Maturitatea emoțională

maturitatea

Cred cu tărie că succesul sau insuccesul în viață sunt aspecte ale propriei dezvoltări și evoluții. Maturitatea emoțională este cea care definește relațiile, jobul, calitatea vieții și, mai ales, felul în care îți crești copiii. Dacă tu însuți ești un om care reacționează infantil și care încă mai caută “să îi facă mândri pe ai lui”, copiii tăi nu au cum să devină niște adulți independenți și nici nu au cum să învețe că mai târziu în viață nu este despre cine își ia jucăriile și pleacă și nici despre “el/ea a început”.

Maturitatea nu stă în vârstă

Știi despre ce vorbesc… Și tu, ca și mine, ai văzut ditai oamenii ajunși la o anumită vârstă – orice vârstă, de la 30 la 90 – care nu știu să nu reacționeze emoțional. Și pentru că nu au învățat, dar și pentru că li s-a permis să facă tantrumuri și în viața de adult fără să suporte consecințele. 

Am văzut mulți copii mult mai maturi emoțional decât mulți așa-zis adulți ai generației mele sau câteva generații mai în față. Am văzut copii care își indeamnă părinții să ia o pauză și să respire atunci când emoțiile devin copleșitoare și am văzut adulți care caută vinovați, care se lamentează continuu – de muncă, de familie, de “ce răi sunt oamenii”, de “țara de căcat”- dar fără să schimbe ceva în sensul ăsta.  

Am văzut adulți care habar nu au ce vor să facă din viața lor, care le este menirea, ce le place, ce nu le place, cum și de unde este nevoie să se apuce să își construiască viața pe care și-o doresc. Pentru că habar nu au ce își doresc. 

De obicei, aceștia sunt adulții care încă mai au ceva de demonstrat, în special pe linie paternă. Să devină cineva, chiar dacă devin un cineva pe care nu îl recunosc și nu îi face fericiți. 

Fă-ți copiii mândri, nu părinții

Nu mă înțelege greșit, sunt prima care va susține cu tărie că familia de proveniență este baza, este locul unde te oprești să îți tragi sufletul și să respiri puțin când viața o ia razna. Chiar dacă familia mai e sau nu în viață. 

Ce încerc să îți spun este că mentalitatea asta de “să-i fac mândri pe ai mei” este totuși una păguboasă. Și pentru tine și, mai ales, pentru copiii tăi. Scopul tău în viață nu este să trăiești conform așteptărilor părinților și nici să aștepți validarea de acolo. Scopul tău în viață este să fii un model pentru copiii de astăzi. Să le faci lor viața mai ușoară, să îi pregătești emoțional și spiritual pentru ceea ce înseamnă viața de adult.

Înainte să mă contrazici, gândește-te cum ar fi fost viața ta dacă ai tăi te-ar fi pregătit mental, emoțional, spiritual pentru încercările prin care treci acum. Cum ar fi arătat viața ta dacă erai deja înzestrat cu capacitatea de mediere, cu răbdare, cu demnitate, cu mentalitatea de a-ți urmări visul, fără teama de eșec și fără atâtea amânări. Nu ți-ar fi fost o idee mai ușor să știi că ai în tine “gena” asta a succesului? 

Rezistența la schimbare

Și adaptabilitatea este o calitate care se dobândește în timp. Cu puțin noroc, ai dobândit-o în copilărie, iar acum ești unul dintre oamenii care iau lucrurile așa cum vin și îmbrățișează orice schimbare – oricât de grea – știind sigur că este spre binele lor.

Majoritatea nu au norocul ăsta, însă. Așa că au nevoie să învețe acum, indiferent de vârstă, cum să facă față neprevăzutului. Cu cât maturitatea este mai prezentă din punct de vedere emoțional, cu atât adaptarea va fi mai ușoară.

La polul opus, dacă încă mai faci mici istericale când lucrurile nu ies cum vrei tu, când încă te mai dai cu fundulețul de pământ că vrei nu știu ce rahat material, dacă încă mai cauți validare în familia de bază sau te smiorcăi că e grea viața asta de adult și nimeni nu te înțelege pe tine, atunci te rog să te uiți puțin la copilul interior. El este acolo, înauntrul tău, dar nu îl poți lăsa să te mai conducă. Pentru că au trecut 30, 40, 50 de ani de când acesta era prezent, iar acum tu ești singurul responsabil pentru ceea ce ai în jurul tău. 

Nu mai ești în situația în care să îți iei jucăriile să pleci când nu iese ca tine, să vii cu tata/mama să îți țină partea într-un conflict sau să tolerezi la nesfârșit o situație abuzivă, toxică, din care ai iluzia că nu poți să ieși. 

Copilul interior este o energie, nu un model de comportament. Traumele tale de atunci sunt fie o iluzie, fie doar amintiri, cu titul de stări de fapt. Nu mai înseamnă nimic acum. Nu mai au putere. 

Tot ce contează acum este ca tu să ai o viață care să poată să creeze o lume mai bună. Pentru tine și pentru generațiile următoare. O lume în care să trăiești cu suflet, cu optimism, cu iubire și maturitate.

Namaste!

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
asumarea

Asumarea integrității

Cuvintele astea două, asumare și integritate îmi dau fiori reci aproape de fiecare dată când le aud. Pentru că, de cele mai multe ori, oamenii

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published.