Ignoranța, păcatul capital

ignoranța

Din când în când, mă mai apucă să vizualizez lumea ideală. Am eu fetișul ăsta de a face analize sociale când scot nasul în lume… Și de fiecare dată mă opresc la numitorul comun care împedică evoluția omenirii: ignoranța.

Pot să încep de oriunde, dar o să încep de unde e mai evidentă. Din când în când, mă mai trage câte un cursant sau un prieten deoparte și mă întreabă de ce este atât de controversată yoga în rândul creștinilor practicanți. De ce unii preoți au o opinie vehementă împotriva practicii și dacă ceea ce se spunea în presă la începtul anilor 2000 despre yoga este adevărat. Și în funcție de dispoziție, răspund frumos, răspund cu flit sau nu răspund. Mi se pare absurd ca atâta vreme cât toată lumea are acces la net și informații reale, să consum energie pentru a demonta viziuni de ev mediu, fără discernământ sau fără documentare.

Ignoranța ca sport național

Dacă s-ar face un concurs cu tema “lasă, mă, că știu eu” sau “așa a zis la televizor”, am fi o nație de campioni. Fiecare are acum o părere despre orice. Despre yoga, despre Biserică, despre diete, despre vaccin, despre 5G, despre invazia iminentă a extratereștrilor. Oricine cu cont de Facebook sau membru al unui grup de părinți pe Whatsapp poate vedea fenomenul. 

Și că lumea are opinii, în general, nu e un capăt de țară. Faptul că lumea are opinii de neclintit, cu titul de adevăr absolut, este, însă, îngrijorător. 

“Adevărata înțelepciune stă în recunoașterea propriei ignoranțe” – Socrate

Oamenilor le lipsește mentalitatea de discipol. Acea atitudine de smerenie, în care înțeleg că vor avea toată viața de învățat, de la alții, din propriile experiețe, din cărți, din viață, în general. Aceiași oameni care se plâng că li se tot întâmplă aceleași lucruri și nu înțeleg de ce. Vedeți ironia, nu? 🙂 

Mentalitatea de discipol presupune discernământ. Nu înghiți ca pelicanul tot ce ți se spune, dar iei în caclul faptul că există măcar un iz de adevăr într-o anume poveste. Și după ce asculți, te documentezi, eventual încerci să faci un sondaj și printre cei care nu sunt neapărat ca tine, îți pui mintea și intuiția la muncă și abia după aceea îți formezi o părere.  

Toți suntem loviți de ignoranță

Unii mai mult, alții mai puțin. Unii mai grav, alții mai ușor. Sunt diferite feluri prin care ignoranța se manifestă: fie principiul struțului cu capul în nisip (dacă nu mă uit, nu există), fie principiul defensiv (apărarea credințelor vechi, încercarea de a te convinge că ignoranța ta este cea corectă) sau principiul ofensiv (dacă nu e ca mine, ești praf de stele, nu ai înțeles nimic). 

Nu este nici o diferență între ele. Toate nivelurile de ignoranță rănesc oamenii dragi, mai mult sau mai puțin subtil. Probabil că te-ai întrebat în anumite etape ale vieții de ce X nu poate să vadă realitatea așa cum o vezi tu, de ce Y insistă să își facă rău prin alegeri tembele de viață, de ce Z nu mai vorbește cu tine după ce ai încercat să îl/o aduci cu picioarele pe pământ.  

Marele păcat al ignoranței este că produce răni adânci

Abia aici vine partea tristuță a poveștii cu ignoranța. Dintr-o oarecare adormire sau funcționare pe pilot automat, atunci când nu suntem pe deplin conștienți de nivelul nostru de absență/ignoranță, putem răni alți oameni. 

O să spui că nu intenționat. Desigur că nu producem suferință intenționat. Dar nici nu contează ce ne-a luat mințile într-o anume situație, rezultatul contează. Iar jobul nostru ca oameni care au înțeles natura umană, este să devenim mai buni, să nu facem rău, să avem grijă de cei de lângă noi.

În ultima vreme am avut revelația propriei ignoranțe. Un cuvânt spus aiurea cuiva i-a provocat o criză de fiere. O luptă de orgolii în cuplu a făcut victime colaterale. O alunecare în centrifuga socială a lăsat prieteni deoparte când aveau mai multă nevoie de mine. Nasoală conștientizarea. E genul de moment în care îți vine să te duci sub o piatră și să stai acolo până îți revii.

Importanța prezenței

Se spune că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dar de la un anumit punct al conștiinței încolo, ignoranța se poate defini ca absorbția sinelui în conștiința colectivă. Tu, luat separat, ești un om bun, mișto, cu mega calități și principii de viață sănătoase. Doar că atunci când intri într-un proiect sau te înconjori de oameni cu valori mai îndoielnice, intri fără să vrei/știi într-o vibrație păguboasă.   

Iar atunci, fără să vrei, vei răni oamenii cu neprezența ta. Te vei răni și pe tine, netrăind în propriile principii și valori. Ignoranța nu poate creea altceva decât suferință. 

Rămâi prezent(ă) și adu-ți aminte că, de fapt, nu știi nimic 🙂 Abia atunci începe adevărata cunoaștere. 

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
o lume ideala

O lume ideală

Am în jurul meu oameni care visează cu ochii deschiși la o lume ideală, ca în basme, în care totul să fie bine și așezat.

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *