Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că ai trecut deja de etapa manelistică a vieții tale în care împarți lumea în prieteni și dușmani, ci ești deja într-o călătorie spre Sine și spre varianta ta vindecată.
Nu zic că nu există hateri sau troli sau oameni care nu te plac. Ăia nu sunt dușmani, sunt doar niște ființe vai steaua lor care nu au altceva mai bun de făcut decât să aibă likes și dislikes. Păreri despre cum alții ar trebui să își trăiască viața. La fel cum irelevanți sunt și cei care te plac foarte mult, căci operează din același vibe, doar că lor le place cum îți trăiești viața. Tot dintr-o părere personală și contaminată de propriile filtre mentale.
Dușmanul invizibil
Te întreb de dușmanul real, singurul care contează. Cel din interiorul tău care te mână în luptă să tragi de tine până la epuizare. Acea voce a cuiva din trecutul tău real sau din viitorul tău imaginat care vrea tot timpul să demonstrezi. Să îți demonstrezi că ești cineva. Să îți demonstrezi că ești mai bun/ă decât restul lumii. Să demonstrezi ce minunat/ă ești tu în ceea ce faci. Acea voce care îți spune că ești special/ă dacă faci nu știu ce scamatorie sau vrăjeală care te duce în burnout.
Da, dușmanul poate fi legat de copilărie, nu zic nu. Poate fi vocea sau viața tatălui, cu care ești acum în competiție. Vrei să devii mai bun/ă decât el sau să îl faci mândru, chiar dacă el nu mai e. Poate fi vocea mamei, care la fel, ți-a zis cum e frumos și așteptat să te comporți, iar tu ai decis să te faci mic/ă, urmând niște tipare, niște reguli, niște dogme.
La fel de bine, dușmanul poate fi legat doar de frustrările acumulate de-a lungul vieții. Bully-ul din clasa a 9-a, femeile slabe care par să obțină orice doresc și pe care automat le consideri mai bune, căci tu te-ai luptat cu greutatea toată viața. Oamenii cu bani, căci îi consideri din altă specie, că au avut “noroc”, iar tu acum trebuie să muncești din greu, să tragi tare, să intri în competiție cu dușmanul. Presupun că ai înțeles ideea.
Cel mai trist aspect din epuizarea asta a ta este că dușmanul tău habar nu are că exiști. El, indiferent că este din trecut sau din viitorul imaginat, nu știe că este într-o competiție cu tine. Habar nu are că tu ți-ai pus dușmanul pe un piedestal și acum tragi de tine ca să te ridici la înălțimea lui. Dă-l jos și veți deveni egali. Cum sunteți, de fapt 🙂
Viața netrăită
Înțeleg netrăirea vieții atunci când spui cu subiect și predicat exact ce crezi tu că te împiedică să trăiești așa cum vrei. Este o alegere, o auto-profeție, un mod de viață pe care l-ai ales. Fiecare își alege cum moare. Dar dacă încă te întrebi de ce te autosabotezi continuu, poate că ar fi bine să faci treaba asta cu identificarea dușmanului invizibil. Ce anume te ține în tiparul ăsta demonstrativ de tot rahatul?
Continui să cred că fiecare dintre noi am venit pe pământ cu niște daruri. Nu neapărat cu o misiune de viață, ci cu niște abilități native ale sufletului pe care urma să le dezvoltăm de-a lungul vieții dacă ne ascultam sufletul. Este condițional pentru că, din păcate, majoritatea au uitat cum sună vocea sufletului. Deci am venit aici pe pământ cu o sacoșă de daruri pe care să le cunoaștem, să le dezvoltăm, să le extrapolăm. Daruri care nu ne aparțin, nu sunt ale noastre, ci ni s-au dat să ne jucăm cu ele.
Și apoi, cum spune orice scriptură, acele daruri se vor înmulți. Dacă le dăm mai departe oamenilor, dacă le facem văzute, cunoscute, utile umanității din interiorul nostru, ele vor deveni și mai multe și mai puternice. Doar că nu e un concurs infantil de cine o are mai mare 🙂 Nu ți s-au dat darurile ca să te fălești cu ele, sau să le compari cu alte daruri “mai mici” și astfel tu să te simți deosebit/ă. Nu ți s-au dat ca să demonstrezi ceva anume în exterior.
Orice tendință demonstrativă te va duce la epuizare și, în cel mai rău caz, la deconectarea de daruri. Oamenii sunt atât de preocupați să își demonstreze minunăția încât au uitat de magia din interior. Le este atât de frică să nu își dezamăgească dușmanul lor cel mai mare și tăcut, încât au uitat să trăiască în conformitate cu darurile. Cu puterea lor.
Faza și mai tristă, dincolo de justificări și motive pe care oamenii le găsesc pentru a-și valida dușmanul, este că nici nu sunt conștienți de limitele pe care acesta le-a pus. De acele ziduri ridicare din norme sociale și convingeri mentale. Când am discuții cu oamenii și îi întreb “de ce nu faci asta, de exemplu?”, privirea lor panicată mă ajută să le identific dușmanul invizibil aproape instant. Doar că nu e treaba mea să o fac. E treaba lor 🙂
“Cum să fac asta?” “Păi ce, pot și așa?” Și, preferata mea, “ce-o să zică lumea?” Lumea o să zică. Pentru că așa e lumea construită, într-un ecosistem unde sunt și paraziți și prădători care se atașează sau se hrănesc cu cei mai slabi. Dar aia nu e lumea ta. Lumea care “zice” este irelevantă în ecosistem. Lumea care face este cea care contează. Da, destul de probabil că atunci când o să te eliberezi de dușmanul invizibil, “lumea” să nu te mai placă la fel de mult. Dar vei trăi fericit/ă, știind că tu te iubești mai mult decât o poate face toată “lumea”.
M.
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că