Skip to content

Ofensă vs emoție

ofensa

Îl vezi pe tipul ăsta din foto ce față are? Ei, bine, fix așa arată, în general, ofensații sensibili, “traumatizații” unei generații profund greșite la nivel de interpretare a emoțiilor. Treaba asta cu ofensa este, în esență, o negare sau nerecunoaștere a emoției pe care o simt, drept urmare, vina generării emoției îi va reveni automat “ofensatorului”.

Cam cât de arogant să fii să ai pretenția să treci prin viață fără ca nimeni să nu îți spună vreodată ceva care să te deranjeze? Cum ai ajuns la concluzia că ți se cuvine asta? Ce ai făcut tu mai special decât ceilalți de ai ajuns să crezi că pentru tine adevărul este imperios necesar să sufere modificări ca să nu te deranjeze?

Bineînțeles că nu vorbesc despre abuz, indiferent de forma lui, emoțională sau fizică, nu vorbesc despre violență, fie ea verbală sau fizică, ci de niște adevăruri sau doar exprimarea unor percepții, fie ele și greșite, care sunt încadrate la ofensă de către firavii fugitivi din calea emoțiilor. 

Ofensă sau rușine?

Am ajuns să trăim într-o lume în care adevărul trebuie modificat doar ca să îi protejeze ego-ul fragil al firavului din față. Și la categoria firavi avem toate rolurile: de la manageri, la angajați, la parteneri de viață, clienți, colegi, părinți, whatever. Nu mai poți să îi spui cuiva că este gras, că are nevoie să slăbească pentru a nu crăpa ceva în el, că este ofensator. Are 60 kile în plus peste greutatea normală, dar nuuuuu. Omul se simte ofensat. Nu vrea să se simtă frustrat sau vinovat sau rușinat că s-a lăsat să ajungă în situația asta. Noooo, se simte ofensat și tu ai devenit personajul negativ.

Nu mai poți să îi spui bărbatului că se comportă ca o femelă sau invers, femeii că este masculină, căci se simt ofensați. El are mani pedi făcute, e mai epilat decât partenera și își dă ochii peste cap mai des decât valurile mării, ea își bagă p*la la fiecare 3 cuvinte, dar nuuuuuu. Ei sunt liberi să fie așa cum vor. Tu ești nașpa că îi ofensenzi. 

Nu poți să îi spui unei tipe care își face poze în budă cu boticul lipit de oglindă că are un comportament vulgar, că ești nașpa. Nu poți să îi spui nici omului luat de prost de familie/prieteni că este folosit, nu poți să îi explici muritorului din fața ta că nu are talent sau nici măcar potențial pentru o activitate anume, pentru că “îi tai aripile” și rănești creativitatea. Și doamne ferește, nu poți NICIODATĂ să îi spui unei femei că se comportă abuziv emoțional cu proprii copii, că ai devenit ofesantorul numărul 1 al lumii. 

Și, în lumea asta în care trăim, TU ești ofensa. TU ești omul negru. TU trebuie să te cenzurezi, pentru că ofensații vor face orice să nu se lase să simtă rușinea. Eu sunt convinsă cu undeva în analele sufletului lor ei știu foarte bine că tu nu faci altceva decât să constați evidența. Prin filtrul tău, e drept. Probabil și el ușor defect. Dar nooooo. Orice ca să salvăm aparențele. Devenim victime că ne place mult atenția venită de la niște sărăcuți cu duhul care au și ei, la rândul lor, o mare rușine de ascuns. 

Vorbește-mi despre ce simți

Este o diferență uriașă între “ești nesimțit/ă, cinic/ă, agresiv/ă pentru că mi-ai zis că m-am îngrășat/ mi-ai apăsat butoanele cu orice” și  “ce mi-ai spus mă frustrează, îmi provoacă vinovăție/rușine/frustrare, mă rănește și aș prefera să nu vorbim despre asta”. O sesizezi, nu? 

Dacă pui așa problema, ai multe șanse ca ofensa să nu continue. De fapt, nu va continua de la aceeași persoană, Universul va avea grijă să îți pună oglinda emoției suprimate într-un alt context. Dar este muuuult mai firesc ca problema să fie pusă așa, să vorbești despre emoțiile tale generate de acea glumă/remarcă/afirmație decât să pui la zid o oglindă 🙂

Nimănui nu îi place să vorbească despre ce simte. Nici măcar celor în jurul cărora se învârte tot universul. Da, pot mima depresia destul de convingător, dar dacă vorbesc despre asta, ce le lipsește este atenția, nu terapia. Depresivii nu prea vorbesc despre depresie 🙂 În esență, oamenii nu vorbesc despre ceea ce simt cu adevărat. Mai ales despre rușine. 

Pentru că, în capul lor, confirmarea rușinii ar însemna o confirmare a faptului că au greșit. Deci confirmarea eșecului. În general, aceștia sunt oamenii care vor face tot ce le stă în putință să schimbe mersul lumii, în loc să își schimbe propriul mers. Și vor avea uriașa aroganță să creadă că și pot face asta.

Asta, în loc să înțeleagă eșecul ca experiență, iar succesul ca o confirmare a unor acțiuni corecte din trecut. Ambele la fel de trecătoare ca viața însăși. Nu cu plus și minus, ci cu continuitate, cauză și efect, curgere odată cu fluxul vieții. 

Partea bună este că, odată cu eliberarea aceasta de rușine și înțelegerea eșecului ca o nouă șansă, omul devine liber. Tot ce ne ține pe loc acum sunt resentimentele, de obicei cauzatoare de rușine sau vinovăție. Odată ce ne eliberăm de ele, de eliberăm și de ofensă. Pentru că nu mai are fond pe care să vină.

Namaste! Vă pup pe ego 😁

Table of Contents

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
calatoria

Călătoria

Fie că suntem sau nu conștienți, cu toții ne aflăm pe un drum. Unii îi spunem resemnați soartă, alții îi spunem, plini de speranță, destin.

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *