Mai râdem și noi?

radem

Îmi plac mult oamenii care râd cu toată gura și tot sufletul. La fel cum îmi plac la nebunie majoritatea retreaturilor pe care le organizez pentru că, dincolo de practica yoga, râdem mult. Mi-a dat Universul în preajmă oameni veseli, cu un simț al umorului suficient de dezvoltat încât să râdem de noi înșine și eventual de alegerile pe care le-am făcut. Râsul este una dintre cele mai la îndemână metode de creștere spirituală și energetică. 

Bine, mă refer la râsul pe bune, cu un motiv sau situație, nu să râzi la proasta la… greblă în cele mai stupide momente. Acolo e o chestiune de auto-control. Dar chiar și așa, prefer oamenii care râd din orice decât pe cei care afișează o mină gravă, apocaliptică, înghițiți de propria importanță.

Să râdem când e greu

Acum, dacă se întâmplă vreo tragedie sau ceva care te intristează profund, e și stupid și nesănătos să râzi. Dar după șocul inițial, e bine să găsești un refugiu în autoironie și în imaginație. Dar chiar și momentele cu multă presiune pot fi ajutate de simțul umorului, fără a te lua prea mult în serios. Nu se învârte pământul în jurul tău, deci nu e nevoie să fii moartea pasiunii nici măcar atunci când ți-e greu. Dacă e greu tare, după ce ieși din criză, caută oameni sau motive care să îți readucă zâmbetul.

Fiecare dintre noi avem câte un trigger care ne face să ne relaxăm și să râdem. Pentru mine, fac asta cel mai bine animalele. În fața lor, nu simt să afișez nici o mască, nici nu trebuie să le explic dramele mele că deja îmi simt energia, plus că întotdeauna m-au fascinat în simplitatea lor. În absolut toate fotografiile cu animale mă văd râzând cu totul, cu ochi, cu dinți, cu suflet. E o conexiune acolo care scoate ce e mai frumos și vesel din mine. 

Pentru tine, poate fi orice altceva. Pot fi oameni optimiști care te fac să râzi prin simpla prezență. Sau acțiuni care te scot din rutină. Sau orice altceva care îți șterge morga aia gravă de pe față. Râzi, ca și când ar fi ultimul lucru pe care l-ai face. “Am murit de râs” este o altă exprimare a morții ego-ului, a morții în viață, așa cum e ea descrisă de scripturi. Râsul omoară auto-importanța, senzația că e o mega-dramă în viața ta. Dacă o să-ți spun acum “peste un an o să râdem de asta” – orice ar fi acest “asta”, o să mă înjuri sigur. Dar sigur vei râde de asta peste ceva timp. De câte ori nu te-ai uitat în urmă și ai râs de chestiile stupide care te consumau?  

Preconcepțiile spirituale

Am văzut de mic copil acest lucru în biserică, la liturghiile de dumincă, apoi am obsevat că se extinde în orice curent spiritual. Oamenii când fac o lucrare spirituală – sau așa au ei senzația – își iau o mină gravă, solemnă, serioasă. Auto-importanță. Ca și când ar avea un interviu de angajare cu CEO-ul de la pompe funebre. De parcă lui Dumnezeu i-ar plăcea să te vadă moartea pasiunii când te prezinți în fața lui. Sau dacă pari om serios, El nu se prinde că în interiorul tău ești vai steaua ta. Oamenii au tendița asta să păstreze aparențele, în general. Și e atât de puternică, încât o fac inclusiv în fața unei puteri divine. 

Am fost în weekend la un festival de yoga și meditație în București. Foarte drăguț evenimentul, mi-am luat ce trebuie de acolo 🙂 Dar nu am putut să nu observ participanții – altfel tineri și extrem de tineri – cu niște fețe plate, lipsite de bucurie, dar încărcate de importanța faptului că fac ceva mega-serios, unde nu ne jucăm, nene. Era un festival, în Doamne iartă-mă. Adică ceva festiv, de celebrat, de adus bucurie oamenilor. Oameni atât de absorbiți de ceea ce cred ei că sunt, încât nu mai lasă nici să intre și nici să iasă vreo rază de lumină. Ori, dacă ai dat shut-down la lumină, ce fel de spiritualitate crezi tu că practici?

În urmă cu câțiva ani mi-a reproșat o “duamnă evoluată” de la studio că râd prea mult și că îi bag în energia mea și nu e ok. Păi ce ai vrea, să intru eu în tristețea ta? Nu mai bine ieșiți voi din bula voastră de drame și râdem cu toții? Între timp, s-au mai schimbat lucrurile, inclusiv în oamenii pe care îi atrag la practică și nu numai. Am majoritar oameni veseli, cu simțul umorului suficient de dezvoltat încât să îți poată dezvolta și al șaselea simț. Cei afectați de propria importanță nu rezistă prea mult printre noi. 

De asemenea, am început să atrag oameni pentru care spiritualitatea nu este opusă râsului sau materialului. Oameni care înțeleg că sunt oameni, cu limite mentale și fizice, dar trăirea unei vieți frumoase, cu bunăstare materială și mentală face parte din procesul de evoluție. Oameni care înțeleg că este foarte ok să ai bani și să îi folosești pentru propria evoluție, pentru a da mai departe această cunoaștere semenilor. Oameni care zâmbesc atunci când se închină sau meditează sau se roagă. Oameni care înțeleg profund acel We Are ONE din spatele siglei One Yoga e mai mult decât falsa smerenie afișată într-un loc consacrat. 

Vrei terapie? Încearccă să râzi mai mult

Cel mai recent articol pe blog a băgat puțin bățul prin gard pentru unii. Probabil că am fost eu prea vagă în exprimare sau l-au citit ei în diagonală. Sau poate îl vor înțelege peste ceva timp. Nu contează. Contează, în schimb, ca oamenii să înțeleagă că cel mai eficient mod de ridicare și dezvoltare este să râdă. Să râdă de ei, cu aceeași dezinvoltură cu care ar face-o un copil distrat maximum de trosnelile din desenele animate. Să își dezvolte acest simț până devine un mecanism automat de scoatere din drame și traume ale trecutului. Nu mă refer la cinism, ci la găsirea scânteii amuzante din orice situație.

Se aplică și în practica spirituală. Râdem câteodată și la yoga, mai râdem și când ne rugăm, pentru că întâlnirea cu lumina este o bucurie în sine. Imaginează-ți că te întâlnești față în față cu Dumnezeu și ai fața aia tristă și importantă a ta. Ce crezi tu că Îți va spune atunci Șefu? 🙂 

Plus că mai e ceva… Corpul aplică primul, apoi reacționează și se modifică și mentalul. Cu alte cuvinte, degeaba bagi mantre și afirmații și ce mai faci tu acolo să te ducă spre pozitiv, dacă ai colțurile gurii în jos. E mult mai simplu să te ajuți de fizic ca să aplici o amprentă energetică pe mental. Este principalul motiv pentru care facem asane. Tensiunile mentale acumulate și stocate în corp se vor elibera. Funcționează fix la fel și cu fizionomia, nu doar fiziologic. Învață să râzi, până când ajungi să enervezi oamenii întunecați cu lumina ta ❤️

Să avem zile luminate! 🌞

Namaste!

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
dorinte implinite

Dorințe împlinite

Există o oarecare aplecare a oamenilor către superstiții și, în general, către povestea asta cu peștișorul de aur sau duhul magic care vine dacă ești

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published.