Iubirea ca produs

Hai că cică a început luna iubirii și, odată cu zilele care sărbătoresc dragostea, m-a lovit și nevoia de a mai scrie. Despre iubirea falsă astăzi 🙂 Că așa sunt eu Grinch și nu las lumea să pozeze în îndrăgostită luna asta.

Iubirea de ocazie

Poate e doar un pitic de al meu, însă când văd afișajul public al cuplurilor, în special în momentele cheie, gen Ballantine’s Day, Dragobete, Crăciun, Revelion, nunți, botezuri, cumetrii, mi se aprind toate beculețele. Se face un fel de concurs de iubeală/prosteală, în care cel care devine mai expresiv public (să nu spun libidinos) își dă concursul pentru cel mai fals partener.

E cumva cam ca la înmormântări. De obicei cel care jelește mai tare este cel care va trece cel mai ușor peste moment. Altfel, și iubirea și suferința se trăiesc în tăcere și discreție.

Dacă te ține stomacul, poți să verifici asta la următoarea masă/ocazie socială în care ești invitat. E tare mișto să analizezi oamenii în habitatul lor natural. Dacă faci parte din categoria celor care nu cred asta, poate că ar fi bine să îți vezi propriile manifestări în public 🤫

Luna iubirii

În afară de rațiunile de marketing, nu văd de ce ai avea nevoie de o lună care să îți aducă aminte de iubire. Din martie și până în ianuarie ce faci? Uiți care e treaba cu dragostea? Uiți că e nevoie să o celebrezi în fiecare zi? Că este cel mai mare dar pe care l-ai primit vreodată?

E cum spunea părintele Roman Braga: “Dacă te rogi numai când te rogi, atunci nu te rogi deloc”. La fel e și cu iubirea. Dacă iubești numai când îți aduci aminte să iubești, atunci nu iubești.

Da, pentru popoarele ceva mai involuate spiritual, înclinate spre consumerism și nevoia de a fi validați prin shopping și excursii pompoase, Ziua îndrăgostiților e mană cerească. Furnizorii de Viagra, vin roșu, ciocolată și bijuterii au cea mai productivă lună din an. Și ei, nefericiții umanoizi – clienți – care au uitat că ar iubi celelalte 11 luni din an își cumpără iubirea falsă și speranța că mai pot juca teatrul ăsta măcar încă un an.

Nu am nici o problemă cu marketingul sau cu ideea de consum. Ambele fac parte din ceea ce am devenit cu toții în ultimii zeci de ani. Nu am o problemă nici măcar cu fake-ul. Știi vorba aia, nu e prost cine cere, e prost cine dă.

Doar că nu vreau să mă distrez singură în perioada asta minunată de analizare a oamenilor în sezonul de împerechere 😅

Treaba pe bune cu iubirea

Faza nasoală în tot afișajul ăsta romantic este că nu poți să iubești autentic dacă tu nu ești autentic. Am mai scris despre iubirea ca troc, ca satisfacere a unor nevoi egotice. La fel cum am mai scris despre cum ceea ce iubești este ceva permanent, nealterabil de nimeni și nimic. Doar că pentru asta tu însuți este nevoie să ai valori foarte solide, înalte, principii clare, să cunoști cine ești, să îți știi limitările și potențialul deopotrivă.

Nu poți să te minți la nesfârșit că ești extrem de capabil sau extrem de incapabil. Că nu ești bun de nimic sau, dimpotrivă, ești invincibil. Nu poți să pendulezi în dualitate și să ai pretenția de autenticitate. Minciuna asta asupra propriei ființe se vedere în exterior ca o indecență, ca o ofensă adusă inteligenței celor din jur. Bine, dacă cei din jurul tău fac aceeași treabă cu minciuna, e ok. Nu or să își dea seama, sunt prea preocupați să păstreze propriile aparențe.

Nu e ok să te minți nici măcar că iubești. Dacă încă mai ai issues cu tine când te uiți în oglindă, dacă “urăști” anumite aspecte din tine, nu ai cum să iubești cu totul. Da, știu, de atât ești capabil/ă în acest moment al evoluției tale. Însă înainte de a deschide gura sau de a afișa demonstrativ iubirea, fă exercițiul ăsta în oglindă 🙂 Dacă poți să te uiți în ochii tăi și să spui “te iubesc”, atunci ești bine 🤍

Discreția iubirii

Eu văd iubirea ca pe ceva sacru. De neatins de exterior, de neîntinat. În ceea ce privește iubirea romantică, o văd ca pe ceva extrem de personal. Inclusiv cu nunțile am ceva pitici. De ce să fie zeci sau sute de invitați? De ce nu doar voi doi, într-un act sacru și intim? De ce este nevoie de martori și demonstrații ale iubirii? De ce ai vrea să expui cel mai de preț lucru pe care îl ai în fața unei lumi care nu contează?

Răspunsul are două variante valide: pentru că lumea contează mai mult decât sacralitatea relației. Sau pentru că nu este cel mai de preț lucru pe care îl ai 🙂

Desigur, mai e și varianta în care îmi vei spune că “așa se face”, dar știm cu toții că asta stă în picioare doar până la primul divorț 😂

Iubirea, ca și rugăciunea, meditația și orice altă practică spirituală, este ceva extrem de intim. Nu o povestești, nu o expui, o protejezi și o prețuiești cu toate instrumentele pe care le ai la îndemână.

Da, iubirea este o practică spirituală. Cea mai înaltă dintre ele.

Deci, spor la practică! ❤️