Am mai tot scris eu și despre Dora, dar și despre zona de confort și despre cum unii oameni pot dezvolta sau accentua anumite aspecte ale personalității în fiecare dintre noi. Ei, astăzi am fost la o nouă ședință foto și am vrut neapărat să îți povestesc ce face femeia asta. De fapt, ce facem noi, femeile care ani de zile am luptat cu mentalități perimate și preluate social și am decis să ieșim din zona de confort. Fiecare pe filmul ei, dar la un moment dat ne întâlnim într-un lung-metraj frumos și plin de inspirație ❤️
Deși am tot lucrat în sfera asta media în care știu să fac frumos atunci când văd luminile sau obiectivul îndreptat spre mine, nu pot să spun că mi-a fost vreodată extrem de confortabilă camera foto. Cu toate astea, zona mea de confort se termina la nevoia de a mă face văzută pentru că așa e-n business, ce să zic. Deci am tot făcut ședințe foto, însă de 4 ani numai cu Adrian și Teodora. Adrian care face cea mai mișto fotografie de produs – eu fiind produsul – iar Dora, care fotografiază cele mai frumoase femei de pe pământ – eu fiind femeia.
Unde se termină zona de confort?
Am făcut introducerea asta, căci astăzi am discutat foarte mult despre principiile și conceptul fotografiei de boudoir. Despre ce face procesul în sine și despre de ce și-ar putea dori sau nu și-ar putea dori femeile să facă asta. Și pentru că se potrivea foarte bine cu tema săptămânii de la studio – să faci ceva ce nimeni nu se așteaptă să faci – am stat la un ceai cu Dora, punând țara la cale și femeia la locul ei: în putere, senzualitate și feminitate.
Recunosc că multă vreme nu am înțeles de ce femeile voiau să facă asta. Ok, pentru încredere în sine și readucere aminte. Dar ce, de ce au uitat? De ce nu au încredere? Și alte jdemii de întrebări idioate la care mi-am răspuns singură eventually. La un moment dat, când viața te încearcă suficient de mult încât să ajungi să înțelegi poveștile pe care nu le înțelegeai, când ajungi să privești viața și lumea din perspective până de curând necunoscute, apare o stare de confuzie. Perfect normală, perfect adaptată evoluției, dar departe de zona de confort a siguranței de sine.
Dincolo de asta, mai e și povestea cu mentalitățile obosite. Pe care, mai devreme sau mai târziu, le preluăm. De când au devenit pielea și carnea umană atât de sexualizate? De ce noi, femeile, avem o problemă cu senzualitatea? De ce nudul este o problemă, dar vulgaritatea verbală și comportamentală nu ridică semne de întrebare? De ce o ardem atât de pudice, mai virgine decât Mary herself, de ce ne-am învățat să stăm ascunse și cuminți “la locul nostru”, când locul nostru este unul de susținere, ridicare și hrănire (fizică sau spirituală) a celor de lângă noi?
De ce am ales să credem că lumea este un loc neprietenos și plin de prădători, în condițiile în care NOI creăm lumea? Noi suntem creatoarele. La propriu. Mama oricărui misogin sau oricărei femei judgy și ofticate, a fost femeie la rândul ei. Care u dansat, care s-a dezbrăcat, care și-a arătat pielea, care a făcut sex. Probabil mult mai mult și mult mai hardcore decât cred misoginul sau ofticata. Și atunci? De ce lumea a devenit un loc în care arta, frumusețea, naturalețea, grija față trup și spirit sunt subiecte tabu?
De ce yoga este încă privită ca o activitate de nișă? De ce e văzută ca “un moft” sau ceva ce facem când avem timp? Sau când avem nervi. De ce fotografia de boudoir este văzută ca ceva nișat, ba chiar erotic? De ce bălesc în continuare oamenii la fotografii de la yoga sau de la boudoir? Chiar așa retard să fie acolo la ei în cap? De ce nu sunt privite pentru ceea ce sunt aceste activități: cea mai mișto experiență de a ieși din zona de confort. Cea mai mișto oglindă pe care ți-o pui singură în față și te privești așa cum ești, de fapt: o combinație perfectă a tuturor emoțiilor, trăirilor și darurilor tale.
Ședința foto
Eu am venit cu aceste întrebări existențiale după o simplă ședință foto în care am putut să mă joc puțin cu personalitățile mele. De fapt, am lăsat-o pe Dora să se joace, eu doar am rămas deschisă și dornică de joacă. Am fost și serioasă, și prințesă, și regină și prințesă tâmpită 😂
Dar dincolo de asta, mi-am ieșit maxim din zona de confort. Pentru mine, confortul înseamnă control. Înseamnă cum văd eu lucrurile. Cum mi-am proiectat eu în capul meu desfășurarea ședinței și rezultatul ei. De data asta, m-am dus fără așteptări și doar ne-am jucat. A iesit ceva magic ❤️
Și uite-așa, după ceai, povești, principii de viață și câteva planuri de a face lumea asta un loc frumos, mi-am readus aminte cine sunt. Și asta face Dora. Bine, asta fac și eu, dar altfel și nu cu mine :)) Dar femeia asta are o abilitate magică de a te dezbrăca de măști aproape de când intri pe ușă. De a deveni atât oglinda cât și antrenorul tău personal de joacă, de descoperire, de tot ceea ce ai uitat că ai venit să faci aici, pe Pământ.
Pentru câteva minute poți să fii prințesă, apoi regină, apoi business woman, apoi femeia fatală, apoi femeia vulnerabilă, și tot așa. Devii o cutie a Pandorei pe care e musai să o deschizi dacă vrei să faci pace cu tine și cu realitatea ta.
Orice activitate sau orice acțiune sau inacțiune pe care o faci conștient/ă și cumva împotriva flow-ului cu care erai obișnuit/ă până acum, te va scoate din zona de confort. Iar acolo, la marginea acestei zone este libertatea. Libertatea de a fi cine vrei tu, în fiecare minut al vieții tale. Ca și când ai ieși din colivia de aur pe care ți-ai fabricat-o cu lacrimi, sânge și compromisuri și ți-ai deschide aripile complet. E posibil să fie dureroase și anchilozate de atâta stat în colivie, posibil nici să nu iasă zborul din prima. Dar va ieși. Curând. Zborul nu se uită niciodată 🖤
Noi ne vedem la studio 🖤
Acolo zburăm sub radar 😅
M.
Table of Contents
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că
Limbajul sufletului
Ca de obicei, dilema mea interioară se referă dacă a luat-o lumea razna sau doar am început să văd eu mai clar cum e lumea,