Epidemie de gânduri

epidemie de gânduri

Pandemie, contagiozitate, epidemie de gânduri, cum vrei să îi spui… Ea există de când lumea a luat o formă socială, iar oamenii au luat forma mediului în care trăiesc. Pentru că energia este contagioasă, iar energia gândurilor produce mutații care nici nu ți-au trecut prin cap. 

Nu vreau să dau exemplul acum de povestea cu virusul vieții și cu manipularea maselor, că iar zice lumea că-s conspiraționistă. În schimb, îți las un link aici al unui studiu despre cum se schimbă credințele sociale. Sunt cercetări de peste 100 de ani, deci au mai prins o pandemie între timp 🙂 

Într-o epidemie de gânduri, cum îți dai seama care sunt ale tale?

Este întrebarea pe care mi-a adresat-o o cursantă zilele trecute. Nu îți dai. Sau, cel puțin, lumea care nu face ceva muncă internă în sensul ăsta nu își dă seama. Așa că majoritatea oamenilor cred că ceea ce cred e izvorât cumva din capul lor. Ceea ce este foarte greșit și chiar tristuț. Mă uit că sunt oameni cu un potențial uriaș, cu minte sclipitoare și inimă de leu, dar care au fost atât de sever contaminați de mediul în care au trăit încât au uitat cine sunt și ce pot să facă.

Până decidem să creștem pe bune, adică mental și spiritual, cu muncă interioară multă și ceva spasme existențiale la câteva zile, suntem suma condiționărilor sociale și familiale. Am devenit asemenea celor pe care i-am avut în preajmă, și chiar dacă nu am fost supuși vreunui abuz verbal sau condiționări verbalizate cu subiect și predicat, tot am fost supuși energiei gândurilor celorlalți.   

Din punctul acesta de vedere, ne scăldăm într-o epidemie de gânduri dintotdeauna. Iar aici, sunt două tipare mentale: tiparul fix(ist) care le știe pe toate și e condamnat stagnării (care se teme de eșec, evită schimbările, vede feedback-ul ca pe critică, nu își asumă riscuri) și tiparul evolutiv (care învață din feedback, vede eșecurile ca pe oportunități de învățare, se lasă inspirat de succesul altor oameni). Cei care aparțin primului tipar nu vor reuși să iasă din el dacă sunt înconjurați de oameni asemănători. 

Anturajul îți decide destinul

Știi expresia aia, că devii asemenea celor cu care îți bei cafeaua? 🙂 Exact așa se întâmplă. Mintea are un mecanism extraordinar de adaptare la mediu. Chiar dacă în capul tău știi că oamenii din jur nu sunt din tribul tău, tu îți spui că ești acolo să le aduci lumină, să le fii salvarea, mânturiea, whatever de vrăjeală îți spune ție mintea ca să justifice prezența ta într-un mediu toxic. 

Până nu ajungi la un anumit nivel de conștiință, vei fi automat influențat de energia gândurilor celor din jur. Dacă petreci prea mult timp acolo, vei începe să și crezi gândurile care îți apar. Așa că cea mai deșteaptă mișcare din partea ta acum ar fi să eviți compania oamenilor care îți dau până și cea mai ușoară senzație de toxicitate. Lamentatori de meserie, critici, părerologi, certăreți, agresivi, vrăjitori, combinatori – toți ăștia e bine să dispară din jurul tău o perioadă.   

Da, știu, sună a segrerare. Este. Știi cum e vorba aia, vii cu vii, morții cu morții.

Și adu-ți aminte că sunt oameni care fac lumină când intră într-o încăpere și oameni care fac lumină când ies 🙂 

Munca interioară

Nu e suficient să scapi de dăunători, e nevoie să vezi și ce i-a adus la tine în ogradă. Și atunci, începe munca interioară. Este nevoie de un proces de auto-interogare și auto-descoperire destul de intens pentru a redescoperi cine ești cu adevărat. Un proces de dezvățare și decondiționare mentală care îți va produce surpriza să observi că tu nici măcar nu crezi tot ceea ce numeai principii și nici măcar gândurile alea care te conduceau zi de zi nu mai par foarte reale 🙂

Pornește de la principiul lui Socrate: “știu că nu știu nimic și nici măcar asta nu știu”. Și de aici, vezi ce e real și ce nu, ce mai corespunde și ce nu, vezi ce simți mai degrabă decât ce gândești. 

Va fi nevoie și să îți cauți un ghid în acest proces. Cineva care a trecut deja prin papucii tăi, care are răbdarea să te asculte și înțelepciunea să te lase să te lovești cu capul de prag doar ca să vezi cum se simte.  Cineva care să îți fie alături atunci când ai scăpat boii în porumb. 

Nu are sens să îți spun că nu e recomandat să faci asta de unul singur, vocea aia interioară care îți spune acest lucru este ego-ul care știe deja că știe și se descurcă cu toate. Dar am stabilit deja că știi că nu știi nimic, deci poți să dai vocea egotică pe silent.  

De ce ai vrea să faci asta, totuși?

Pentru că simți că ți-e dor de ceva, că lipsește ceva și nu știi ce. TU lipsești. Îți e dor de tine, cel autentic, cel care își permite să creadă ce simte și nu ce crede restul lumii. Cel care vrea din adâncul inimii să redevină real, nealterat de energia din jur, să îi fie liniște în cap și în inimă. De asta ne chinuim atât cu lucrul interior 🙂

Namaste!

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
toleranța

Toleranța are un preț

Bine, totul are un preț. Doar că toleranța are un preț ascuns, destul de subtil și adeseori pervers. Se tot vorbește de toleranță ca de

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *