Cunoașterea de Sine și drumul pe Cale

cunoașterea de Sine

În psihologie se numesc crize existențiale. În esență, sunt momente în care cunoașterea de Sine este nevoie să devină o prioritate, pentru că ai atins un prag critic în dezvoltarea ta. Pot apărea odată cu atingerea unor vârste considerate critice în dezvoltarea personală și spirituală sau pot apărea aparent random, după un șoc sau un eveniment aparent fără vreo legătură cu starea de confuzie generată ulterior. În spiritualitate, sunt momentele în care apare chemarea, apare acea dorință a sufletului de a depăși condiția umană și de se întoarce “acasă”. Oricum le-ai spune, sunt cele mai importante momente din viața unui om, sunt acei timpi T care te pot ridica sau te pot băga mai jos în mediocritatea din care ai simțit brusc să ieși. 

Cum care drum? Cum care Cale? Teoria liberului arbitru încă este supusă relativității, deci la fel de relativ putem să luăm în calcul că acționăm ca urmare unor predispoziții și predestinări. Acea cale. În care te regăsești, te redescoperi, îți vezi și bunele și mai ales relele și decizi de acolo cât de mult vrei să te îmbunătățești. Spune-i destin, dacă vrei…

Nu poți atinge stări ridicate ale conștiinței fără cunoașterea de Sine

Poți să faci o mie de cursuri, terapii sau meditații la modă în ultimii ani. Dacă nu știi cine ești și ce ești în esență, drumul tău este limitat. Când spun să știi cine ești nu mă refer la persoanele sau la jobul cu care te identifici, ci cine ești tu dacă mâine dispar toate astea.

Chiar, tu cine ești dacă mâine pierzi tot ce ai?

Cunoașterea de Sine presupune, evident, descoperirea Sinelui. Descoperirea acelei entități sacre, ascunsă bine în inima ta. Acea entitate care nu este supusă mortalității, degradării, nu răspunde la stimuli exterior, nu se înfurie, nu se entuziasmează, nu are tăiri extreme. Acel loc în care ai acces doar tu, acea energie în jurul căreia ai ridicat ziduri înalte pentru a o proteja. În acele ziduri ascunzi cele mai profunde frici, cele mai pasionale dorințe, cele mai negre gânduri sau cele mai neortodoxe trăiri interioare. Sinele este permanent. Spre deosebire de minte și ego, care se vor adapta condițiilor externe trecătoare.

Calea este doar una. Indiferent de cum ajungi la ea

Indiferent de ce job, statut social sau familial ai avea, ai venit deja înzestrat cu tot ce îți trebuie pentru a atinge din nou perfecțiunea. În fiecare moment al vieții tale tu ai deja tot ce ai nevoie pentru a deveni ceea ce tânjești din toți rărunchii să devii. Faptul că nu ai ajuns acolo încă este doar o consecință a propriilor alegeri de viață, a condiționărilor sociale și familiale, a oamenilor din jurul tău cu care nu mai ai demult ceva în comun, dar insiști să le faci pe plac doar ca să te simți tu mai bine. Dar guess what? Nu te vei simți mai bine. Odată ce a apărut acea chemare – starea de confuzie, de genul ce caut eu în viața mea? – nu mai e cale de întors. Ai de decis în acest moment dacă te ridici sau te pierzi în propria-ți minciună nefericită. Nu îți spun să dinamitezi totul în jurul tău și să pleci într-o peșteră, încerc să îți spun că fără decizii și acțiuni radicale, nu va veni nimeni să te salveze, nu vei primi un “semn divin”, nu va face nimeni munca în locul tău. Nu va fi nimeni responsabil pentru asta în afară de tine.

Citește aici mai mult despre “dansul” cu umbra.

Calea este acel drum pe care tu este nevoie să îl parcurgi pentru a te apropia mai mult de esență. Dacă ești foarte determinat și foarte norocos, poate să o și înțelegi.

Deci? Tu cine ești dacă mâine pierzi tot ce ai?

Odată ce ai acest răspuns, felicitări! În sfârșit ești viu!   

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *