Închisoarea obedienților

Prin prisma activității mele, am fost cumva nevoită să analizez destul de mult motivele pentru care oamenii încă stau în închisoarea mentală care îi face profund nefericiți. Nu pentru că aș fi eu cine știe ce analist, dar nefericirea lor este contagioasă în societate, se traduce prin abuzuri și nedreptăți, pe de o parte, și prin victimizare și lamentare, pe de altă parte.

Toate acestea au o cauză, așa cum era de așteptat. Noi îi spunem condiționare și programare mentală, dar acum îi voi spune obediență 🙂 Pentru că, în mare, asta și este.

Obediența, închisoarea autenticului

Încă de mic copil, ai fost crescut conform unor norme sociale, culturale și familiale pe care le-ai luat drept literă de lege. Și pentru că nu aveai cine știe ce discernământ la acea vreme, dar și pentru că erai prizonierul copilăriei tale, în care zeii adevărului absolut îți erau părinții și profesorii. Așa se întâmplă de când lumea și e firesc să fie așa. Ce nu este firesc este că ai crescut și încă nu îți folosești discernământul.

Închisoarea minții tale a început odată cu predarea propriei puteri spre exterior și, odată cu ea, cu dezvoltare unor mecanisme de adaptare care să te facă mare și “cineva” în viață. Și ai rămas în închisoare, căci nu ai pus vreodată la îndoială ceea ce ai fost convins să crezi că îți sunt propriile “principii”.

Și... crezi că ești liber?

Ți s-a spus că atunci când ieși din tipare sau găsești o hibă în sistem, ești rebel. Deci trebuie să te conformezi. Ți s-a spus că odată cu iubirea vine și suferința, deci suferi. Ți s-a spus că ești imperfect, eventual că ești “brânză bună în buduf de câine” și că trebuie să tragi tare de tine pentru a atinge perfecțiunea. Ți s-a pus că “trebuie să întoci și celălalt obraz”, așa că ai rămas prea mult în situații care nu te onorează. Ți s-a spus că iubirea de sine înseamnă egoism, că e nevoie să îi iubești pe ceilalți înainte de a te îndrăgosti de tine, deci habar nu ai cum să iubești.

Când erai mic, ți s-a spus că ești mic și părerea ta nu contează. Acum ai crescut, dar tot mic te vezi. Ți s-a spus că prosperitatea nu e pentru toată lumea, deci te-ai învățat să nu ai nevoie de prea multe. Ți s-a spus că bolile sunt ereditare, genetice și doar cu medicamente le poți vindeca, deci nu ai cine știe ce încredere în capacitatea de regenerare a corpului, altfel dovedită. Ți s-a spus că nu meriți să fii iubit dacă nu ești “cuminte” și obedient, așa că sabotezi orice tentativă a oamenilor de a se apropia de tine. Și ți s-a mai spus că pentru a comunica cu Dumnezeu au nevoie de un specialist, de un lobbist care să facă asta în locul tău, pentru că tu nu ai ce îți trebuie.

Ți s-au spus o grămadă de minciuni, mai mult sau mai puțin conștiente, iar tu le-ai luat drept literă de lege, fără să te mai întrebi vreodată de veridicitatea lor.

Și atunci, cum poți să crezi că ești liber?

Evadarea

Nu ai cum să ieși din închisoarea obedienței decât cu fuga. Gardienii obedienței nu te vor lăsa să ieși de bună voie, pentru că, din punctul lor de vedere, “sentința” este pe viață. Ori, atunci ai nevoie să îți faci un plan de evadare. Planul este unul interior, o muncă de săpat un tunel prin toate straturile obedienței până ajungi să vezi lumina esenței. Da, o să fie întuneric, frig, o să ai tendința de a renunța și de a deznădăjdui. Dar e singura cale de ieșire.

Iar pe măsură ce sapi spre lumină, vei simți cum a venit timpul să lași în urmă oamenii care nu te pot accepta așa cum ești tu, de fapt. Oamenii care încearcă să te schimbe, care vor să te controleze, cei care nu știu să îți răspundă la bucurie și la iubire, cei care încearcă să te modeleze conform versiunii lor de perfecțiune.

Pe măsură ce sapi, nu vei mai putea să te conformezi valorilor și principiilor impuse de celilalți. Pentru că pe măsură ce te îndepărtezi de închisoarea obedienței, în lumina din fața ta încep să se afișeze propriile valori, credințe și principii de viață. De obicei, diametral opuse 🙂

Începe să sapi

Întotdeauna m-au inspirat animalele. În special cele sălbatice. Probabil și pentru că nu mi s-a spus că suntem cumva o specie superioară, așa că le-am tratat ca egali sau ca maeștri de iubire și demnitate. Ele nu au nevoie să “sape”.

Și o să îți dau lupii ca exemplu 🙂 Lupii trăiesc după propriile reguli, principii, valori. Și lupii nu dau doi bani pe părerea ta despre ei. Contează doar ceilalți lupi, la fel ca ei.

Îți doresc să ai un an liber! Sau măcar unul în care te-ai apucat deja să sapi 🤍

Namaste!