Oricât de optimistă aș fi, sunt momente în care ajung la concluzia ca unii oameni nu au nici o șansă la dezvoltare. Mințile goale sunt peste tot, adepții formei fără fond și ai dogmei fără discernământ. Îi vedem cam în toate mediile, cu precădere în actvitățile pseduo-spirituale dedicate maselor. Literații needucați sunt cei care vorbesc frumos despre concepte, dar au gura mare când vine vorba despre interacțiunea umană. Practic, mințile goale reprezintă momentan conștiința maselor.
Mințile care fac zgomot
Știi că circulă prin popor exemplul acela cu o cutie goală care face mai mult zgomot decât una plină. Nu îți trebuie cine știe ce diplomă în fizică să știi că așa este 🙂 La fel este și cu oamenii. Cu cât e mai gol pe dinăuntrul lor, cu atât mai mult verbalizează. Acum, depinde de calitatea și de caracterul omului: verbalizează mult și prost sau mult și rău intenționat. Dar cineva care măcăne continuu este extrem de departe de fond și măcăne în jurul formei.
Pentru mine, cel mai ușor de observat mințile goale este în jurul unor evenimente bisericești. Majoritatea enoriașilor nu sunt acolo pentru fond, pentru reprezentarea simbolică a evenimentului sau pentru decodarea energiei care se produce, ci pentru că așa e bine, așa se face, își conturează “credința” pe formă, nu pe conținut. Ei se iau foarte în serios când fac asta, însă nu e nimic serios la lipsa de substanță. Chiar cred că lui Dumnezeu i se rupe dacă intri cu capul descoperit sau la menstruație în biserică. Doar se bucură că ai intrat și că te vede că îți modifici programul și starea de confort pentru a petrece puțin timp într-un loc consacrat.
Acoperirea adevărului
Pe lângă cei care fac zgomot există automat și cei cărora le place zgomotul. Oamenii care ascultă continuu muzică sau trăncăneli sterile ale persoanelor cu care vin în contact. Ar fi dispuși să creeze orice fel de bruiaj exterior numai să nu se uite înăuntrul lor, în liniște. Sunt oamenii pe care cu greu îi aduci la yoga, meditație, biserică sau în orice alt loc care să le faciliteze introspecția. Vor face orice ca să evite adevărul din interior, de obicei format din vinovăție, rușine, un sentiment de inferioritate absolut valid.
Ce nu știu majoritatea dintre ei, este că la un moment dat, oricum vor fi puși față în față cu putregaiul interior pe care vor să îl ascundă sub preșul zgomotului. Într-un fel sau altul, viața va creea cel puțin un moment în care vor fi nevoiți să stea în liniște, să se descopere și să se audă. Unii vor numi asta o criză existențială și va fi momentul tranformării lor, alții vor spune că au “numa’ ghinion în viață”, că oamenii sunt răi și nașpa și nu vor înțelege nimic.
Idioții educați
Tehnic, minților goale cu ceva diplome în palmares li se spune literați needucați. Dar idioți educați mi se pare că sună mai aproape de adevăr. Sunt oamenii aceia care se fălesc maxim cu “realizările lor” care, de fapt, nu sunt ale lor, dar le-au escaladat bine. Sunt oamenii care se mândresc cu funcțiile lor, cu banii și starea materială, dar la capitolul oameni, empatie sau decență interumană sunt zero barat. Personal, din păcate, am cunoscut astfel de personaje, iar portretul lor social este similar.
Prețioși, cu un instinct de inferioritate superioară, dorind să acapareze atenția publicului, să facă zgomot, să ocupe mult spațiu, să caute următoarea victimă care să creadă în grandoarea lor. Sau pe cineva care să îi creadă, în general, să îi valideze și să le aplaude micimea pe care o afișează cu mândrie în lumina reflectoarelor. Sunt cei care au senzația că totul li se cuvine, iar dacă le oglindești interiorul, devii cel mai mare dușman al lor, încercând să te denigreze din toată cutia lor goală. Tocmai am descris profilul narcisic, nu? 🙂
Ei, pe acești narcisiști i-am revăzut de curând și mi-am dat seama că deși au dispărut din bula mea, încă mai viețuiesc acolo, printre oamenii creduli. Dacă aș putea să promovez practica yoga cumva mai mult decât o fac, acesta ar fi principalul factor pe care l-aș promova: discernământul, ca abilitate dezvoltată prin practică, pentru ca oamenii creduli să nu mai fie victimele idioților educați. Chiar nu este o idee înțeleaptă de a valida și de promova mințile goale.
Este nevoie ca acestea să stea undeva în liniște, acolo unde nu sunt nici reflectoare și nici zgomot, eventual înconjurate de oameni asemănători. Uleiul cu apa nu se amestecă niciodată.
Odată ce ți-ai educat discernământul, vei vedea natura reală a oamenilor din jur. Iar ei te vor iubi sau te vor urî. Nimic între cele două stări 🙂
Să avem o săptămână limpede! 🤍
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că