De câteva luni m-am apucat de tenis. Lejer, de relaxare în corp și în minte. Îmi place că mă ține vie, activă fizic și, mai ales, mental. Și în minutele de respiro îmi aduce și ceva revelații. Cea mai nouă dintre ele, legată de suspendarea pentru dopaj a Simonei Halep. Bine, nu cu decizia de suspendare am eu ce am, ci cu părerologii de ziua a 7-a. Care, desigur, au citit, dar nu au făcut 🙂
Pot să înțeleg că lumea se identifică cu eroii, că “suntem mândri că suntem români” ca Simona. Când câștigă, nu când pierde. Atunci e o proastă, care ia decizii de rahat cu viața ei, am stabilit deja asta aici.
Ce nu pot să înțeleg este de ce au păreri canapeliștii. De ce un om care nu a făcut sport de performanță, iar ca hobby a văzut sala o dată la cincinal, are păreri despre sport, despre tenis, despre Halep, despre dopaj, despre orice care îi depășește grav aria de expertiză.
Experții în dopaj
Nu numai că au păreri, dar le sunt și încurajate. Am văzut azi pe Facebook un dudui, ca să-i zic așa, care voia neapărat expunere pe social media. Așa că a pus știrea cu suspendarea lui Halep și a scris “voi ce părere aveți?”. De ce? Pe cine interesează ce părere au “ei”? Și de ce “ei” trebuie să abibă o părere pe care să o exprime în spațiul public? Ah, da, democrație, știu. Dar cu decența și bârna din ochi cum rămâne?
Nu e ca și când e vorba despre asfaltările vieții din Constanța sau apa caldă sau manelarii din orice cartier, indiferent de originea lor. Este vorba despre o suspedare de dopaj. Ceva ce tu, muritor de rând, nu poți să înțelegi nici măcar conceptual. Dar, ai o părere. Dincolo de asta, este vorba despre viața, sănătatea și cariera unei ființe umane. Care nu joacă tenis pentru tine. Ci pentru ea. Poți să o susții ca fan, dar știm cu toții că nici asta nu faci necondiționat. O susții doar când câștigă.
Pe experții ăștia i-am văzut și pe lângă terenul de tenis. Părinți ai copiilor antrenați care cred că își încurajează odrasla țipând la ea, însușindu-și rolul antrenorului. Nu toți, dar suficient de mulți. Tați cu burdihane imense, cu musculatură pe gambe doar de la pedalele de abreiaj și accelerație, devin isterici când copilul își permite să fie uman. Să îl doară, să obosească, să se frustreze. Trist.
Și tu te-ai dopa
Cum spuneam, joc de relaxare. Dar după aproape fiecare meci, mă dor chestii. Mă opresc dacă apar dureri în timpul jocului și când exagerez iau o aspirină ca să nu înțepenesc a doua zi. Sportivii de performanță nu își permit luxul ăsta. Nici să îi doară, nici să se oprească, nici să ia aspirină. Nu își permit nici să se plângă, nici să cedeze mental sau emoțional. Femeile din sportul de performanță au și ele ciclu menstrual. Le-ai auzit vreodată să pomenească despre asta?
Ce nu înțeleg este de ce cei mai vocali oameni sunt cei mai pastilați dintre ei? Genul de oameni care ar înghiți și un rahat dacă așa le-a zis medicul că se simt mai bine, fără pic de discernământ sau analiză prealabilă. Și ei ar lua roxadustat, ar linge și o bară de fier pentru o mică anemie acolo. Mai ții minte scandalul de dopaj al Andreei Răducan cu Nurofen? Și atunci au fost contrariați de gimnastă, dar ei iau antibiotice la prima strigare pentru ” roșu-n gât”. Sunt oamenii care iau pastile mai mult decât oricare dintre noi, care ar pica orice drug test făcut de rutieră.
Dacă e dopaj sau nu, mai puțin contează din punct de vedere uman. Ok, nu a luat nimic, e nasol să fie o nedreptate. Și da, e ideal să susții oamenii cărora li s-a făcut vreo nedreptate. Însă taberele sunt împărțite între cei care o văd o trișoare și cei care o văd o victimă. Nu am văzut păreri care să o vadă om până acum.
Presa sportivă
Nici de data asta nu vorbesc din cărți. Am lucrat în presa sportivă ani de zile până să mi se ia de meserie 🙂 Peste 95% din colegii mei care comentau performanțele sportive nu făcuseră sport de performanță la viața lor. Aproape toți dintre ei nu aveau nici urmă de calități motrice, nu puteau să lovească o minge nici dacă îi amenințai cu demiterea. Dar și ei, ca și comentatorii de azi, aveau păreri. Sfaturi. Indicații pentru jucători.
Erau și sunt genul de oameni care mâncau prost, nu se mișcau mai deloc, supraponderali majoritatea, se informau aproape exclusiv din bârfe și comunicate de presă, nu făceau nici un efort să vadă imaginea de ansamblu. Așa sunt și acum. Și jurnaliștii sportivi și cei “buni la toate”. Le știu pe toate, au păreri și formează opinii în masă. Aceștia sunt formatorii de opinie în toate ramurile jurnalistice. Sunt și câteva excepții, dar doar confirmă regula.
În general, am observat că părerologii sunt oamenii care nu au făcut performanță. În nimic. Iar drogul lor este mediocritatea. Care nu iese la nici un test de dopaj, dar care va plăti prețul sănătății, în cele din urmă.
În rest, și Halep și orice alt om profesionist de pe lumea asta, va reuși să se redreseze într-o formă sau alta. Pentru că performanța se face cu determinare, cu durere și cu văzut de treaba ta, indiferent ce ce zice lumea. De fapt, asta e diferența între performanță și mediocritate. Câinii latră, ursul merge 🙂
hai namaste!
Table of Contents
Realitatea relativă
De fiecare dată când viața mă forțează să îmi scot nasul și fizicul din “bula” mea de oameni, realitatea mă lovește în toate plexurile nervoase
Aroganță sau încredere?
Este o linie foarte fină între aroganță și încredere în sine. Bine, fină pentru cei care își dau șansa să observe mediul și să se
Ahimsa – Să nu faci rău
Mi-am adus aminte că la începutul drumul meu de predare, indiferent că era vreo școală de yoga sau sesiuni regular, dădeam teme săptămânale pentru acasă.