să obții ceea ce vrei fără efort. Vei învăța să plângi când nu iese ca tine, dacă ești femeie. Să țipi sau să bați cu pumnul în masă dacă ești bărbat. Vei învăța povești frumoase dacă ești wannabe mai civilizat, de genul “nu pot să trăiesc fără tine” sau “doar X sau Y m-ar face fericit/ă” sau orice altă formă de manipulare care să te țină la nivel de toddler emoțional, mental și spiritual. 

Apoi, când viața va face tot ce îi stă în putință să readucă echilibrul energetic, maturitatea ta va fi pusă din nou la încercare. Să vadă viața dacă ai învățat ceva sau rămâi repetent/ă și anul ăsta. Fie îți va da o daună pe sănătate, fie pe viața personală, fie profesională, fie pe toate planurile simultan. Și atunci vei ajunge la yoga, la preot, la shaman, la psihoterapeut sau la orice altă entitate providențială. Căci atunci când ești necopt spiritual încă mai crezi în providența absolută. 

Dacă nu suferi foarte repede schimbarea la față, ești mâncat. Dacă intri pe mâinile masturbatorilor spirituali, în care “tu ești perfect/ă așa cum ești, toți sunt niște idioți, numa’ tu ești miezul din gogoașă, ești o victimă, ești minunat/ă, nu ai nimic de schimbat, doar de crescut la tine”, you are fucked. N-ai înțeles nimicuța și vei repeta dauna care te-a adus aici, doar că mult mai grav și mult mai amplu. Nu ai nevoie de creștere atunci când intri pe drumul acesta spiritual, ci de transformare, chiar transfigurare. 

Maturitatea relațiilor

Știi teoria mea, că ți-am mai spus-o. În vârful muntelui, toți suntem guru. Cât nu ne freacă nimeni la cap și ne ne scoate nimeni umbrele la joacă, suntem spiritual as fuck. În viața reală, însă nivelul de maturitate spirituală se vede fix în jocul cu demonii. Mai elevat, dacă vrei, subconștientul. Relația cu Dumnezeu, Spiritul sau Universul începe în întuneric, nu în lumină. Nivelul în care tu poți să comunici cu toate aceste forțe depinde foarte mult de cât de împăcat/ă ești cu ceea ce respingi la tine.

Mai exact, acele atribute și acele calități pe care le vezi la alții, de obicei în relațiile cele mai apropiate, dar pe care refuzi din toți ficații să le vezi la tine. Și bunele și relele, pe principiul oglinzilor. Cât de mult ai adus subconștientul în conștient, pe atât de matur și pregătit de viață ești. Cu cât continui să reprimi, cu atât ești mai nepregătit pentru călătoria asta. 

Există un exercițiu foarte mișto în sensul acesta. Mai exact, scrie pe o hârtie 3 atribute pe care le urăști din toți ficații ale persoanelor care abuzează copii. Sau animale, dacă ești mai degrabă sensibil/ă în acea zonă. 3 lucruri pe care le urăști sincer, care te apasă doar când te gândești la ele. Și apoi, după ce le scrii, vezi unde le ai și tu în viața ta. Da, știu, tu niciodată nu ai abuza niște copii sau animăluțe. Da’ pe cineva tot abuzezi. Și o faci fix în același fel.

Maturitatea abia acum se vede. Dacă sari de cur în sus că nu tu faci așa ceva, că-s eu dusă cu capul că te-am pus să faci exercițiul ăsta, că nuununununuuuuuu nimic, absolut, niciodată, doar peste cadavrul meu sau alte expresii extreme, atunci ți-ai validat necoacerea mai mult decât crezi. De partea celalată, dacă  iei în calcul că există întotdeauna și alte puncte de vedere, că este posibil ca și acelea să fie valide într-o oarecare măsură, că tu, de fapt, nici nu cunoști prea multe despre Spirit, despre emoții, despre relații etc, și drept urmare, este posibil să te mai și înșeli… felicitări, ai crescut mare.  

Felul în care știi că nu știi nimic, felul în care accepți și digeri asta, te definește ca ființă umană matură sau nu. Îi spunem smerenie în curentele spirituale, însă se referă la capacitatea ta de adulthood, că doar nu ai trecut degeaba prin viață. 

Relația cu mâncarea. Cu viciile. Cu viața

Zilele trecute urmăream un webinar despre relația cu mâncarea și consumul de zahăr. Întreba o tipă ce să facă ea să nu mai consume atâtea dulciuri că nu îi face bine zahărul. Iar răspunsul a fost foarte simplu: un adult știe că are voie să mănânce x grame de zahăr pe zi și asta va face. Punct. Nu există “nu pot să mă abțin” sau nu știu cum nu am mai ținut cont sau calculat sau whatever. Un adult face ce este de făcut. Fără să chițăie, fără să se lamenteze, fără să creadă că nu există consecințe ale acțiunilor sale.

Nu poți să ai pretenția de maturitate și în același timp să zici “lasă, că mai bag  și prăjitura asta, că o viață am”. Și apoi să intrebi la cursuri pe care ai dat o grămadă de bani ce să faci să nu mai bagi atâta zahăr. Să nu-l mai mănânci, evident  😅 Mai degrabă te întrebi ce vid vrei să umpli cu acel zahăr. De ce faci asta, de ce te sabotezi, ce îți lipsește de ai nevoie să umpli golul acela? Și asta se poate aplica la orice fel de viciu, indiferent de cum îi spui sau cum îl/o cheamă. 

Maturitatea spirituală se întâmplă atunci când încetezi să crezi că dacă te porți frumos vei ajunge în Rai, că dacă te rogi suficient de tare, vei obține ce vrei, că dacă ești suficient de pasiv, nu vei călca pe bec. Viața este un proces dinamic, conștiința la fel. Ai nevoie să treci prin “traume”, care sunt, în esență lecții, ca să te maturizezi. Ai nevoie să faci lucruri, să greșești, ca să înveți. Ai nevoie de acțiune, să înțelegi procesul karmei. Ai nevoie să fii și “bun” și “rău”, până dispare dualitatea asta și începe discernământul real. Ai nevoie să trăiești ca să poți să le spui și altora despre viață.

Altfel, le spui povești în care nici tu nu mai crezi la fel de mult ca atunci când erai copil 🙃

Să avem zile senine 🌅 

Namaste!

Table of Contents

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
calatoria

Călătoria

Fie că suntem sau nu conștienți, cu toții ne aflăm pe un drum. Unii îi spunem resemnați soartă, alții îi spunem, plini de speranță, destin.

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *