Majoritatea oamenilor care au trecut pragul unui studio de yoga, de psihoterapie sau de terapii bazate mai mult sau mai puțin pe o abordare psiho-somatică, au căutat și încă mai caută schimbarea. Conștient sau nu, o voce interioară le spune că mentalitatea, emoțiile și comportamentele abordate până acum nu pot să ducă spre un alt rezultat. Și, dorindu-și mai mult, căutând o viață mai prosperă material, emoțional sau spiritual, caută să se schimbe.
Aici vorbesc despre cei care caută să lucreze cu ei, nu să îi schimbe pe ceilalți. Acolo e altă treabă, nu are legătură cu schimbarea în sine, ci cu un instinct inferior de superioritate, în cel mai soft caz. Patologic, în cel mai rău caz.
Însă pentru cei pentru care controlul s-a transformat în auto-control și caută îmbunătățirea permanentă, poate fi frustrant atunci când vedem că aceasta întârzie să apară. Se credeau “vindecați” și hopa, se întorc din când în când la vechile comportamente, mentalități, frici sau emoții. Vestea bună este că e perfect uman să se întâmple asta. Vestea proastă este că procesul implică infinită răbdare.
Schimbarea și răbdarea
Ambele sunt considerate virtuți din orice perspectivă spirituală, privite ca niște mușchi: necesită antrenament, repaus, competiție (cu sine) și câteodată și recuperare.
Meenakshi Devi Bhavanani, directorul International Centre for Yoga Education and Research din Pondicherry, vorbește adesea despre cele cinci ciudățenii ale creierului uman, explicând, în esență, lipsa de comunicare dintre creierul “vechi” (reptilian – mamifer) și creierul “nou” (neo-cortex, conștiință).
Creierul vechi urăște schimbarea 🙂 Vrea să aibă totul în rutină, în felul în care a învățat să supraviețuiască până în prezent. Și are sens să fie așa, s-a dezvoltat în urmă cu 60 – 370 milioane de ani, așa că puterea lui este uriașă. reacțiile lui sunt automate, pe principiul “ucide sau fii ucis”. De partea cealaltă, creierul nou, cel care caută schimbarea și îți pune toate acele întrebări existențiale, e “tinerel” tare, are doar 40 – 100 mii de anișori, deci încă învață să se facă auzit și își construiește puterea în timp. Și cu răbdare 🙂
Deci e nevoie de răbdare pentru a îmbunătăți comunicarea între cele două “entități” care te populează. De aici apare, de altfel, și scindarea minții care câteodată te face să crezi că îți pierzi rațiunea. Sau chiar se pierde, în anumite cazuri. Ăsta este efectul secundar al omenirii, din păcate.
Diferențele între oameni
Poate te-ai întrebat și tu de ce tu te afli în căutări existențiale și totul pare super-confusing iar alții sunt super mulțumiți de grătarul din spatele blocului și berica aferentă. Ei vor haos, manele, hăhăială și râgâială, iar tu vrei liniște, mai puțin oameni în jur și ești mult mai înclinat spre decență, interioară și exterioară. Desigur că sunt jdemii de alte diferențe între aceste tipologii, dar o să mă rezum la astea, momentan.
Pe mine se mai supără oamenii când le spun că sunt animăluțe. Dar, oricât de mult aș vrea să coafez răspunsul despre diferențe, tot așa sună. Când ești înclinat spre material, pipi, caca, papa, sex, nani, ești dominat de creierul vechi, de mamifer. Schimbarea nu are cum să se producă, tu ești concentrat pe supraviețuirea speciei. Nu contează cum arată specia, totul e să aibă puls. Pentru animăluțul interior, schimbarea nu există în vocabular, nici măcar la nivel conceptual. Creierul vechi va vedea întotdeauna obiectele neschimbate, emoțiile neschimbate, va trăi cu convingerea că ca trăi veșnic, eventual tinerel și neliniștit, prin urmare va rămâne într-un comportament constant pueril cam toată viața.
Tot creierul vechi, de animăluț, va gândi în termeni de “niciodată” și “întotdeauna”. Pentru că mamiferele nu au simțul timpului și trăiesc tot timpul în prezent, iar la unii oameni neo-cortexul nu s-a hrănit suficient pentru a valida ființa umană, aceștia vor fi predispuși generalizărilor de genul “întotdeauna ești nervos” sau “niciodată nu te văd fericit”. Deci, ca idee, când te auzi folosind astfel de expresii, să știi că te posedează temporar o reptiluță. Dacă ești în faza de tranziție spre ființa umană, conștiință, creierul nou, o să conștientizezi posesia. Dacă nu, nu.
La fel se întâmplă și cu respingerea necunoscutului. Frica de necunoscut, așa cum este ea descrisă în psihologie. Pentru acești oameni, există instinctul de frică atunci când o persoană de o altă religie, altă naționalitate, alte credințe sau din alte culturi intră în cercul social al animăluțului. Acest lucru se vede clar în societatea de azi, când oamenii “vechi” susțin că țara, religia, limba, dieta, Dumnezeul lor sunt cele mai bune din Univers. Ba chiar unice, restul sunt vrăjeli occidentale sau new age, depinde de convingeri. Fanatismul de orice fel este atât de adânc înrădăcinat în creierul vechi, încât acești oameni își pierd complet orice urmă de rațiune sau discernământ atunci când e nevoie să apere obiectul identificării lor.
De ce încerci să îi schimbi?
Tocmai ți-am explicat de ce tu, ca ființă care tocmai și-a descoperit umanitatea, ai nevoie de o tonă de răbdare și de timp pentru ca schimbările pe care le înregistrezi să se sedimenteze în tine și să își arate fructele ceva mai târziu. Și atunci, de ce crezi că ai putea să schimbi pe altcineva de pe o zi pe alta? Mai ales dacă solul nu este fertil și nu a mai văzut lumina soarelui de milioane de ani, de când a luat naștere acel creier mamifer?
De ce tu, ca ființă predispusă spre schimbare și evoluție și nu spre perpetuarea speciei, te arăți mirat sau chiar contrariat de semenii tăi sau de felul în care arată orașul sau societatea? De ce pierzi atâta energie vitală pe care ai putea să o aloci unui concept sau unei acțiuni contructive, în schimb? Poate pentru că odată cu dezvoltarea creierului nou apare și conștientizarea acelei scântei de divinitate din fiecare dintre noi. Și, astfel, te crezi un mic Dumnezeu care poate schimba oamenii. Nu-i problemă, pe măsură ce conștiința evoluează, vei scăpa și de tendințele astea. Sau, dacă rămâi prea mult în zona asta distructivă, dimpotrivă, te va înghiți reptilianul neschimbării atât de mult încât vei dori să îi faci pe ceilalți după chipul și asemănarea ta. Este o chestiune de alegere, la final.
Animăluțele sunt prizonierele geneticii. Sunt condiționate de stimuli externi, iar asta înseamnă cu nu au altă opțiune decât de a-și urma instinctele. Este și motivul pentru care unii oameni, aparent evoluați, devin iraționali în momente de tensiune sau de butoane apăsate. Devin victime ale emoțiilor, ale hormonilor, prin urmare ușor de manipulat în orice segment al existenței lor.
Acest articol este revelația unui alt articol științific absolut superb, pe care îl poți accesa aici. Este explicația care, deși te supără, are toate bazele raționale, științifice și logice ale scindării sociale. Și nu, nu o puem schimba.
Schimbarea se face doar pe pesoană fizică, la interior.
Namaste!
Table of Contents
Realitatea relativă
De fiecare dată când viața mă forțează să îmi scot nasul și fizicul din “bula” mea de oameni, realitatea mă lovește în toate plexurile nervoase
Aroganță sau încredere?
Este o linie foarte fină între aroganță și încredere în sine. Bine, fină pentru cei care își dau șansa să observe mediul și să se
Ahimsa – Să nu faci rău
Mi-am adus aminte că la începutul drumul meu de predare, indiferent că era vreo școală de yoga sau sesiuni regular, dădeam teme săptămânale pentru acasă.
Cei care, ca si tine, incearca sa schimbe lumea din interiorul lor, realizeaza ca aceasta schimbare necesita o rabdare fara sfarsit. Si ca duce foarte putini pasi inainte, fac foarte multe pasi inapoi. Si ca aceste pasi inapoi sunt esentiali pentru a face fata haosului pe care il descoperi din cand in cand inauntrul tau. Semnele unei schimbari interioare profunde.