Lupta interioară dintre liniște și dreptate cred că este la fel de veche ca cea dintre bine și rău. Pentru un om integru, cu coloană vertebrală, fidel propriilor valori, ideea de a renunța la dreptate în favoarea liniștii este aproape imposibilă. Dar, după cum ți-a arătat și ție viața până acum, nu le poți avea pe amândouă.
E nevoie, așadar să alegi interiorul sau exteriorul. Pentru că liniștea este despre tine și despre viața ta, dreptatea pe care vrei să impui/demonstrezi este despre exterior. Tututor ne place să auzim până la un moment dat “da, ai avut dreptate”. Până într-un moment în care validarea asta nu te mai impresionează deloc, iar atunci vei ști că ai transcens unul din marii bolovani care te ținea pe loc: nevoia să ai dreptate.
Ai liniște când ești cu atenția în interior
Bine, nu chiar de la început. Adică dacă acolo este haos maxim, te cerți tu cu tine, te compari, te scuzi, te acuzi, te lamentezi – și tot ceea ce ai putea să faci, de fapt, social, faci în interior – aparent n-am făcut nicio treabă. E nevoie ca luptele acestea, discuțiile sterile, dialogurile cu învinuiri și comparații să se mențină totuși în interior, să nu le mai lași să vadă lumina soarelui, să le dai putere prin verbalizare.
Cu cât spui mai mult o poveste, cu atât îi dai mai multă putere. De asta am eu o problemă cu ședințele de terapie defășurate pe ani și zeci de ani. Nu fac altceva decât să împuternicească povestea traumei, să o întoarcă și hiperanalizeze pe toate părțile, în loc să se rupă tiparul prin înțelegerea ei și a cauzei care a generat-o. Da, știu, e nașpa să responsabilizezi victima. Și nici nu mai ies prea mulți bani când faci asta 🙂
Dar dacă stai și măcăni continuu, atenția ta se va duce departe de esență. Am mai vorbit de nenumărate ori despre liniște și puterea cuvântului. Cum cuvintelor le dă valoare pauza dintre ele. Energia din care provin sunetele este liniștea. Sursa este liniștea. Yin-ul este liniștea. Am scris aici despre asta 🙂
Poți să extrapolezi acea luptă interioară, dialogul de care vrei să fugi și să vezi ce se întâmplă cu tine în exterior. Desigur, e foarte ok să ai niște oameni cu care să vorbești, să ventilezi în momentele de preaplin, însă oamenii aceia nu sunt nici măcar o cărjă. Tu le povestești lor care e treaba cu tine, ce “ți s-a întâmplat”, așteptând ca ei să îți dea dreptate. Dacă nu o fac, te enervează. De fapt, și tu și ei deveniți enervanți. Tu că ești hiperreactiv, ei că au alte valori, deci automat, alte păreri.
Nu vorbesc aici despre oamenii care vorbesc despre alți oameni. Acolo, lupta e pierdută de la masa verde.
Mediul egotic
Viața e ca la jocurile de noroc, un fel de cazino uman. Casa, adică mediul, câștigă întotdeauna. Este aproape imposibil să nu fi influențat de mediu. De mic copil și până acum, ai luat forma mediului, ai avut persoane preferate pe care le-ai pus pe un piedestal și le-ai luat ca model. ȘI persoane pe care nu le-ai suferit – eventual pe un model din fragedă pruncie – iar acum le privești de la un “sus” iluzoriu. Eventual spui că le tolerezi și accepți – ceea ce spune despre tine că te vezi mai sus, iar valorile lor nu contează sau nu sunt la fel de importante.
Practic tu, prin bunătatea și mărinimia ta, “tolerezi” oamenii care nu îți dau dreptate. Tolerezi ceea ce nu este o majoretă pentru alegerile tale de viață, accepți – pentru că ești “bun” și “vindecat” – ceva ce nici măcar ți-a cerut permisiunea să existe 🙂 Ești un mic Dumnezeu care acceptă posibilitatea existenței altor valori și universuri paralele. Nu ești de acord, dar accepți. Îți sună cunoscut?
E un film pe care mulți dintre noi l-am reluat în capul nostru de nenumărate ori. Doar că atunci când te prinzi de unde provine scenariul, încetezi să îl mai rulezi.
Întrebările corecte
Cred sincer că nivelul de calitate a vieții depinde majoritar de întrebările corecte. În funcție de cum știi să (îți) pui întrebările în fiecare zi, așa vei trăi. Dacă întrebi oamenii pe care îi admiri cum au ajuns acolo, ce calități, obiceiuri au ei, vei afla ceva nou. Dacă te întrebi pe tine în fiecare zi ce vrei să devii, unde vrei să ajungi, ce poți să faci pentru asta și mai ales cine ești tu acum, evoluția nu are cum să nu apară. Oamenii care știu să pună întrebările corect, cu subiect și predicat, nu au cum să nu învețe.
Desigur, asta înseamnă să îți păstrezi o mentalitate de discipol, în care pui întrebări, în loc să le știi pe toate. Și mai este nevoie să fii pregătit pentru răspunsuri. Rar sunt cele pe care vrei să le auzi. Nu pune întrebări la care nu ești pregătit pentru orice variantă de răspuns 🙂
Nevoia de a intreba vine din nevoia de liniște, de a asculta, de a acumula, de a învăța. Nevoia de a răspunde și de a oferi o reacție la orice cuvânt/eveniment vine din nevoia de a avea dreptate. E și vorba aceea cu “cine se scuză, se acuză”. Cu cât mai reactiv, cu cât mai defensiv, cu atât mai incapabil de a întreba, ci doar de a răspunde.
Liniștea te ridică, dreptatea te plafonează.
Și atunci, te mai întreb o dată: ce îți dorești mai mult? Liniște sau dreptate?
Să avem zile liniștite! 🙏
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că