Când eram mai tânără și tata era în viață, jucam poker în familie. Nopți întregi de poker și “educație de risc” 🙂 Înainte de asta, am fost o adolescentă foarte competitivă, atunci când exista o miză care să mă intereseze. Când nu, nici nu mă chinuiam să mimez interesul. Și înainte de asta, am făcut sport de performanță câțiva ani buni de viață. Practic, am învățat mentalitatea de totul sau nimic de foarte tânără. Încă o am, atunci când miza e mare. Și, până într-un punct, e ceva ce îmi doresc să văd și la alți oameni.
Zic până într-un punct, pentru că la cartea de psihopupu zice că nu e ok să ai o astfel de mentalitate. E și curentul ăsta trendy de toleranță care zice că totul sau nimic este o mentalitate distructivă și că e ceva în neregulă cu tine când vezi lucrurile așa. Însă, performanța se face doar la risc. Toleranța este opusul performanței și naște, adesea, mediocritate. Este o linie tare fină între perfecțiune și progres. Îți trebuie ani de zile de experiență ca să înțelegi ce funcționează pentru tine, să fi riscat la un moment dat totul și să fi pierdut, sau să fi riscat totul și să fi câștigat.
Nimic nu te pregătește pentru când pierzi, la fel cum nu ești pregătit nici să câștigi by default. Contează cum și cât de repede te ridici atunci când ești jos. Cartea de spiritopupu, dacă știi să o decodezi, despre asta îți vorbește cel mai des. Despre cădere și ridicarea din păcat. Nu păcatul ăla de l-ai auzit rostogolit în biserică, ci devierea de la traseu, ieșirea din starea de conexiune cu Divinul, indiferent de cum îi spui.
Ca să ai totul, trebuie să nu ai nimic
Sau, altfel spus, ca să ajungi acolo unde nu a ajuns nimeni, trebuie să fii nimeni. Nu se referă la bunuri materiale, ci la detașarea la ceea ce crezi tu despre tine și rolurile pe care le joci. Ești minunat/ă, ești nașpa, ești tată/mamă, ești partener/ă, om de afaceri, om bun, om rău, prost, deștept, cult, incult, spiritual, păcătos etc. Toate extremele în care te vezi și identitatea pe care ai construit-o în jurul lor are nevoie să dispară. Și atunci, rămâne doar ce este curat și necontaminat de propria-ți importanță.
Asta e o discuție aproape infinită, căci nu poate fi neapărat definită starea aceea. Dar înainte de asta, ca să poți să o atingi, atitudinea de totul sau nimic, dacă nu se referă la mentalitatea nenuanțată, este imperios necesară. Să știi să pierzi, păstrându-ți caracterul și să știi să câștigi, păstrându-ți caracterul. Poți să îi spui integritate sau poți să îi spui cum vrei, dar cred că este un test prin care cu toții trebuie să trecem mai devreme sau mai târziu. Se testează, practic, ce rămâne din tine după ce pierzi ce te definea mai puternic. Statutul, banii, vizibilitatea, orice.
Totul sau nimic în slujba omenirii
Ți-am spus că am fost adepta acestei mentalități zeci de ani. De fiecare dată când am mers all in, cu totul sau nimic, pentru a obține ceva ce îmi doream musai, dar nu era în folosul semenilor, mai devreme sau mai târziu, am pierdut acel ceva. Fie că nu am știut eu cum să îl dau mai departe oamenilor, fie că nu mi-a adus o creștere reală. De obicei, atunci când am mers all in din ambiție, nu am simțit emoții, fluturași, teamă de eșec, nimic. Am mers ca tancul sovietic tot înainte.
De partea cealaltă, de fiecare dată când mi-am dorit ceva ce știam că voi putea să dau mai departe, ce crea vise mărețe pentru comunitate, chiar dacă părea imposibil, lucrurile s-au așezat mai bine decât le visasem eu. Cu o teamă uriașă, cu emoții care tindeau să mă blocheze, cu nopți nedormite care mă țineau visând cu ochii deschiși. Dacă sunt foarte prezentă, așa îmi diferențiez și acum dorințele egotice de cele sufletești. Din cantitatea de teamă care vine sau nu la pachet cu dorința. Din cantitatea de disconfort care să îmi confirme că e ceva ce am nevoie să fac/obțin.
Când ai stăpânit discernământul, totul sau nimic nu mai este o distorsiune cognitivă, așa cum generic și distorsionat ne prezintă manualele de psihologie. Este un mindset în care tu, om cu bune și rele, îți propui să dai 100% din energia ta atunci când te afli într-o relație cu ceva sau cu cineva. Și știi că atunci când vezi că nu dai 100%, că nu trăiești 100%, că nu te mai suprinde mare lucru, că ți se pare că nu mai nevoie să “îți bați capul”, că nu te consumă, înseamnă că e momentul să treci mai departe. 100% nu este o distorsiune cognitivă. Nu este alb sau negru. Nu este bine sau rău. Este nivelul tău de angajament în relație cu viața.
Se spune că nu este nimic mai frumos decât să mori făcând ceea ce îți place. Și până nu înveți să mori, nu înveți să trăiești.
Totul sau nimic nu este o boală. Nu este o defecțiune, dacă vine la pachet cu o minte sănătoasă și o inimă deschisă.
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că