Ți-am zis deja că este o perioadă nebună pentru mulți dintre noi. De curățare, de plată, de testare, fiecare după cum și-a așternut. Există un shift în energia colectivă, care, bineînțeles, începe individual. 2024 este an karmic. Cu alte cuvinte, tot ce s-a acumulat în ultimii 10 ani, cu bune, cu rele, au venit la plată, într-o formă sau alta. Și nimeni, în afară de plătitorul pe persoană fizică, nu vine să te salveze.
În general, nimeni nu vine. Dar în special în această perioadă. Știi deja (sper) că suntem mai conectați cu natura decât ne place nouă să credem. Astfel că anotimpurile au și ele un rost și o menire anume. Acum, înainte de a culege recoltele toamnei, este nevoie să ai grijă de terenul pe care l-ai sădit în primăvară. Îl mai uzi, îl mai culegi de dăunători, mai faci ce e de făcut acolo pentru o recoltă sănătoasă.
Și evident că trebuie să ai răbdare. Da, știu că nu-ți place “trebuie”, că cică te programează 🙄 Dar e musai să ai răbdare. Nu poți să plantezi semințe și să le dezgropi isteric în fiecare zi să vezi dacă s-au prins, dacă au mai crescut, dacă iese așa cum vrei tu. Doar le îngrijești cu credința că ți-a ieșit și de data asta.
Înger și demon
Ți-am mai zis că pe mine oamenii fie mă iubesc, fie mă urăsc. Câteodată în același timp 😅 M-a amuzat o perioadă treaba asta, doar că abia de curând am început să mă întreb de ce e așa. De obicei, oamenii care mă urăsc din prima, sunt ceva mai consecvenți. Adică nimeni nu a ajuns să mă iubească după ce a decis că mă urăște. Probabil și pentru că dispărut definitiv din peisaj :)) Întrebările mele existențiale se referă la cealaltă categorie.
Așa că am stat și am rumegat în ultimele zile. De ce oameni care erau trup și suflet alături de mine, deodată au decis că sunt personajul negativ? De ce din adorație extremă s-a ajuns la antipatie, chiar spre fixație bolnăvicioasă? De ce din guru am devenit curu? De ce din vaaaaai, ce minunată ești, facem, dregem toatele forever, s-a ajuns să mi se spună că am complexe hristice? Pentru că toți oamenii ăștia căutau un Iisus personal. Iar eu nu am fost. Și dacă rămân sănătoasă la cap, nici nu voi fi.
Chiar mi-am făcut o analiză serioasă. Eu sunt Capricorn. Adică, dacă nu ești consecvent în relația cu mine, mai bine nu mai ești deloc. Așa că atunci când văd că tiparele astea se tot repetă în viața mea, e necesar să văd de ce. Deci, oamenii au nevoie de un salvator. Au nevoie de cineva care să le valideze deciziile, convingerile, să îi scoată din vibe-ul din care sunt. Treaba nasoală este că eu nu sunt nimic din toate astea. Deși o fac, deși am ajutat oamenii să depășeasacă anumite situații, deși le-am dat instrumente prin care să își mai clarifice mintea, deși i-am pus să își reevalueze constant convingerile, nu am vrut nici o secundă să îi salvez. Să fiu adorată. Să fiu o zeitate. Nu am vrut să fiu îngerul păzitor din viața lor, că abia m-am împrietenit cu demonii din a mea 🙄
Așa că atunci când am fost pusă pe un piedestal, evident că m-am aruncat în cap :)) Ce puii mei să caut eu pe piedestalul tău? Pune-l pe Dumnezeu, nu pe mine. E adevărat că între tine și El sunt eu. Dar aici, pe pământ. Am ajuns din love în hate în momentul în care am dat semne de umanitate. În momentul în care Iisus al lor a greșit. În care a înjurat. În care și-a permis să pună limite și să invalideze niște deraiaje comportamentale. Dacă ai venit la mine să te validez cu orice preț, ai venit greșit.
Și eu, ca mulți alți terapeuți, am intrat în povestea asta ca urmare a propriei nevoi de vindecare, de apropiere de esență. Doar motivația a fost ceva mai puternică la mine. Și eu, ca mulți alții, am avut partea mea de erori de interpretare, de deraiaje comportamentale, de căutare a validării și a salvării. Și eu sunt om, supusă erorii și erodării. De aici a apărut și de fapt motivația: că nu te salvează nimeni. Nu vine nimeni să îți arate drumul bun și drumul greșit, fără ca tu să fii responsabil de ce ai ales. Nu vine nimeni să te salveze de tine.
Și atunci, oricât de mult ar trebui să mă flateze adorația cu care mă percepi și mă tratezi la începutul drumului nostru împreună, am învățat să nu mă încred în ea sau să mă îmbăt cu ea. Dacă se transformă în hate și dezamăgirea non-salvării, nu a fost reală de la bun început. Nu sunt eu de vină că tu suporți consecințele acțiunilor tale. Viața e 🙂 Și dacă tot suntem pe hate, pot să îți mai zic și asta: și extremismul ăsta emoțional are consecințe. Din punctul meu de vedere, mai bine disprețuiești sincer decât să adori fals.
Nimeni, nimic
Știu că sună nasol când îți spun treaba asta cu nimeni nu vine. Și nu înseamnă că trebuie să fii pe barba ta oricând, să refuzi ajutorul, să îți trăiești trauma hiperindependenței. E bine, frumos și chiar recomandat să ai câțiva oameni buni și de bază în jurul tău. Doar prin ei și cu ei poți evolua. Pe hiperindependența peșterii am fi rămas în continuare oamenii cavernelor. Tribul este imperios necesar evoluției, nimeni nu a devenit înțelept fără învățători și fără lecții. Ce încerc să spun este că în acele momente decizionale, în acele momente grele, în care îți dai seama cât te-ai îndepărtat de tine, ești singur.
Și este nevoie să fii singur, căci nimeni nu ar trebui să își încarce karma sau să îți suporte tiparele comportamentale doar pentru că aștepți să te salveze cineva de tine. Este datoria ta de ființă umană să evoluezi, să uiți ce ai învățat, să fii într-o permanentă schimbare și căutare. Nu căuta răspunsuri definitive și irevocabile. Căci atunci vei muri fix unde te afli acum. Descoperă-te și descoperă lumea odată cu tine.
De fapt, o descoperim împreună la studio. Nu există yoghini avansați. Toți suntem orientați spre învățare. Unii doar am ajuns la alte capitole. Dar suntem cel puțin colegi de școală.
Dacă nu-l cauți pe Jesus, eu te aștept cu drag în tribul One Yoga. Și dacă îl cauți, până te prinzi că nu sunt eu, tot cu drag te aștept 🤗
Să avem zile senine ❤️
Table of Contents
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că
Limbajul sufletului
Ca de obicei, dilema mea interioară se referă dacă a luat-o lumea razna sau doar am început să văd eu mai clar cum e lumea,