Oamenii care vorbesc tare

Întodeauna mi-au plăcut oamenii care vorbesc doar când au ceva de spus, o fac din suflet, scurt și la obiect. Asta pentru că am o slăbiciune pentru oamenii puternici 🙂 Încredea în sine este tăcută. Oamenii care vorbesc tare sunt, de obicei, cei mai slabi dintr-o încăpere.

Se aplică și celor care vorbesc încet, afectat și cu fraze de două minute pentru o explicație simplă, de două secunde. Tot slabi și ei, dar măcar sunt conștienți de propria slăbiciune și au găsit un mecanism de compensare și manipulare funcțional pentru o anumită categorie de oameni.

Totuși, o să mă refer la cei care vor să fie în centrul atenției și își cerșesc locul de superstar zgomotos și abuziv sonor. Oamenii care strălucesc pe dinăuntru nu au nevoie de reflectoare.

Oamenii care vorbesc tare și mult, în topul celor mai enervante persoane

Bine, vorbesc de ce am găsit pe net, aici. Pentru mine, oamenii ăștia sunt number one în topul enervanților 😅 Ideea este că absolut nimeni pe pământ nu vrea să știe ce ai mai făcut de mâncare, cum merge viața vecinului Costică, cu cine și-a tras-o colega de muncă și ce a zis popa la ultima ta spovedanie.

Din punctul meu de vedere, oamenii care vorbesc tare sunt agresorii sociali cei mai de temut. Pentru că oricât de echilibrat ai fi, dacă stai prea mult în jurul lor, te trag la nivelul lor și te bat cu experiența. Evident că poți să îi reduci oricând la tăcere, dar ții prea mult la igiena ta energetică și îi lași să își facă numărul. Cam ăsta e scenariul pe care îl văd zi de zi, în aproape orice fel de context social. Oamenii puternici îi lasă pe cei mai slabi să latre până obosesc.

Oamenilor le este teamă de liniște

Probabil că ai văzut și tu că majoritate oamenilor au nevoie de un fundal sonor care să ruleze în timp ce mănâncă, lucrează, conduc etc. Sau poate că ești unul dintre ei. Cumva, e un mecanism firesc. Zgomotul de fond este cea mai eficientă metodă de a fugi de propriile gânduri.

Problema apare abia în momentul în care simți că o iei razna dacă nu ai diversiunea mentală undeva în fundal.

Auzul este simțul cel mai dezvoltat dintre cele cinci, prin urmare un stimul foarte puternic care reușește să mute atenția de la cel așa-zis al șaselea simț, intuiția, conștiința. Așa că oamenii care vorbesc tare au nevoie de această “sperietoare de gânduri” care să îi țină ancorați în iluzie.

Și nici măcar nu sunt de condamnat. Dar sunt de evitat. Dacă le iei iluzia și le demontezi prea-mărirea, nu prea mai rămâne nimic din ei și se vor stinge destul de repede pentru că nu vor mai avea cu ce să se identifice. Se vede acest lucru la oamenii care pierd afaceri sau ies la pensie și intră într-un soi de depresie și cădere mentală. S-au identificat atât de mult cu ceea ce făceau și credeau despre ei, încât atunci când ancora a dispărut, au rămas fără scop și fără repere.

Pe ei nu i-a învățat nimeni că ce e mai important se întâmplă în interior, nu în social. Și câteodată e mai bine să îi lași acolo unde le este lor mai confortabil.

Liniștea vindecă

Întotdeauna mi-au plăcut oamenii lângă care pot să tac 🙂 Să nu fie nevoie să mă exprim verbal într-un fel sau altul, ci doar să mă simt suficient de safe încât să tac. Pentru că da, vorbitul este o formă de defensivă. Simți să scoți sunete pe gură doar că ai senzația că cel de lângă tine îți poate auzi gândurile.

Pe de altă parte, prea puțin din comunicare se referă la limbajul verbal. Și, în general, oamenii care au învățat deja lecția asta nu prea mai ascultă ce spun interlocutorii lor. În schimb, își iau informația din limbajul non-verbal care nu minte niciodată 🙂 Corpul nu minte. Energia nu minte. Cuvintele sunt doar sunete articulate mai mult sau mai puțin elaborate de o minte care minte.

Cel mai bun exemplu social este cel din lockdown. Mie mi-a plăcut teribil și mi s-a părut fascinantă liniștea pe care ți-o poate oferi orașul atunci când oamenii nu se mai grăbesc să ajungă undeva anume. Noaptea, era o liniște mirifică pe străzi. Aproape că auzeai cerul ❤

Pe de altă parte, au fost și oameni pentru care cele 3 luni de lockdown au fost o apăsare cruntă. Nu din rațiuni financiare, aia la fost la aproape toată lumea. Ci pentru că liniștea din jur îi făcea să conștientizeze foarte clar iminența morții, iar frica punea stăpânire pe ei.

Nu știu dacă au aflat între timp, dar iminența morții e tot acolo 🙂 Cu sau fără virus, moartea e un lucru cert și aboslut firesc.

Controlul cuvintelor

Este un mit că îți poți controla gândurile. Sunt prea multe, prea variate, prea fac parte din tiparul tău mental ca să ai iluzia că le poți controla. În schimb, poți controla ceea ce îți iese pe gură.

În yoga, avem mauna ca practică recomandată și necesară. Pentru că de la un moment dat încolo înțelegem că sunetul este energie, iar “la început a fost cuvântul”. Altfel spus, tot ceea ce spui, este un drenaj energetic uriaș cu posibilitate de manifestare în exterior. Sunetul nu creează numai emoție, dar are și puterea de a modifica structura biochimică a corpului. Cu alte cuvinte, devii ceea ce spui și ceea ce asculți.

Încearcă măcar două ore pe zi să practici mauna. Indiferent că ești practicant de yoga sau nu. Două ore pe zi, rămâi în tăcere și de fiecare dată când apare nevoie de a vorbi (cu sunet sau text), observă ce ai vrea să spui de fapt. În scurt timp, vei ajunge la concluzia că oricum e inutil și că o parte uriașă din comunicarea ta verbală ar putea bine-mersi să nu existe. Fie pentru că nu e neapărat ceea ce simți, fie pentru că interlocutorul oricum nu ar înțelege, fie pentru că ceea ce vrei să spui ar cauza mai mult rău decât bine.

Să avem o saptămână în liniște! 🙂

Namaste!