De obicei, la finalul unor ani mai grei, avem tendința de a cere o minune, de a cere semne, de a negocia cumva cu Dumnezeu în speranța că ne va întinde o mână mai aplicată de ajutor. Miracolul pe care îl așteptăm, însă, este unul foarte subtil, de cele mai multe ori. Vine ca o revelație subită, ca a confirmare absolută a existenței Divinului. Nu e neapărat ceva miraculos în asta, în afară de propria-ți trezire 🙂
Miracolul comunității
Nu știu în detaliu cum a fost pentru voi anul trecut, dar știu că per ansamblu a fost unul cu spasme și zguduiri, de la început și până la final. Foarte mulți au luat-o de la capăt, unii au avut puterea să o facă, alții încă mai caută resurse de a face față spasmelor de peste an. Cert este că majoritatea am fost în aceeași furtună și că asta ne-a unit și ne-a adus aproape unii de ceilalți.
Deși părea imposibilă la un moment dat povestea asta cu unirea, am avut revelația divinului din oameni în ultimele zile de practică de anul trecut de la studio. Au fost acolo, îmbrățișându-se, urându-și din tot sufletul să aibă zile liniștite și un an bun, au fost acolo cu drag și cu dorința de a petrece timpul cu familia de suflet 🤍
Au fost acolo cei mari și cei mici deopotrivă, înțelegând importanța practicii și a energiei pe care o creează locul și, mai ales, grupul. Miracolul comunității este, de fapt, miracolul uniunii. Acel lucru după care tânjim toată viața noastră și nici măcar nu știm.
Nevoia de apartenență
Este una dintre nevoile primare ale oamenilor. De când suntem copii, avem nevoie să simțim că aparținem unui grup, unei familii, unui “trib” care ne ține în siguranță, ne protejează și ne ajută să creștem. De-a lungul anilor, nevoia rămâne, de aceea ne întemeiem familii, aparent după chipul și asemănarea tribului, pentru că așa ne simțim susținuți în creștere.
Doar că, de multe ori, tribul oficial pe care îl întemeiem, fie nu este suficient, fie nu susține creșterea.
În acel moment, apare o senzație apăsătoare de insatisfacție, de nemulțumire, de eșec, de tristețe și dezamăgire profundă. Și e firesc să fie așa, pentru că una dintre nevoile de bază rămâne nesatisfăcută. Și atunci, începem să căutăm. Ne apucăm de yoga, de sală, de activități care presupun mai mulți oameni, cu interese și valori similare, pentru a ne putea apropia de ei. Rar o și facem , dar continuăm să căutăm.
Comunitatea este baza creșterii
Mult timp am fost făcută să cred că nevoia asta a mea de a avea oameni mulți și buni lângă mine nu este neapărat sănătoasă, sau ascunde altceva mai profund. Dar după ce m-am scuturat de părerile “avizate” ale celorlalți și am început să gândesc cu inima mea, mi-am dat seama că la baza evoluției este comunitatea. Așa a avut loc dezvoltarea de-a lungul mileniilor, de la triburi la civilizații întregi, la imperii – toate au avut ca celulă de bază comunitatea.
Oameni care aveau același scop, aceleași obiective, oameni care se respectau, își recunoșteau și respectau rolul în grup, care săreau în ajutorul celor care aveau nevoie. Femei care creșteau copiii altor femei, care făceau de mâncare pentru toată comunitatea, care aveau grijă ca fiecare să fie îngrijit, să aibă adăpost și o vorbă bună atunci când este nevoie. Bărbați care protejau întreaga comunitate, care înțelegeau că rolul lor este acela de a susține creșterea și dezvoltarea, asigurând atât resursele materiale, cât și pe cele spirituale ale grupului.
Miracolul One Yoga
Așa am crescut și noi la One Yoga Studio ❤️ În comunitatea asta așa… rudimentară 🙂 Oamenii de acolo au reușit să crească, să se dezvolte frumos, să fie prezenți și atenți la nevoile celor de lângă ei, fără să uite de ei înșiși, în același timp. Au găsit un spațiu în care se simt în siguranță să fie exact așa cum sunt, fără măști și fără fonfleuri sociale de salon. Au găsit echilibrul între a-i durea la bașcheți și a fi atenți și plini de compasiune, în același timp. Și ăsta cred că este miracol pur 🤍
Majoritatea oamenilor de la studio nu mai cred că există probleme fără rezolvare. Nu mai iau în calcul că sunt singuri în dramele lor și că nu există alinare pentru ele. Știu să se caute unii pe alții, să se găsească și să se sprijine cu ce au ei mai de preț: energia aparteneței.
Oamenii ăștia chiar se iubesc unii pe alții. Indiferent de cât de diferiți sunt. Și chiar dacă nu se cunosc prea bine 🙂
Și nu, nu e nimic de la mine în povestea asta. Eu doar sunt martoră la miracolul care se întâmplă în fiecare zi în jurul meu. Și înțeleg că dacă țin ochii deschiși, văd că minunile există, s-au manifestat deja în fața mea.
Dacă nu ai astfel de oameni în jurul tău, îți recomand din toată inima să faci cumva să îi găsești. Unul sau mai mulți. Dar care să te facă să te simți Acasă. Să ai liniște, echilibru și bucurie că ești acolo.
Și atunci, îți vei da seama că ai deja tot ce îți trebuie să fii fericit.
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că