Am ieșit și eu ca omu’ la un eveniment cultural weekendul trecut. Nu mi-am mai scos fața demult în lumea bună a Constanței, dar nah, acum așa s-au așezat astrele. Și de când am intrat în parc și m-am apropiat de teatru, am început să mă întâlnesc cu vechi cursante. Small talk, discuții de duminică seara, voiam și eu să par un om normal. Dar vinovăția de pe fețele lor că nu au mai venit la yoga nu m-a lăsat 🙂
M-am întâlnit în 10 minute cu 3 femei care m-au salutat așa. Adică au zis “bună, Miha”, apoi a urmat asta aproape instant:
- “am avut treabă, e o nebunie în viața mea, dar viiiin. Ne vedem din toamnă, gata, nu se mai poate. Stai să înceapă copiii școala și vin”
- “am fost plecatăăăăă”
- “ce dor îmi era de tine! ăăă te caut eu curând”
Evident că m-a bușit râsul aproape instant la fiecare dintre ele. Ca și când s-au întâlnit cu profa care le-a prins la chiulit la cafea și caută să îi explice de ce nu sunt la ore. Privită din ochi neyoghini, este super funny. Însă, privită de la nivelul sufletului, vinovăția lor nu era despre mine, ci despre ele. Nu le certam eu, ci s-au certat singure atâta vreme că nu și-au mai făcut timp pentru ele, încât atunci când au dat ochi în ochi cu chipul vinovăției, au reacționat ca atare.
Vinovăția stării de bine
Noi, oamenii – ca să nu zic românii – suntem campioni la vinovăția indusă. De genul “tu pe plângi și alții mor de foame”, “ar trebui să fii recunoscătoare pentru casa/ relația/ munca/ familia pe care o ai, alții nu stau așa bine ca tine”, “ai două mâini, două picioare, ce tot te plângi că nu te satisface viața” etc. Vinovăția plecând de la bani, materie, sănătate, până la imagine, relații, excursii, nivel de visare etc. Practic, vinovăția venită prin comparația cu niște “alții” pe care tu nu îi cunoști, nu au nume, prenume, anturaj, doar pentru că tu îți dorești mai mult.
Și tu știi la nivel rațional că e ok să îți dorești mai mult. E ok să vrei să crești, să evoluezi, chiar să te transformi și să te reinventezi. Știi asta pentru că bună parte din viața ta ai făcut asta și ți-a fost bine. Apoi, ai aflat de la mine la studio, sau de la terapie sau de la orice formă psiho-spirituală de practică, faptul că pentru a vedea rezultate reale, ai nevoie de consecvență. Că altfel, ai șanse mari să scapi boii-n porumb. Așa că ai creat o nouă vinovăție: cea a incosecvenței. Că ți-a zis ție popa la biserică la o slujbă că dacă lipsești, Doamne Doamne se supără și practic ești nevrednic pentru a atinge bunăstarea spirituală.
Și uite-așa, tu, om matur, ai ajuns să fii prins în centrifuga imatură a părerilor și opiniilor. Ai ajuns să duci lupte interne cu tine că dacă nu mai vii la yoga sau nu te mai duci la slujbă, ești nașpa. Și ai vrea să te întorci, da’ ce-o să zică oamenii ăia? Păi e nevoie să îți pui cenușă-n cap, să eviți întrebări de genul “da’ unde ai fost că nu te-am mai văzut”, toate psihozele care vin la pachet cu vinovăția. Când te întorci la discernământ, îți dai seama că o comunitate cu un lider către care tu ești nevoit/ă să dai explicații și să te justifici este una greșită din oficiu. Așa că nu consecvență îți trebuie musai, ci discernământ.
Și apoi, mai e și vinovăția proprie...
Și toate psihozele astea se suprapun cu vinovăția proprie. Știi că atunci când făceai yoga sau orice altă practică îți era mai bine. Te simți vinovat/ă pentru că te-ai trădat. Că nu mai ești tu, în forma ta apropiată de esență. Și este cel mai nasol sentiment din lume să îți fie dor de tine, crede-mă pe cuvânt. Dar ai reușit să te tot păcălești că mai stai puțin în centrifugă până ai dat cu ochii de mine 🙂 Și e mai bine că ai dat cu ochii de mine decât să te scuipe centrifuga înapoi la practică printr-un eveniment nefericit.
Apoi, sunt cei dependenți într-o formă sau alta de tine. Prins/ă între vinovăția că nu petreci suficient timp cu partener/copii și nevoia acută de a petrece timp cu tine și cu sufletul tău. Că ei depind de tine, iar tu ai fi un/o egoist/ă să te simți bine cu tine când ei au dramele lor atât de consumatoare de energie. Nu zic să le dai flit, că fiecare e rsponsabil să își trăiască și să își rezolve dramele proprii. Deși aș zice și asta într-o lume ideală 😂 Zic doar că dorul de tine va crea frustrare, iar tu le vei da frustrare, în loc să le dai sprijin real.
Și dacă tu crezi că acum e vinovăția enervantă, stai să vezi peste câțiva ani ce spume va face 😅 Vei fi și supărat/ă și vinovat/ă că ai lăsat să se stingă flacăra aceea din privirea ta. Da, știu că altceva ai intenționat atunci, dar nota de plată va fi aceeași. Nu ești tu vinovat/ă de faptul că vrei mai mult de la lumea văzută și cea nevăzută. Cum nu sunt nici acei “alții” vinovați că nu vor mai mult. Iar acea flacără îți apaține, ți s-a dat la naștere, ai muncit pentru ea, astfel că nu are nimeni voie să se atingă de ea în afară de tine.
Cred că o să mai ies în oraș, în locuri cu lume multă. Văd că vin cu revelații ieșirile astea 🙂 Până una alta, să știi că eu sunt exact acolo unde m-ai lăsat: predând cea mai profundă yoga din oraș, cu oamenii mei de suflet pe lângă mine. Așa cum erai și tu acum o lună, acum 1 an sau acum 8 ani. Tot omul meu suflet ești, doar că fizic nu mai ești lângă mine de ceva vreme. Iar atunci când te vei decide să revii, promit să nu te întreb nimic, să nu te cert, să nu te judec. Doar reluăm practica de unde am lăsat-o. Cu toții avem nevoie de abateri ca să validăm corectitudinea drumului ❤️ Iar vinovăția nu a făcut vreodată ceva constructiv sufletului.
Ne vedem la studio!
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că