Pacient în România

Pacient in Romania

Multă vreme am considerat propria-mi luptă cu afecțiunile fizice o chestiune foarte personală despre care vorbesc doar apropiaților, și atunci doar ce și cât vreau eu. Dar având în vedere nebunia din spatele vaccinării/nevacinării anti-Covid, cred că e momentul să îți povestesc puțin și aici. Nu, nu e despre vaccin. E despre încrederea în sistem.

Pe la 20 de ani, când oboseam cam repede și mă cam dureau articulațiile, m-a mâncat undeva să mă duc să mă caut. Că sunt tânără and shit. Cum la vremea aceea în Constanța cel mai bun doctor era trenul spre București, după alte tatonări și consultații, am ajuns la spitalul Colentina pentru investigații. Am fost suspectată sau diagnosticată pe rând cu: Lupus, poliartrită reumatoidă, sindrom antifosfolipidic, tiroidită autoimună, vasculită, dermatită atopică, fibromialgie, lyme… cred că mai erau câteva, dar ai înțeles ideea. Dacă nu te-ai lovit de astea până acum, poți să le cauți pe net. Tratamentul pentru bolile autoimune presupunea să iau imunosupresoare (medicamente care scad imunitatea și care nu mai lasă sistemul imunitar să îmi atace propriile celule), ceva citostatice, că tratamentul cu imunosupresoare nu mai mergea, o grămadă de antiinflamatoare, hormoni tiroidieni ca să îmi țin tiroida sub control, cortizon pentru piele, etc. Tratamentele păreau să meargă o perioadă  după care efectele dispăreau și durerile reveneau. Așa că medicii au ajuns la concluzia că am și ceva la căpuț, că de fapt nu mă doare, doar mi se pare mie , că doar nu au cum să greșească ei, deci am ajuns și la neuro-psihiatrie. De unde am plecat “împachetată” cu antidepresive și Xanax, ca să mă mint frumos că nu mă mai doare.

În tot acest timp, eu încercam să duc o viață normală, văzându-mi de job și de familie, vacanțe și ce mai aveam prin gospodărie. Că nah, medici, sistem medical competent, știință, binele pacientului, încredere – aceleași cuvinte pe care le văd rostogolite acum prin presă și social media. Ca și cum ar însemna ceva…

Evident și că eram la curent cu cele mai recente studii și tratamente inovatoare în domeniul imunității, citeam noaptea de parcă urma să îmi susțin examenul de rezidențiat a doua zi. Până la 25 de ani știam și înțelegeam cum funcționează sistemul imunitar la oameni sănătoși, la cei imunodeprimați, la cei supraponderali, la subponderali, pacienți psihiatrici, oncologici, diabetici etc.  Eu am terminat Dreptul, dacă te întrebi… deci nimic de-a face cu ce m-a învățat viața ulterior.

Toată povestea asta a durat aproape 10 ani. Drumuri Constanța – București, în căutarea geniului gen Doctor House care să pună dejtul pe defecțiunea mea tehnică, să o repare și să trăiesc sănătoasă până la adânci bătrâneți. 10 ani în care am crezut sincer că altcineva în afară de mine are răspunsul. 10 ani în care am făcut tot ce mi s-a spus, înghițit tot ce mi s-a dat, investigat tot ce era de testat. Cât mi s-a cerut, fără să crâcnesc. Că doar aveam încredere în sistem. Că oamenii ăia au studiat atâția ani, nu ca mine pe net noaptea. Toate cu prețul aferent, desigur.

 

Întâlnirea cu geniul nebun

Pe la 30 de ani, după o criză de cervicală am fost trimisă de un bun prieten la un medic aparent nebun, în Constanța. Care și-a luat suficient timp să îmi explice ce mi se întâmplă. Luasem degeaba 10 ani acele tratamente agresive. Pe la 27 de ani am luat hotărârea (tot degeaba) de a-mi lega trompele pentru că există aceste diagnostice horror și, conform medicilor, ar fi sinucidere curată să încerc să duc o sarcină. Și așa mă și simțeam. Că mă sinucid. 

Revenind, omul și-a luat timp să îmi explice cum bullshitul din sistemul medical și incapacitatea de gândi holistic a colegilor săi de breaslă m-au adus într-un stadiu de aproape legumă sterilă. A fost un malpraxis pe care nu o să îl recunoască niciodată vreo autoritate sau instanță pentru că nu este considerat malpraxis, ci doar respectarea protocoalelor. Pacienții nu sunt priviți și tratați ca indivizi. Plus că nu se tratează pacientul, ci boala. Deci dacă așa scrie la carte, așa facem. Ai simptomele X sau Y, deci ai boala Z, cu tratamentul W. Tu, John Doe.

Tratamentul la “Dr House” a fost relativ simplu și infinit mai ieftin și mai rapid decât tot ceea ce făcusem până atunci. Am întrerupt tot tratamentul din ultimii ani. A fost nevoie să îmi recapăt imunitatea, așa că 6 luni am luat ceva suplimente din plante. Odată cu asta, m-am apucat și de yoga și am cunoscut și eu ce înseamnă liniște în minte și corp fără dureri. Am renunțat la Xanax și antidepresive și m-a lovit brusc și realitatea din fața mea. Am rezolvat-o și pe asta. Din carne. Doi ani mai târziu s-au rezolvat spontan și problemele cu tiroida.

 

Evident că toate astea au lăsat urme. Pe cele psihologice le-am rezolvat. Traumele fizice încă mă mai bântuie și probabil vor rămâne cu mine cât să nu uit să nu îmi mai formez vreodată convingeri absolute despre medicină, afecțiuni, boli, pacienți, medici. Nu suntem toți la fel. Din fericire. Eu nu voi răspunde la fel ca tine la un tratament sau profilaxie. Boala ta, deși aceeași, pe tine te poate omorî, pe mine nu. Sau invers. Iar adevărul despre un mecansim atât de complex precum corpul uman îl știe doar Creatorul lui. Ca și despre vaccin.

Acum nu mă mai „tratez” decât cu yoga. Sunt sober de 6 ani. Da, mai iau câte o pastilă de durere atunci când corpul se revoltă, dar atât. Am învățat să îmi gestionez singură și fibromul uerin de care am scăpat “ca prin minune”, și chistul precanceros de la sân, și dermatita și orice a mai apărut în ultimii 6 ani. Nu, nu îți recomand să faci asta. Dar îți recomand să te documentezi foarte bine (și din surse care nu îți validează convingerile încăpățânate) înainte să iei o decizie.

Și îți mai recomand să o lași mai moale cu sfaturile tale absolute despre vaccinare sau nevaccinare. Fiecare organism poate fi diferit. Nu intru în detalii tehnice. Doar îți cer să ai bunul simț să nu intoxici lumea cu părerile tale absolute, mai ales atunci când nu știi ce probleme de fond există la fiecare om în parte. Ascundem părți majore din noi (și medicale și subtile) din rațiuni de autoprotecție. Nu știu dacă e bine sau nu, dar am învățat în cei 10 ani că gura lumii este atât de puternică încât te poate face să iei decizii de neconceput. Fii un om de bun simț. Lasă oamenii să decidă pentru ei. Iar dacă peste ceva vreme te vei lovi de vreo poveste similară, să știi că revolta nu te va ajuta. Ai fost singurul responsabil pentru deciziile medicale pe care le-ai luat. Nu medicul. Tu.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *