În lumea mea, cuvântul divorț nu că este frecvent… ci este folosit cumva ca semn de punctuație în dialogurile mele cu oamenii de la studio și nu numai. Ce încă mă surprinde – și nu mă mai surprind prea multe lucruri – este falsa ofensare a oamenilor când aud de asta. Zici că sunt niște fete mari duse la fu%$t, așa mare șmecherie au auzit. Mi-a redeschis cutia pandorei isteria cu Simona Halep și “divorțul anului”. Fiecare are o părere despre asta, fiecare face presupuneri, fiecare are judecăți de valoare acum. Ca de altfel, la orice divorț.
La divorț se transmit felicitări
Serios acum, am ajuns în faza în care când cineva îmi spune că a divorțat, eu spun “felicitări!”. Pentru că am ajuns la concluzia că îți trebuie o tonă de curaj și de coloană vertebrală să faci asta. Să te expui gurii lumii, să o iei de la capăt, să trăiești cu stigmatizarea de divorțat, necesită niște cojones pe care nu toată lumea le are. Cum să mă exprim academic… Orice prost poate să se căsătorească. Gen, nu îți trebuie nici cine știe ce creier, nici cine știe ce conștiință, ba chiar dacă faci un calcul aritmetic, e mai ieftin în doi decât de unul singur. Doar că plătești, de multe ori, cu demnitatea și cu sufletul.
Ori, demnitatea sau sufletul pentru mine înseamnă prețul maxim. Nimeni nu “face” atât cât să îți vinzi energia doar de dragul de nu fi singur. Sau sub pretextul că aveți împreună o casă, un copil, whatever. Și tot pe propria-mi piele am observat că primii care se grăbesc să judece actul de divorț sunt cei care ei înșiși și-ar fi dorit să aibă sânge în instalație să facă asta. Sunt cei complet nefericiți în propria relație, dar prea lași ca să poată pleca.
Eu când am împlinit 37 de ani, aveam deja două divorțuri la activ. Momentan, tot atâtea au rămas 😂 Și pentru că încă suntem extrem de jos la nivel de conștiință colectivă, inițial am intrat și eu în filmul cu judecata, cu “eu sunt defectă” sau “nu sunt făcută pentru așa-ceva” sau orice altă vrăjeală pe care mintea populației a produs-o atunci. Intrasem în filmul cu stigmatizarea, nu vorbim despre asta, nu deschidem cutia Pandorei. Ba uite că o deschidem acum 🙂
Ipocrizia instituției căsătoriei
Când semnezi actele la starea civilă ți se spun o grămadă de bullshituri constituționale și tu, fiind emoționat de moment, te lași spălat pe creier de doamna cu tricolorul pe dânsa. Dar o iei atât de în serios, încât după ce ai făcut pasul ăsta, te iei și pe tine foarte în serios. Și așa ai toate șansele să devii victimă sigură la abuzuri – fizice sau emoționale – infidelități sexuale sau financiare, ajungi în locuri în care nu îți dorești să fii, cu oameni pe care nu îi înghiți nici cu toată lămâia din Univers, dar trebuie să îi tolerezi, că acum sunt “prieteni comuni” sau neamuri.
Te străduiești să păstrezi aparențele, să nu îți vadă nimeni nefericirea sau rușinea unei alegeri nefericite despre care legile nescrise spun că ar trebui să fie la bine și la greu. Doar că de multe ori, unuia îi este bine, iar celuilalt îi este greu. Și pot să jur că nu la asta se referea doamna cu tricolorul pe ea care citea din Constituție. Ci la tras la aceeași căruță, uniți de iubire reală, necondiționată de gura lumii, de rolul de soț/soție/mamă/tată sau de momentele de bine sau rău comun. Căsnicia nu înseamnă salvarea sau preaslăvirea celuilalt, ci iubirea lui pentru ceea ce este deja.
Ipocrizia din căsnicie se vede abia odată cu încolțirea gândului de divorț. Unii îl duc până la capăt, unii nu. Cum spuneam, îți trebuie ceva sânge pentru asta. La început îi vezi – pe ei, pe soți – numai lapte și miere împreună. Pe Facebook, pe stradă, la cârciumă. El este Făt Frumos, ea Ileana Cosânzeana și se comportă ca atare. După câțiva ani sau zeci de ani, el devine un bou, iar ea devine o curvă. Nu mai văd ce au văzut unul la celălalt. O fantezie, asta au văzut. Nimic real, doar o iluzie.
Nu crede vrăjeala de pe net cu “reparăm ceva când e stricat, nu înlocuim”. Dacă e atât de stricat cât să te gândești la divorț, nu ai ce să mai repari. Vorba unei prietene, nu punem citate motivaționale, că este posibil să motivăm mulți idioți.
Judecăm ceea ce nu înțelegem
Așa suntem noi oamenii. Judecăm, căci suntem mici Dumnezei care cred că au desscoperit secretele Universului, apa caldă și miezul din gogoașă. Dacă există o incapacitate cognitivă sau vreo urmă de invidie, atunci urmează o judecată de zici că ai produs cel puțin o serie de crime. Nu zic că așa a fost peste tot, dar în cazul meu, cele mai vehemente păreri despre divorțurile mele le-au avut fix cele mai abuzate femei de proprii lor soți. Din frustrarea că ele nu au plecat la timp și și-au irosit viața, așteaptă la colț prima victimă a unui divorț să o disece până la ultimul os. Norocul meu a fost că sunt suficient de cinică să mi se rupă de părerea lumii, deci frustrarea lor m-a lăsat rece. Dar nu toată lumea e la fel de norocoasă.
În general, oamenii care trec printr-un divorț nu sunt neapărat cei mai veseli de pe pământ. Trec cel puțin printr-o perioadă de acomodare, de obișnuire, de resetare. Au nevoie de liniște în tot acest timp. E suficient că trebuie să digere propriul eșec, nu au nevoie de păreri și nici măcar de aplauze. Au nevoie să vadă că nu toți oamenii de sex opus sunt la fel, că există speranță, că există cineva acolo, în lumea asta, croit de Șefu special pentru ei. Unii au norocul ăsta, majoritatea nu. Dar de liniște și decență din partea cunoscuților, absolut toți au nevoie.
Personal, dacă mă uit acum în spate, aș lua-o oricând de la capăt dacă aș ști că ajung în locul în care sunt acum. Iar atunci când am fost judecată cel mai aspru, m-am gândit serios la ce spun cele două divorțuri despre mine. Și spun că am avut suficient de multă încredere în niște oameni încât să semnez actul de căsătorie cu ei și suficient de multă demnitate și iubire de Sine încât să semnez actele de divorț. Și asta mă face o femeie deschisă, puternică și extrem de curajoasă. Ceea ce vă doresc și vouă 🙂
Apropo, dacă el/ea are peste 40 de ani și nu are cel puțin un divorț la activ, înseamnă că este un motiv pentru care nu l-a luat nimeni până acum.
Hai namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că