Un text greu de digerat, știu. Dar aia e… trebuie să-l citești dacă vrei să te readuci la viață. Pentru că boala este prețul pe care îl plătești pentru a păstra liniștea. Orice ai înțelege tu prin “liniște”.
Ne-am obișnuit să privim boala ca pe un accident biologic, un ghinion genetic sau rezultatul unei alimentații deficitare. Însă, dacă privim dincolo de ce am fost dresați să vedem, descoperim că, de cele mai multe ori, corpul nu face altceva decât să materializeze ceea ce sufletul nu mai poate îndura.
Și înainte să sari de fundic în sus, te anunț că este un articol foaaaarte bine documentat, în care vei primii link-uri cu studii clinice la fiecare dintre aspecte. Adică nu l-am citit eu în stele, ci sunt oameni care cercetează asta dinainte ca tu să afli cum funcționează internetul. Sau să vii pe pământ. Termenul de „psihosomatic” a fost folosit pentru prima dată de medicul german Johann Christian August Heinroth în 1818, apoi Helen Flanders Dunbar a publicat manualul monumental Psychosomatic Diagnosis, în 1943. Și evident, că apoi au urmat studii din ce în ce mai ample și mai aplicate.
Deci, înainte de a deveni defensiv/ă, educă-te și abține-te de la păreri bazate pe nimic. Mai ales dacă ai tendința să îți justifici boala până când ajungi să te identifici cu ea. Cine știe, poate așa ai o șansă la sănătate. Încă de acum 80 de ani, medicii avertizau deja: inima și stomacul reacționează la furie și abuz mult mai repede decât o fac analizele de laborator – deci cu puțină atenție, poate chiar ai o șansă de vindecare.
Boala ca feedback al deciziilor de viață
Nu mă refer la platitudinea aia cu stil de viață sănătos. Ci de acele decizii pe care le-ai luat cu inima sau nu… Am mai povestit aici despre experiența mea cu sistemul medical, cu boala autoimună, cu nevoia de a găsi de ce-ul, cauza reală a afecțiunilor mele. Deci vin dintr-un loc în care am simțit pe propria-mi piele prețul autosabotajului profund. Cum mi-am vândut sănătatea pentru o liniște artificială. Și am fost nevoită să mă întreb, să mă educ, să cercetez, pentru că nimeni altcineva nu a putut să îmi răspundă la acea vreme.
În sistemul nostru biologic, boala nu apare niciodată ca un eveniment izolat sau arbitrar; ea este forma ultimă de feedback a unui organism care nu mai poate procesa mediul în care trăiește. Imaginează-ți corpul ca pe un ecran pe care se proiectează, în culori violente, conflictele pe care mintea a încercat să le ignore sau să le mușamalizeze. Atunci când refuzăm să conștientizăm o suferință psihică, biologia preia sarcina și o transformă în simptom. Boala este, în acest context, un mecanism de autoreglare: ea te obligă să te oprești, să privești spre interior și să identifici sursa de toxicitate pe care sistemul tău nervos o semnalează de ani de zile prin anxietate, oboseală sau tensiune musculară (cel puțin).
De cele mai multe ori, sursa acestui feedback distructiv nu se află la locul de muncă sau în poluarea orașului, ci chiar sub acoperișul unde ar trebui să te simți cel mai în siguranță. Conceptul de „acasă” devine o capcană atunci când proximitatea partenerului sau a rudelor apropiate este marcată de abuz, control sau invalidare constantă.
Într-o relație toxică, organismul tău se află într-o stare de alertă permanentă, un mod de fight or flight care nu se oprește niciodată. Această hiper-vigilență cronică inundă sistemul cu hormoni de stres, care, în timp, corodează țesuturile și dereglează metabolismul. Când spațiul tău vital este invadat de critici, tăceri pedepsitoare sau agresiune mascată, boala încetează să mai fie o posibilitate și devine o certitudine matematică.
