Bine, totul are un preț. Doar că toleranța are un preț ascuns, destul de subtil și adeseori pervers. Se tot vorbește de toleranță ca de o virtute, dar asocierea pe care o face mintea presupune că a “a tolera” înseamnă să strângi din dinți și să rămâi pasiv. Ori, prețul pentru asta este foarte mare: te costă liniștea, liberatea și claritatea mentală.
Toleranța are limitele ei
Iar atunci când se ajunge la punctul de rupere, se duce în mă-sa și toleranță, și răbdare și zen și tot ce ți-ai mai pus tu în cap să fii. Plus că este bine să îți alegi cu grijă ceea ce tolerezi. De obicei, fix ceea ce alegi să tolerezi te va duce la punctul de rupere. Nu poți să joci cartea toleranței cu ceva ce este aboslut intolerabil.
Îți dau un exemplu simplu, local, banal și stupid până dincolo de orice nivel al toleranței: regulamentul de intrare în zona peninsulară 🙂 De fapt, de aici a pornit și ideea articolului… Mă întrebam sincer cum Doamne iartă-mă am ajuns în situația asta. Cine i-a votat pe oamenii ăștia? Cine îi susține? Și de ce îi tolerează lumea? De ce ei încă mai există în viața publică, atunci când logica umană și bunul simț urlă că ar trebui băgați într-o peșteră și închiși acolo?
Întrebarea de o mie de puncte de este, totuși, de ce îi tolerează lumea? Și pe ei și pe alții ca ei. Și eu am fost învățată de mama de când eram mică “să nu-mi pun mintea cu prostul”, dezvoltând astfel virtutea asta cu toleranța. Ce nu mi-a spus mama este că prețul pentru tolerarea prostului este uriaș.
Am dat exemplul local ca să înțelegi cât de mult rău poate face toleranța dusă la extrem. Victime colaterale ale unei toleranțe generale. Și se aplică oricând, în orice circumstanțe.
Toleranța îi învață pe oameni cum să se poarte cu tine
Nu, nu trebuie să “întorci și celălalt obraz”. De fapt, nici nu e cazul să ai vreun obraz avariat. Pentru că dacă ești suficient de prezent și deschis la minte, nu vei apuca să rămâi într-o situație care îți cere o cantitate prea mare de obraji de pocnit. Știu, din punct de vedere spiritual ți se va părea că ești mai bun decât abuzatorul tău dacă faci asta. Dar nu ești. Ești doar o victimă care habar nu are ce să facă în situații de conflict. Așa că fugi de conflict pentru că ăsta e mecanismul tău de apărare, nu pentru că ești mai bun sau “spiritual”.
Integritatea presupune mult mai mult decât tolerare și pasivitate. Integritatea înseamnă să faci ceea ce este de făcut, chiar dacă ești singurul care face asta, iar prin asta devii “oaia neagră”. Pentru că știi, simți că asta e corect și doar apărarea valorilor reale te va face un om integru.
Toleranța întoarsă spre sine
Dacă tot vrei să joci cartea toleranței, mai bine o întorci spre tine. Creșterea toleranței la frustrare este singura sănătoasă, dacă mă întrebi pe mine. Nu înseamnă să nu reacționezi vocal, atenție. Înseamnă să desensibilizezi butoanele alea pe care te tot apasă unii oameni, până când ei rămân cu butonul în mână, iar tu, cu liniște în cap. Înseamnă să vezi care parte din tine încă mai răspunde la toxicitatea din oameni/ evenimente și să faci cumva să anulezi acea parte definitiv. Să ajungi la un grad de detașare la care nimeni și nimic nu te mai poate scoate din vibe-ul tău. Din punctul meu de vedere, aceasta e definiția cea mai sănătoasă a toleranței, unde nu există limite, ci doar potențial constructiv.
După procesul de desensibilizare, vei observa oamenii altfel. Nici buni, nici răi, ci doar așa cum i-a lăsat Șefu’. Imperfecți, într-o scară mai înaltă sau mai joasă a conștiinței, ideali pentru tine sau toxici în relație cu vibrația ta actuală. Iar atunci, discuția despre toreranță nu va mai exista. Vei accepta automat că așa suntem noi, oamenii, și vei fi doar mai selectiv în privința celor cu care îți petreci timpul 🙂
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că