Puterea interioară nu are gen

Nu mai pot cu femeia puternică și bărbatul forță. Puterea interioară a devenit aproape un clișeu în zona de pseudospiritualitate și fiecare înțelege ce-l taie capul sau ce i se vinde, după caz.

Se tot rostogolește povestea cu femeia independentă și puternică, masculul cu mână de oțel și jocurile pe care fiecare le face pentru a-și dovedi supremația.

Puterea interioară e ca erecția. O ai sau nu o ai. Și se vede cu ochiul liber

Cu ochiul liber de proiecții sociale și mentale, desigur. Dacă tu ai în cap definiția puterii ca fiind ceva ce presupune agresivitate sau forță brută sau reprimarea emoțiilor, evident că nu o să recunoști puterea autentică nici dacă te lovește peste ochi.

“Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să știi că poți distruge pe cineva, să n-o faci și acela să nu știe.” – Marin Preda

E bine să îți lămurești puțin conceptele mentale despre forță și putere. De fapt, poți să apelezi la legile fizicii și să extrapolezi în comportamentul uman. Puterea este ceva ce generează energie. În funcție de nivelul de putere, vei știi și ce și cât poți să “alimentezi” la rândul tău. Forța presupune o acțiune, o intervenție în sau din exterior, utilizată pentru a genera un efect, pentru a ajunge la un obiectiv anume. Aplici forța atunci când vrei să intervii în dinamică.

Citește aici despre power yoga și puterea interioară.

Puterea interioară înseamnă auto-control

Nu vorbim despre auto-controlul dus la nivel de auto-cenzură. Adică nu fierbi pe dinăuntru și pe afară zâmbești frumos. Vorbim despre autocontrol real, în care exteriorul te afectează prea puțin ca să îți mai bați foarte mult capul cu el. De fapt, atunci când ai atenția pe interior și stii foarte bine cine ești, atunci începe împuternicirea. Când reperele tale sunt orientate spre interior (cine ești acum, cine vrei să devii), începi să capeți o detașare uriașă față de social și normele în care te-ai chinuit atâția ani să te încradrezi.

Puterea interioară nu înseamnă nici auto-suficiență și nici o atitudine narcisică. Înseamnă că ești în permanență conștient de ceea ce poți să faci, de ce poți să generezi și să alimentezi și o faci asumat, doar acolo unde este cazul. Nu “pierzi curent” către oameni sau situații care “fură curent”.

Zoe, fii bărbată!

Citatul care a adus foarte multe femei în cabinetele de psiho-terapie. Acest “fii bărbată” presupune o anulare implictă a emoțiilor (pentru că social am fost învățați să credem că așa arată un bărbat adevărat), deci o reprimare a planului emoțional și automat o frână a dezvoltării.

La pachet cu Zoe, vine povestea cu “băieții nu plâng”. Asta a adus mai puțin clienți la terapie, că nah, dacă băieții nu plâng, bărbații cu atât mai puțin, nu? Plus că din punct de vedere social, se presupune că rolul tău de mascul e să protejezi femeia și familia. Ori, tu nu ai cum să faci asta dacă nu ești în stare să te protejezi pe tine de emoții îngropate visceral și care pot da pe afară oricând, într-o situație de disconfort.

Nu mai fugi de emoțional

Se aplică ambelor sexe. La femei e o idee mai simplu, pentru că majoritatea avem capacitatea de a identifica o emoție/trăire atunci când apare. Nu avem neapărat know-how-ul de a o gestiona, dar măcar putem să o identificăm dacă nu o negăm. La bărbați e mai complicat. În procesul de recăpătare a puterii interioare, este nevoie de o destructurare egotică uriașă. De renunțare la defensivă, ofensivă, de asumare și acceptare a așa-ziselor slăbiciuni.

Nu poți să spui că lucrezi cu tine sau vrei să te îmbunătățești dacă tu nu ai habar cine ești acum. Cum să ajungi la destinație dacă nici nu știi care anume este și unde te afli în acest moment? Da, poate fi greu de digerat, dar e nevoie să treci prin acest proces.

Nu spun că procesul de împuternicire este unul ușor. Necesită ani de auto-cunoaștere, indiferent de calea pe care o alegi să de te descoperi.

Spun doar că recunoașterea potențialului și acceptarea limitărilor este cea mai sexy calitate a unui eventual partener. Dacă adaugi la asta și un simț al umorului care să facă procesul mai ușor, vei descoperi că puterea interioară nu are nimic de a face cu biscuiții care se mai umflă în tine ocazional, ci o o stare de acceptare și validare a demnității. Și nici măcar nu e nevoie să îți folosești forța 🙂

Namaste!