Iubirea care te omoară
Da, sună dur. Știu. Și nu, nu ar trebui să te îmbolnăvească. De fapt, iubirea, prin definiția ei, ar trebui să te regenereze profund, căci eliberează oxitocină și îți permite o oxigenare mai eficientă a organelor, deci iubirea susține sănătatea. Când e iubire. Altfel…
Dar, să le luăm pe rând. Am făcut un top al celor mai frecvente afecțiuni din România, la care vei găsi surse de studii clinice. Rămâne să decizi tu dacă le studiezi pe bune, dacă boala ta nu a devenit deja o identitate, dacă ești pregătit/ă pentru deciziile necesare mai departe.
Bolile cardiovasculare sunt, în esență, patologii ale presiunii: presiunea de a fi pe placul celuilalt, presiunea de a anticipa toanele partenerului și presiunea de a reține furia pentru a nu declanșa un nou conflict.
Boala cardiovasculară apare atunci când „pompa” vieții este forțată să lucreze împotriva unei rezistențe externe constante. Hipertensiunea arterială, atât de comună în rândul românilor, este adesea o stare de pregătire pentru atac care nu se finalizează niciodată. Dacă în propria casă trebuie să fii mereu în gardă, vasele tale de sânge se contractă, pregătindu-se pentru un impact care plutește mereu în aer.
Cercetările din sfera medicinei biopsihosociale subliniază că nu emoția în sine (furia, tristețea) îmbolnăvește, ci incapacitatea de a o regla -vezi link aici. Studiile arată că persoanele care își reprimă emoțiile prezintă o rigiditate a sistemului nervos autonom. Studiile publicate în Current Cardiology Reports evidențiază rolul central al amigdalei cerebrale în patologia cardiovasculară. Surplus de celule inflamatorii accelerează formarea plăcilor de aterom pe artere. Practic, stresul emoțional cronic vulnerabilizează vasele de sânge, pregătind terenul pentru infarct sau accident vascular, chiar și în absența factorilor de risc clasici (fumat, dietă) – link aici.
Deci, practic, nu te îmbolnăvești doar din cauza stilului de viață, ci pentru că sistemul tău de alarmă biologic este blocat pe “activat”.
Obezitatea – Boala metabolică, manifestată prin acumularea excesivă de țesut adipos, este de multe ori o barieră fizică ridicată în fața unei lumi agresive. În psihosomatică, stratul de grăsime funcționează ca o „armură” biologică: creează o distanță între nucleul ființei tale și atacurile exterioare.
Există deja foarte multe studii care arată că majoritatea pacienților cu obezitate morbidă care eșuează în curele de slăbire au istorii de traume sau abuzuri. Pentru ei, pierderea în greutate este percepută subconștient ca o pierdere a siguranței – link.
Și dincolo de trauma copilăriei – pe care cred că toți o avem dintr-un motiv sau altul – există abuzul mai subtil al “maturității” în 2. Acest studiu arată că victimele abuzului (de orice fel – emoțional, verbal, fizic) dezvoltă o stare de “inflamație psihologică”. Jignirile constante și umilințele repetate distrug stima de sine, ducând la depresie. Iar depresia rezultată din abuz modifică centrul recompensei din creier. Victima folosește alimentele hipercalorice ca pe un anestezic pentru a gestiona durerea verbală și izolarea.
Iar acesta este unul dintre cele mai ample studii care fac legătura între abuzul domestic și bolile cardio-metabolice. Stresul cronic generat de neglijența partenerului sau de „tratamentul tăcerii” și alte joculețe toxice menține corpul într-o stare de alertă fiziologică. Neglijența este percepută de creier ca un abandon, declanșând o cascadă de cortizol care distruge metabolismul glucozei. Supraviețuitoarele abuzului au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 și boli cardiovasculare. Mai șocant, studiul indică o creștere a mortalității, sugerând că abuzul scurtează viața biologică prin uzura prematură a sistemelor interne.
Cuvintele dor. Iar folosirea lor în mod repetat, știind că provoacă un disconfort partenerului, se numește abuz. Indiferent de ce nuanță semnatică vrei tu să îi dai: tachinare, joacă, glumiță de autobază.
Iar dacă trăiești într-un mediu în care ești neglijat(ă) sau umilit(ă), riscul tău de a face diabet sau un infarct crește dramatic, indiferent de cât de sănătos mănânci. Corpul tău ‘simte’ abuzul ca pe o amenințare la adresa vieții și începe să se dezintegreze sub presiune.
