Râdeam cu o prietenă în urmă cu câțiva ani de expresia ‘dacă nu ți-a dat block, nu te-a iubit niciodată.’ Doar că de curând am obsevat că nu prea mai e de râs, oamenii au început să ia atât de în serios social media și lumea asta virtuală, în general, încât atunci când dau block au senzația că au făcut o mega coțcărie. “Pun limite”, zic ei. Pun un rahat, zic eu. Majoritatea evită o discuție sau o dezbatere decentă, argumentată, matură, sub preșul facebook-ului la fel de fals ca și ei.
Ai aici un articol despre motivele pentru care te blochează narcisiștii. Spoiler alert: pentru iluzia controlului, desigur 🙂
Block ul nostru cel de toate zilele
Până acum, am reușit să îmi iau block doar de la persoane care nu digerau foarte bine ce am eu de spus. Întotdeauna ca replică la o mitocănie sau mârlănie de a lor. Adică nu le-am luat chiar degeaba, dar tot nu am înțeles care e faza cu block-ul. Cât de imatur să fii să blochezi pe cineva pentru că nu ai stomac să digeri replicile propriei tale toxicități? Cât de mult să te excite pseudo-puterea asta virtuală, căci dacă ne întâlnim face to face în oraș te ascunzi instant sub prima mașină parcată?
Mi-am luat block anul trecut de la o duduie toxică și tupeistă, iar mai târziu m-a deblocat prin mărinimia ei. Ca și când mi-a făcut un favor. “Duamna” e mare divă în oraș, dar când își pune poalele în cap, dă block la replică 🙂 Mi-am mai luat block și de la ofensați care mi-au citit articolele și nu au fost în rezonanță cu ele. Practic mi-am luat block pentru că la mine acasă am tupeul să scriu ce cred 😅 Mai bine ar zice mersi că nu dau în articole exemplele cu nume și prenume, oricât de greu mi-ar fi să mă abțin.
Am dat și eu block, nu zic nu. Dar nu l-am dat niciodată pe dezbatere sau argumentare, fie ea și mai agresivă, ci doar din rațiuni de spam și hărțuire. Adică dacă m-ai frecat la cap cu “bună dimineața la cafeluță”, pisicuțe, bancuri, rahaturi inutile și mâncătoare de timp, să nu te miri de ce nu îți răspund. Ești blocat, ca să nu îmi mai umpli mesageria de prostii. În rest, dacă nu vreau să vorbesc tu tine, nu vorbesc, pur și simplu. Îmi place să văd cum te agiți cu mesajele, cum să dau block să pierd spectacolul?
Comunicarea reală
Ne-am îndepărtat atât de mult de principiile unei comunicări sănătoase, încât atunci când aceasta apare într-un context sau altul, este definită ca agresivitate. Nu poți să îți exprimi părerea și să te aștepți ca toată lumea să o valideze. Poate ești prost sau doar prost informat. Ce vrei, să jucăm cu toții rolul ăsta ca să nu te simți tu atacat? Îți dau argumente pentru a-mi susține punctul de vedere, la fel cum mă aștept ca tu să îmi dai, la rândul tău argumente pentru al tău. Poate sunt eu neștiutoare și mă iluminezi tu cu argumentele tale.
La fel cum cred sincer că ar trebui să existe celebrele echipe de dezbateri, încă din învățământul primar. Nu ne supărăm ca văcarul pe sat și nu ne luăm jucăriile și plecăm dacă X nu este de acord cu noi sau ne demontează o teorie greșită. Îl ascultăm și argumentăm până la capăt. Și tot așa. Dacă devenim defensivi, e clar că X are dreptate, iar dezbaterea se încheie. De când au devenit dezbaterea și comunicarea sănătoasă conflict?
Conflict este atunci când devii impulsiv și agresiv în a-l convinge pe celălalt de punctul tău de vedere. Conflict pasiv este atunci când dai block la orice fel de argument.
Nu poți nici să te aștepți să sari la gâtul unui om și după aceea să nu primești o replică. Apropo de pasivi-agresivi, pe mine chiar mă enervează ăștia care dau block după un contra-atac. Mă lasă cumva neterminată :)) Păi nu începusem să ne contrăm mai mult sau mai puțin constructiv? De ce puii mei te cari în mijlocul argumentului? Eu ce fac acum, îl termin singură?
Block-ul în viața reală
De dragul exercițiului de imaginație, să facem asta 🙂 Să zicem că ești la masă, la o dezbatere, eveniment, conferință, ceva… Cu mai mulți oameni, unii de care îți place, alții care îți amenință superioritatea inferioară prin simpla lor prezență. Ce faci tu, zeul sau zeița block-urilor? În primul rând, mai ai tupeul să îți exprimi punctul de vedere în fața lor? Și dacă îl ai, ești convins/ă că vei face face față răspunsului? O mai arzi psiho-spiritual cu limitele tale pe care le pui că “ai blocat oamenii toxici din viața ta”?
Îți zic eu, în majoritatea cazurilor, ești mielușel. Nu scoți un sunet, nu se umflă biscuiții pe tine, ești prietenia întruchipată, cel mult te uiți urât la persoana în cauză. Și nu prea mult, că riști să ți-o furi. Desigur, că după eveniment, vei ajunge acasă și vei toca persoana cu pricina, o să o arzi victimologic, de cum sunt oamenii răi și tu minunea minunilor pe planetă.
Mi-e dor de vremurile fără social media. Pe vremea aceea, acești indivizi erau excluși prin ignorarea sau neinvitarea lor la evenimente. Mult mai fair, mai curat, mai igienic. Din fericire, eu, în bula mea, încă mai am frânturi din acele vremuri. Și tot din fericire, mi-a dat Șefu’ suficient discernământ pentru a face diferența între Facebook și viața reală.
Mai bine ne vedem la studio, cu oameni reali, normali și comunicare autentică 🤍
Namaste!
Table of Contents
Realitatea relativă
De fiecare dată când viața mă forțează să îmi scot nasul și fizicul din “bula” mea de oameni, realitatea mă lovește în toate plexurile nervoase
Aroganță sau încredere?
Este o linie foarte fină între aroganță și încredere în sine. Bine, fină pentru cei care își dau șansa să observe mediul și să se
Ahimsa – Să nu faci rău
Mi-am adus aminte că la începutul drumul meu de predare, indiferent că era vreo școală de yoga sau sesiuni regular, dădeam teme săptămânale pentru acasă.