Dacă ne va aduce ceva sfârșitul nouă ca populație, și fiecăruia în parte, ca individ, este trendul. Trendul de orice, pe care suntem tentați fie să îl îmbrățișăm, fie să-l respingem categoric, că așa suntem noi oamenii, extremiști. Că e vorba despre yoga, despre meditație, despre hipnoză, despre psihoterapie, nu contează. Terapia nu este căutată să funcționeze, ci să valideze. Fără discernământ, fără o analiză mentală sau sufletească a binelui.
De fapt, dintre toate trendurile, cel cu terapia mă îngrijorează cel mai tare. În afară de faptul că am văzut o grămadă de dezaxați care o ard terapeuți acum, manipularea ordinară pe care o practică și orbul găinilor al terapeutizaților sunt marile stegulețe roșii ale direcției în care ne îndreptăm.
Terapia care formează narcisiști
O doză de narcisism avem cu toții și întotdeauna am considerat că în anumite momente din viață este sănătoasă și chiar transformatoare. Însă, în ultima vreme, văd oameni care ies din terapie de ani de zile – de ce a durat 10 ani terapia, de ce folosești o cârjă un deceniu încă nu am înțeles – la fel de goi precum au intrat, dar cu un sentiment de misecuvenism ieșit din comun.
Am înțeles, avem nevoie de motivație externă câteodată, avem nevoie să ni se spună că nu suntem defecți, că nu e nimic grav dacă nu ne-am găsit încă tribul și nu ne adaptăm, că este nevoie să conștientizăm rolurile pe care le jucăm în dinamicile relaționale, apoi să ne îmbunătățim cu ce putem. Mi se pare dezastruos și periculos să ni se spună că suntem perfecți așa cum suntem și nu e nevoie să schimbăm/adaptăm nimic, să validăm autosuficiența, să solidificăm o identitate falsă, să întreținem mediocritatea.
Linia este foarte subțire între cele două, iar terapia de Insta și de masterclass-uri în două zile în care ajungi la mijlocul problemei, nu fac altceva decât să pună kerosen pe focul unei personalități narcisice în formare. Cum adică ești perfect/ă așa cum ești și nu trebuie să schimbi nimic la tine? Tu nu vezi că oamenii nu se simt ok în prezența ta? Tu nu vezi că aprinzi lumina abia când ieși dintr-o cameră? Nu te întrebi de ce te caută conflictul ca și când și-ar croi drumul spre casă?
Cum adică este suficient să exiști? Adică da, este, dar să nu exiști degeaba. Cât exiști să ai grijă să te formezi continuu, să evoluezi, să te analizezi, să îți vezi și apoi să îți cizelezi reacțiile și percepțiile. Nu poți să crezi pe cineva care îți spune că e suficient că ești, când tu ai rămas repetent/ă la cursurile vieții de compasiune, de relaționare și de comunicare cu lumile văzute și nevăzute deopotrivă.
Cum adică alegi libera exprimare și libertatea, în general? Libertatea ta se termină odată cu bunul simț și cu încălcarea unor coduri basic de etică și morală. Cum adică mediul trebuie să se adapteze ființei tale și nu tu mediului? Cum adică să alterăm realitatea și să forțăm misecuvenismul doar pentru ca tu să spui că terapia a fost una reușită. Că te simți “empowered” acum. Păi ce abilități ai dezvoltat care să te împuternicească? De ce te simți empowered, doar că ți-a spus cineva ce voiai să auzi?
Un terapeut bun – unul singur în Constanța, dacă mă întrebi – îți va pune oglinda în față și va scoate din tine și binele și răul. Și vei fi forțat/ă cumva să te privești și în rolul de victimă și în cel de agresor. Terapia adevărată îți va zgudui identitatea atât de tare încât vei bănănăi prin cele mai întunecate colțuri ale conștiinței tale ca să afli din nou cine ești. Nu e chiar pentru toată lumea. La fel cum treaba asta cu descoperirea, indiferent de cum ți se numește terapia, nu e pentru toată lumea. Și nici nu e ok să fie adaptată până la contaminarea ei, în așa fel încât să fie mai ușor de digerat.
Nu împușca terapeutul
Cum spuneam, terapia bună și eficientă te va scoate din sărite 🙂 Vor fi momente în care omul care bagă bățul prin gardul subconștientului tău va fi personajul negativ. Atunci, ai două variante: ori îți bagi mințile-n cap și diferențiezi oglinda de om, ori îți cauți pe cineva cu care să “rezonezi”. Adică cineva care să te valideze în așa fel încât identitatea ta să rămână aceeași. Cu aceleași rezultate, cu aceeași realitate. Dar care nu te freacă la cap.
Dar după episodul de scos din sărite, ai mai aflat ceva despre tine. Despre butoanele tale. Despre cum reacționezi la disconfort, la respingere sau la alte aspecte pe care le vei întâlni la tot pasul în mediul tău. Pleci de acolo îmbunătățit, cu noi cunoștințe despre tine și o curiozitate și mai mare despre cine ești. Nu pleci împăunat/ă de validări, căci ți se vor uda penele la prima ploaie a realității.
Ar fi minunat dacă am învăța să facem diferența între oameni și jobul oamenilor sau mesajul pe care îl transmit, în general. Dacă nu ai fi tu un mini narcis pe pământ, ai înțelege că oamenii nu au nimic cu tine. Nu despre tine vorbesc, nu ești tu nucleul universului lor. Decât dacă oamenii sunt duși cu pluta, dar slavă cerului, ăștia sunt puțini. Dar oamenii normali nu au nimic cu tine. Mai ales în situații în care oamenii despre care vorbesc sunt asociați cu terapia.
Fii bunuț/ă
Există conceptul ăsta, la noi la români, cu “prost de bun”. Cumva, adânc înrădăcinat în conștientul colectiv, suficient de mult încât bunătatea să fie privită ca o slăbiciune sau vulnerabilitate. Ba chiar ca naivitate, în cazuri extreme. Nu am văzut încă terapia care să aibă la bază non-violența, dorința reală de a nu răni, de a nu face lumea asta un loc mai rău. De a face micro societățile să funcționeze atât de bine încât să infuzeze și macro un spirit al bunătății din inimă.
Nu e vorba despre cine e special/ă, deosebit/ă, minunat/ă, etc. Toți suntem speciali. Nu e nimic mai șmecher la tine sau la mine, în esență. Diferența se face doar pe cât timp am alocat fiecare dintre noi eliminării vrăjelii din viața noastră. Câți am fost dispuși să ne scuturăm identitatea de “n” ori, trecând prin jdemii de crize existențiale, descoperind noi valențe ale ființei umane de fiecare dată. Și, din fericire, din ce în ce mai mulți oameni fac asta. Deci nu ești special/ă în nici un fel. Ai putea fi, însă, prin prisma bunătății. Abia asta te-ar putea deosebi de mase.
Știu, vrem să fim funny, vrem să fim apreciați, vrem să ne placă lumea. Dar tot despre noi vorbim 🙂 Dar dacă mutăm noi atenția pe cei de lângă noi? Dacă decidem astăzi ca terapia noastră să fie armonizarea și liniștea în mediu? Dacă expresia aia că ce emitem în lume se va întoarce înzecit este adevărată? Dacă riscăm să fim “luați de proști”, manifestând decență și căldură?
Nu zic să iubim pe toată lumea. Dar măcar să nu mai rănim pe toată lumea 🖤
Ne vedem la studio 🙏
M.
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că