Da, știu sună nasol “lenea”. Mai nou, în termeni psihologici și politically correct, se numește procrastinare. Este lene în formă continuată, practic. Când trebuie să faci ceva, ai un termen limită, dar nu te apuci de făcut acel ceva decât în al 12-lea ceas. Sau amâni termenul limită pe motiv de… orice.
Psihologia spune că e nu știu ce traumă pe acolo, NLP îți dă cică super instrumente cu care să lucrezi să combați procrastinarea, oamenii caută o tonă de explicații în exterior, găsesc motive care mai de care mai bizare pentru care nu prestează: vremea, prea cald, prea frig, prea vară, trauma mă-sii, trauma școlii, somnolență, trafic, you name it. Motivul procrastinării este că nu au chef. Și nu au chef pentru că au altceva mai important de făcut.
Lenea nu există
E doar un termen inventat pentru a muta atenția din interior 🙂 Ea, ca stare, nu există cu adevărat. Nu o spun doar eu, o spun inclusiv profesori de psihologie – citește aici.
Poți să îi spui lene, procrastinare, amânare, cum vrei tu. Contează mai puțin eticheta. Ideea e să îți dai seama de tendința de a fugi energetic spre altceva și de a găsi vinovați în exterior. Se poate tranforma foarte curând într-un stil de viață dacă nu ții aceste tendințe sub control.
Dacă mă întrebi pe mine, cea mai rapidă, dar inconfortabilă soluție de a scăpa de lene este să nu te mai minți 🙂 De fapt, ai altele pe cap și în suflet și ai vrea să rezolvi acele situații, nu îți stă mintea la proiectul vieții sau la muncă. Pentru că cea mai profundă dorință a omului este aceea de regăsire a sufletului.
Ritmul vieții cotidiene impune din oficiu procrastinarea
Când ai suficientă energie, zici că ești băgat în priză. Ești tot timpul în mișcare, tot timpul cu oameni, tot timpul faci ceva, spui ceva, organizezi și planifici ceva. Ai intrat în acea centrifugă depre care am scris aici și nu mai știi ce să faci când ieși din ea.
Știu cum e, m-am trezit și eu într-un moment de relaxare zilele trecute și nu știam ce să fac, cu ce să îmi umplu timpul, deși chițăiam după o astfel de stare de câțiva ani buni… A venit și soluția, mi-a sunat telefonul și aia a fost, s-a dus momentul :)) Dar ca idee, habar nu avem ce să facem cu noi când ne e bine și calm.
În acest ritm nebun, în care poți să rămâi cu succes ani sau zeci de ani, la un moment dat, va veni un moment în care Universul va decide că e suficient. Dacă ai o karmă bună, va veni un moment frumos. Dacă e mai nasoală, se va simți ca o lopată peste cap. Dar, indiferent de cum îl percepi, scopul acelui moment este același: chemarea spre interior.
Lenea este un dor
Știi acea stare de nostalgie, când simți că lipsește ceva, ți-e dor de ceva, dar nu știi exact de ce anume? Fix acelei stări o să îi spunem chemarea spre interior. Nevoia sufletului de a reveni la “setările din fabrică”, de a nu mai căuta, aștepta, dori ceva. Pentru că deja știe că are tot.
Când apare această stare, indiferent dacă știi sau nu cum să ajungi la ea, o mare cantitate de energie se va duce acolo unde îi este locul: în interior. Vei da foarte multă atenție acestei stări, pentru că ascunde, de fapt, valoarea primordială a sufletului tău. Și până nu îi vei da curs, vei apela la diverse discursuri motivaționale sau tehnici de NLP sau PSY ca să te mențină sau să te bage din nou în centrifugă. Dar starea nu va dispărea. Doar se va atenua puțin, apoi va reapărea când ți-e lumea mai dragă 🙂
Pentru că încă suntem oameni supuși dualității și planului material, dorul ăsta despre care vorbesc, încă poate fi legat de ceva anume: o activitate, o persoană, un eveniment care să îți stimuleze sufletul. Nici nu contează, important este să înțelegi că acel ceva este instrumentul care funcționează pentru tine în propria evoluție. Dacă tu te simți cel mai bine făcând ceva anume sau cu o persoană anume, dacă acele momente te duc cel mai aproape de esența ființei tale, pentru Dumnezeu, fă ce e de făcut!!!
Normal că nu îți arde de proiecte, job, spălat vasele sau dat cu aspiratorul. Ai treburi mai importante de făcut.
Energia este în cantitate limitată
În ciuda citatelor de pe Insta cum că am fi un izvor nesecat de energie, am o veste proastă… E cu apometre izvorul. Și la un consum prea mare, prețul va fi pe măsură.
Energia asta grosieră, materială, este limitată. E un fel de contabilitate primară, de fapt. Ai nevoie de intrări/ieșiri pentru a menține balanța echilibrată. E nevoie să și dai, e nevoie să și iei. În aceeași măsură și aceeași calitate.
Noi, oamenii, suntem doar niște conductori ai energiei. Receptori și emițători deopotrivă. Dacă înțelegem asta și ținem toate canalele deschise, da, izvorul este nelimitat. Dar când începem să dăm sau să luăm mai mult decât ni se cuvine, atunci apar nemulțumirile, criticile, resentimentele și, în cele din urmă, afecțiunile fizice.
În momentul în care decidem să nu ne mai mințim și să reprioritizăm propriile valori sufletești, vom simți cum acel izvor revine la viață.
Și dacă te gândești că nu știi cum să faci asta – cum să vezi ce vrei cu adevărat, există și pentru asta instrumente 🙂 Nu o să ți le dau eu, le poți cauta pe net sau pe la prietenii care sunt fericiți 🙂 Soarele răsare în același timp pentru toată lumea…
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că