-“Ce vrei să faci tu când te faci mare?”
– “Vreau să salvez lumea”
Ai crede că e o discuție între un adult care nu-și vede de treaba lui și un copil inocent. Însă, din păcate, este majoritar discuția între adulți nesalvați la timp de propriile minciuni. Salvatori cu forța care vor să ajute oamenii. De ce anume să îi salveze și cu ce să îi ajute, încă nu le e clar. Dar vor. Știu ei că asta le e “menirea”, vor neapărat să facă bine oamenilor. Așa că, de cele mai multe ori, intră cu bocancii în viața lor ca să îi “salveze”.
Salvatori cu forța
Am fost și eu acolo. Nu mult, dar la un moment dat îmi spuneam și eu poezia asta cu salvarea. Până când am auzit-o verbalizată și mi-am dat seama ce vrăjeală ieftină le servesc oamenilor. Nu, eu nu m-am apucat de yoga ca să salvez oamenii, eu m-am apucat de yoga ca să mă salvez pe mine. Și ca să iubesc oamenii, căci de asta cred eu că au ei nevoie. Lumea nu are nevoie de salvatori, are nevoie de oameni coerenți care își aduc aportul corect și neabuziv în societate.
Nu știu dacă ai observat, dar majoritatea “salvatorilor” sunt femei. De obicei, femei triste, cu mult timp liber care ar face orice altceva decât să se salveze pe sine. De ce să plec de lângă alegerile mele greșite, nu mai bine salvez oamenii? De ce să îmi asum eu vreo schimbare la mine, nu mai bine îi schimb pe alții? De ce să privesc în adâncurile ființei mele, nu mai bine presupun că alții sunt defecți, drept urmare au nevoie să îi salvez? Ceva, orice, să se facă utile. Să nu simtă gustul eșecului propriei vieți, căci e amar și plin de alegeri greșite.
Se aplică și salvatorilor “profesioniști” de animale. Cei care fugăresc și prind cu forța pisici și câini de pe stradă, doar ca să se simtă utili pe cârca unui patruped. Căci bipedul de acasă – dacă există – e mort în coteț demult. Da, sună nașpa, știu. Dar știu pentru că, repet, am fost și eu acolo. Ofeream salvarea cu credința subconștientă că cineva va veni la rându-i și mă va salva de propria ignoranță, de prorpiul întuneric, de proprii demoni. Guess what?! Nu vine nimeni!
Și nu mă înțelege greșit, cred în continuare că binele trebuie făcut cu orice ocazie care ți se oferă. Pentru că facerea binelui este o ofertă, o șansă la umanitate, nu ceva ce ți se cuvine. Cine crezi tu că ești de ai decis să te pui singur în pielea salvatorului? Nu, ți se dă. Pentru că meriți și, mai ales, pentru că ai demonstrat că ești responsabil. Deci pentru că poți.
Ești suma deciziilor tale
Se spune că porțile acestea în care viața îți dă șansa să îți bagi mințile-n cap sunt temporare. La sensul că ți se dă un interval limitat de timp în care ai ocazia să te uiți bine la tine să vezi unde ai dat cu mucii-n fasole ca mentalitate. De obicei, sub forma unui diagnostic extrem de greu de digerat, dar poate fi și într-un plan foarte personal sau relațional. Dacă înțelegi asta, poți să te simți binecuvântat. Ai mai primit o șansă la viață. Poți fi propriul salvator.
Pe de altă parte, chiar dacă umbrele vin din urmă și nu îți plac neam, ajută mult să înțelegi că cine ești tu acum este suma deciziilor și evenimentelor de viață. Cred cu tărie că dacă ai ales să aduci cel puțin un copil pe lumea asta, nu mai poți fi salvator pentru oameni. Menirea ta, pentru că ai vrut (din varii motive) acel copil este să îl crești și să îl educi pe el, în așa fel încât să nu îl transformi într-un wannabe salvator 🙂
Pentru o bună perioadă din viața ta, până când copilul va deveni la rândul său părinte, jobul tău este să veghezi la bunăstarea spirituală și emoțională a copilului. Abia apoi, poți să revii cu ochii spre lume. Abia apoi poți să “te oferi” lumii. Până atunci, lumea nu are nevoie de tine. Copilul tău are nevoie de tine. Și nu, nu poți să fii salvator cu juma’ de normă. E o treabă de totul sau nimic.
Ai decis, în trecut, să aduci pe lume o viață. Este și acesta un job minunat și extrem de greu. Fă-ți-l cum trebuie, căci asta ai venit să faci. Ți-am mai povestit aici 🙂
Cum spuneam, oamenii nu trebuie salvați, trebuie iubiți.
Să avem zile senine!
Namaste!
Table of Contents
Realitatea relativă
De fiecare dată când viața mă forțează să îmi scot nasul și fizicul din “bula” mea de oameni, realitatea mă lovește în toate plexurile nervoase
Aroganță sau încredere?
Este o linie foarte fină între aroganță și încredere în sine. Bine, fină pentru cei care își dau șansa să observe mediul și să se
Ahimsa – Să nu faci rău
Mi-am adus aminte că la începutul drumul meu de predare, indiferent că era vreo școală de yoga sau sesiuni regular, dădeam teme săptămânale pentru acasă.