De unde povestea cu acceptarea? M-a mai întrebat lumea de unde îmi iau ideile și inspirația atunci când scriu sau când predau. Pe lângă orele de yoga, sunt și un șoricel tocilar care face ceva cercetare, așa că, pe scurt, de acolo 🙂 Și cum mă ocupam eu de o lucrare despre somatizare și implicațiile ei spirituale, am avut revelația științifică despre acceptare. Studiile defășurate în ultimii 20 de ani pe acest subiect arată că fixațille noastre, rigiditatea spirituală, convingerile absolute despre noțiuni precum Dumnezeu, Rai, Iad sau păcat, au o amprentă decisivă asupra stării de sănătate și pot reprezenta un predictor al unor patologii din cele mai comune.
Căci da, rigiditatea mentală și lipsa acceptării au simptomele lor specifice în corp. În primă fază ca afecțiuni somatoforme – deci nimic în neregulă organic, doar la căpuț – atunci când crezi că medicii sunt incompetenți și nu sunt în stare să găsească ce e în neregulă cu tine. Bine, nu e complet greșit nici asta, dar încăpățânarea absolută cu care crezi asta este cauza în sine. Acceptarea faptului că ești, de fapt, o ființă sănătoasă fizic (încă), dar puțin confuză mental este inacceptabilă.
Acceptarea și stigmatizarea socială
Trăim într-o lume în care fiecare are o părere. Despre Dumnezeu, despre religie, despre yoga, despre vaccin, despre sport, despre orice. Comentăm prestații sportive de top, fără să ne mișcăm curul de pe canapea. Comentăm despre cât de duși sunt practicanții de yoga, fără să fi citit măcar un rând despre teorie. Dăm sfaturi de nutriție când avem patruj de kile peste normoponderabilitate și ne așteaptă un eveniment cardiac după primul colț al vieții. Și am decis să ne încăpățânăm să avem dreptate. Cine nu e cu noi e prost. Acceptarea este “new age”, libertină, haotică.
Nu doar noi ca nație, ci noi oamenii ca specie am fost programați social să avem păreri. Cu cât opinia este mai puternică, cu atât crește și “puterea” socială. Cu cât apeși mai mult pe cuvinte și întrerupi oamenii pentru a-ți spune punctul de vedere, cu atât se umflă biscuiții pe tine mai mult. Oamenii mai maleabili și mai înțelepți te vor lăsa în punctul tău de vedere, căci nu are sens să te contrezi cu un singur punct. Ba chiar își vor exersa răbdarea și acceptarea cu tine.
Așa că, într-o societate în care puterea se măsoară în păreri, e cam nasol să te lovească acceptarea. Oamenii care au o flexibilitate mentală nativă sau dezvoltată, sunt priviți cel puțin dubios dacă o afișează. Sunt considerați “oile negre” pentru că nu se supun părerilor turmei, “deștepții pământului” pentru că au în obicei să își ia informațiile din mai multe surse, “păgâni” pentru că au decis să înțeleagă și să decodeze scripturile în loc să le citească în diagonală. Și oricât de multă nevoie ar avea și ei de acceptarea socială, flexibilitatea e cam greu de ascuns. Ca și rigiditatea.
Somatizarea rigidității
Sunt zece ani de când am aflat și eu că flexibilitatea fizică este direct proporțională cu cea mentală. Am scanat mental puțin oamenii pe care îi știam mai rigizi, chiar înțepeniți patologic și da. Așa era. Erau cei mai fixiști oameni pe care îi cunoscusem. Un deceniu mai târziu, am înțeles și am văzut mult mai mult de atât. Am văzut inclusiv pe propriul corp cum se contractă și înțepenește atunci când trec printr-o perioadă în care mă încăpățânez să cred că am dreptate.
Am văzut și la studio – sau, mai degrabă, în afara lui – motivele pentru care oamenii se feresc să vină la yoga. Fie “știu” ei care e treaba acolo, fie bagă refrenul meu preferat: sunt prea gras/ prea rigid ca să fac yoga. Pentru mine, asta se traduce prin “sunt prea atașat și prea mândru de propriile convingeri ca să te las pe tine să le demontezi cumva”.
“The more I know, the more I realize I know nothing “ – Plato
Cred că cea mai grea luptă pe care o poate duce ființa umană în societatea de astăzi este să renunțe la ceea ce crede că știe. Aceasta este acceptarea inacceptabilului. Suntem atât de departe de Cunoaștere, încât cu cât susținem că stăpânim absolut un subiect sau un domeniu, cu atât suntem mai aproape de ignoranță. Nu, nu contează nici studiile și nici expertiza. Nu le-ai văzut pe toate, nu ai înțeles tot, nu știi tot ce e de știut. Oricine ai fi și orice ai face.
Și hai să spunem că într-o oarecare măsură, acceptarea se poate produce la oamenii în aspecte mai superficiale ale existenței. Cum ar fi credințele despre bani, despre job, despre casă, societate, relații, chiar și despre familie. Acolo te mai ajută și viața să îți dea cu convingerile în cap când o iei pe arătură 🙂 Dar acceptarea are o limită. Până la convingerile religioase/spirituale. Acolo e no-no, e blasfemie orice iese din tiparele lor mentale.
Cum să îi explici unui om care crede ce i se spune și care e programat de tânăr la neacceptare, că Dumnezeu e bun, e iubire și acceptare? Când omul este într-o relație de frică cu Divinitatea, normal că judecă alți oameni, normal că îi condamnă, normal că nu acceptă o altă față a Divinului. Cum să îi spui unui om care crede într-un Dumnezeu exterior că El este, de fapt, în interior? Asta e o blasfemie pentru el. Cum să îi spui unui om că Iisus nu a vindecat neapărat, ci că vindecările miraculoase au fost, de fapt, activarea auto-vindecării în nevăzători și muribunzi? “Credința ta te-a vindecat” 🙂
Toate acestea, cum spuneam, se văd în corpul fizic. Credințele noastre ne pot condamna sau ne pot vindeca deopotrivă. Iar credințele noastre, dincolo de toate, sunt ca un copil în creștere. Se modifică, se înalță, devin rebele sau docile, în funcție de cum ai grijă de “copil”. Dar nu rămân la fel, căci sunt supuse evoluției. Acceptarea schimbării este cheia sănătății și vitalității. Este leacul pentru durerile de spate, pentru cele de cap, pentru simptomele care mimează afecțiunile autoimune, pentru fibromialgie și alte simptome ale încăpățânării vecină cu ignoranța.
Acceptarea nu este un concept new age sau o teorie care apare la psihoterapie sau pe covorașul de yoga. Este o formă reală de evoluție și Cunoaștere. Dacă vrei neapărat să îi dai o față și o identitate lui Dumnezeu, dă-i forma acceptării ❤️
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că