De ceva vreme încoace am început să vorbesc și să predau mai insistent despre intenționalitate. Despre cum intenția contează și în același timp nu contează dacă este contaminată de păreri, obiective personale și convingeri vechi și inutile. Am început să observ mai mult arta prezenței, ca parte din arta intenționalității. Căci și darul acesta al awarness-ului, al prezenței este o artă în sine. Rareori nativă, cel mai adesea dobândită cu lacrimi și sânge.
Orice curent spiritual, mai nou sau mai vechi, îți spune că este suficient să fii. Să exiști. Este irelevant cu ce te ocupi, cum te numești. Poți să îți dau și exemplul creștinesc că nu iei nimic cu tine, dacă vrei neapărat. Dar cum lumea nu își prea bate capul cu ce e dincolo, mi se pare inutil să mai apelăm la logică. În schimb, putem apela la morală. La suflet. La ce amprentă lasă pașii tăi pe unde ai călcat.
Arta de a fi
Dacă ai ajuns aici pe blog, nu ești chiar din aceia care trăiesc la limita inferioară a vieții. Adică n-oi vrea mașini, casă cu piscină, vacanțe, bani căcălău doar de dragul de a fi șmecher. Pot să presupun că undeva simți că e și că ești ceva mai mult de atât. Că realitatea ta nu este in concordanță cu potențialul tău și că de asta te-ai apucat să mă citești, mai mult sau mai puțin conștient.
Așa că nu vorbesc despre genul acela de existență în care contează doar să ai sau să faci, ci despre cea în care contează să fii. Să fii vindecat/ă de toate rahaturile de mai sus, în așa fel încât când deschizi gura sau privirea să fii super conștient/ă de consecințele vorbelor sau privirilor tale. Prezența este o artă. Dincolo de intenționalitate, dincolo de ceea ce crezi tu despre tine. A fi prezent prezent presupune un efort continuu, meditativ cumva, de a “citi” mediul, cu tot cu oportunități și pericole.
Să poți să te miști cu grație atunci când nu ai nicăieri de alergat – și adesea nici nu ai, doar crezi că e virtute să fii fugărit și ocupat – să poți să lași urme pe pământ care să îți facă simțită prezența, dar să ai tot timpul în vedere iubirea și calea frumuseții. Prin lipsa prezenței – și automat a inflamării unui ego perimat. Am mai scris aici despre cum lipsa prezenței poate răni oameni. Responsabilitatea ta ca om care s-a apucat de orice formă de spiritualitate este să cultivi frumusețea. Să cultivi bucuria. Să nu rănești prin ingoranță.
Trezește-ți instinctele
Tehnologia și lumea asta agitată în care trăim, continua schimbare socială, trend-urile, gadget-urile și tot ceea ce numim ironic evoluție, ne-au adormit instinctele până la comă. Cum ar fi să îți mai pui waze-ul sau maps când vrei să ajungi undeva și doar să îți asculți intuiția? Am încercat eu asta în weekend în București, a ieșit impecabil. Sunt la vârsta la care am prins și vremurile de condus fără maps, fără GPS, fără autostrăzi. Nu m-am pierdut o dată.
Cum ar fi să știi ce și când să mănânci doar ascultându-ți corpul? Fără să stai să calculezi calorii, macro-nutrienți și energie consumată? Corpul tău de ce nu mai știe să calculeze astea singur? Cum ar fi să evaluezi cum ai dormit fără ceasul de la mână care să îți spună că a fost bine sau a fost rău? Cum ar fi să te asculți, să fii prezent în corp, în mediu, în călătorie, în așa fel încât să nu te mai simți pierdut fără ajutoare externe?
Îți zic eu: excelent. Nu vei mai face o obsesie nici din mâncare, nici din hidratare, nici din orele de somn sau cele de sală. Și nici din trafic, căci nu mai are ce să te enerveze dacă nu vezi ambuteiajul înroșit pe telefon.
Cum ar fi să începi să cunoști atât de bine mediul, oamenii din el, stările prin care trec aceștia, încât să poți să îl schimbi? Căci observ că mai toți vrem să schimbăm lumea, doar că nu putem dacă nu o cunoaștem, nu? Mai toți ne credem speciali și cei aleși, doar că devenim rătăciți dacă pierdem semnalul de date la telefon. Nu, lumea se schimbă instinctual și abia apoi intențional. Necesită arta citirii, arta ascultării și arta prezenței.
Nu degeaba vorbim despre animalele de putere, despre ghizi spirituali din alte lumi care să vină să ne ajute în călătoriile noastre dincolo de lumea asta. Puterea acelor animale se referă la trezirea instinctelor adormite și uitate odată cu “evoluția”. Căci înainte de această evoluție, oamenii nu petreceau atât de mult timp comentând și analizând viața altor oameni. Nu erau absenți de propria viață pentru că erau ocupați cu alta. Și nici din propriul corp, că nu le dicta nimeni ce e bine sau rău pentru ei.
Și nici nu erau așa proști, dacă mă întrebi pe mine. Adică nu știu pe nimeni să îți fi spus că un milion de “amin” poate ajuta un copil cu leucemie de acum 10 ani și te lăsau să îți bei liniștit cafeaua și fără “bună dimineața la cafeluță”. Instinctul discernământului și chiar și cel al ridicolului erau muuuult mai bine dezvoltate. Nu mi-e dor de vremurile acelea. Dar mi-e dor de acei oameni.
Ne revedem la studio 🙏
M.
Table of Contents
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că
Limbajul sufletului
Ca de obicei, dilema mea interioară se referă dacă a luat-o lumea razna sau doar am început să văd eu mai clar cum e lumea,