Cancerul și bolile degenerative – ah, da, e un no-no să vorbim despre asta. Dar uite că vorbim. Și prin prisma faptului că acum boala oncologică nu mai este neapărat o condamnare la moarte. Există soluții, există tratamente și există studii care o leagă foarte clar de un abuz atât de subtil și de pervers încât corpul răspunde la nivel celular.
Și înainte de a intra în studiile propriu zise, am o observație personală: femeile despre care eu știu că suferă sau au suferit de o boală onco, au avut o viață din care au vrut să scape. A fost un gând intens, repetitiv, deseori verbalizat, care a spus “eu nu mai vreau să trăiesc așa!”. Dar nefăcând nimic să schimbe viața, să ia decizii, să plece, să își recapete vitalitatea și bucuria de a trăi, corpul s-a suspus deciziei de degenerare…
Acesta este, probabil, cel mai sensibil și controversat punct al discuției despre modul în care boala se instalează în corp. Din perspectivă psihosomatică, cancerul este adesea interpretat ca o formă de „auto-anulare”. Când un individ trăiește ani de zile într-un mediu de abuz domestic, unde propriile nevoi, dorințe și chiar identitatea sunt suprimate pentru a face loc capriciilor sau controlului celuilalt, corpul primește un semnal periculos: „Eu nu contez/Eu nu exist pentru mine”. În timp ce persoana se micșorează psihic pentru a putea supraviețui lângă un partener abuziv, celulele încep să se multiplice anarhic. Este ca și cum corpul încearcă să exprime, printr-o creștere biologică necontrolată, spațiul și importanța pe care individul nu și le mai acordă în plan conștient.
Pe scurt, îți las 4 link-uri care îți vor arăta că nu ești singură în toată povestea asta. Nu intru în amănunte, sunt studii care vorbesc de la sine – aici, aici, aici și aici. Sunt greu de citit, pentru că ne pun în față o realitate crudă: există femei care declară că tratamentul pentru cancer este mai ușor de suportat decât o seară petrecută acasă cu un partener abuziv. Aceste studii demonstrează că abuzul nu este doar o problemă de relație, ci un factor care sabotează direct șansele de vindecare. Dacă sistemul tău nervos este ocupat să supraviețuiască atacurilor verbale, fie ele active sau pasive, cine mai luptă cu tumora? Boala nu este doar în corp, ci și în casă.
Acum, nah… nu zic că TOATE cauzele de boală sunt legate de abuzul domestic. Dar… ce știu sigur este că mediul în care trăim ne definește sănătatea – indiferent că e mediul mental, intern, sau cel extern care ne modelează. Și, de cele mai multe ori, abuzatorul nici măcar nu știe că este abuzator. Dar asta nu este o scuză.
Iar cel care știe (sunt și astfel de oameni, da) nu vrea ca victima să moară, dar nici nu vrea ca ea să se vindece complet. El are nevoie de o victimă „funcțională” dar dependentă. Boala devine astfel lesa cu care el menține controlul, în timp ce lumea îl aplaudă de pe margine. Că am văzut prea des și filmul ăsta.
Deci, dacă nimic altceva nu te motivează să îți faci ordine în viață, poate te gândești totuși care este prețul. Vezi dacă se aplică, vezi și o altă perspectivă. Și dacă iei decizia că e fair, e ok. E viața ta. Nu este nimeni în măsură să te judece. Doar să nu uiți că e viața TA. Și atât.
Love, M 🖤
Table of Contents
Yoga în Constanța – Școala de Toamnă – ediția 6
Fiecare om este exact atât cât îi permite sistemul său nervos să fie – și nimic mai mult. Dacă ești în căutarea unei practici profunde
RETROGRADE Festival, în weekend la NIBIRU
Nici nu știu care din zile o aștept mai mult :)) Dar hai să îi spunem Retrograde weekendului prelungit, de la un capăt la altul,
STARDUST – fericire pură 🤍
Cel mai intens weekend al sezonului de până acum a adus în NIBIRU Arena atmosfera marilor petreceri construite în jurul muzicii anilor ’90 și 2000,