Skip to content

Vindecarea pântecului – Sacrul feminin 🖤

vindecarea

Pentru mine, energia din apropierea Crăciunului este ca o coală albă pe care încep să se vadă timid semnele unei noi ere. În fiecare an, apropierea Solstițiului a venit un cu un nou val de creativitate și odihnă, în același timp. De data aceasta, vine și vindecarea. Pe 20 decembrie, ne vedem la studio, la un eveniment pe care l-aș fi făcut cu mult timp în urmă dacă nu aș fi așteptat o zi cu semnificație energetică.

Pântecul, acest sanctuar sacru al creației și al vieții, este mai mult decât un organ fizic – este un centru energetic, emoțional și spiritual profund al feminității. Este locul unde păstrăm amintirile ancestrale, emoțiile reprimate, rănile suferite în relații și bucuria potențialului creator.

În tumultul vieții moderne, energia pântecului poate deveni blocată sau afectată de traume, emoții nerezolvate, relații toxice sau o deconectare de la esența noastră feminină. Vindecarea pântecului oferă un spațiu sacru pentru eliberare, reîntregire și reconectare cu propria putere interioară a Sacrului Feminin.

Vindecarea în trecut și în viitor

Nu cred că există femeie pe lumea asta care să nu fi somatizat cel puțin o dată în viață la nivelul uterului. Ce să somatizeze? Orice, de la relațiile cu parteneri nepotriviți, la relațiile sau traumele mamei sau bunicii. Sau chiar cu privire la proprii copii – născuți sau nenăscuți, având în vedere locul în care viața se formează. E ca și când le-ai da o mână de ajutor celor care te-au format într-o formă sau alta: mamelor, bunicilor, strămoașelor, cu toate traumele lor rămase acolo, în energia colectivă a femininului.   

Vindecare pântecului are loc în mai multe planuri. Se referă la rănile personale, precum experiențe de traumă emoțională: pierderi, relații toxice, abuzuri sau respingere, energiile negative acumulate din relații sau situații care au afectat pântecul ca centru al puterii noastre creative.

Se referă și la rănile ancestrale, Pîn sensul că pântecul nostru poartă memoria energetică a generațiilor trecute: frici, traume și suferințe transmise prin linia maternă. Prin vindecarea pântecului, curățăm moștenirea energetică a strămoașelor noastre, aducând eliberarea întregului arbore genealogic matern.

Ca femei, suntem conectate la energia colectivă a feminității. Purtăm urmele suferinței colective din secole de oprimare, abuz sau deconectare de la sacralitatea noastră. Pântecul este sursa noastră de creativitate, fie că vorbim despre crearea unei vieți, a unor proiecte sau a unei existențe armonioase. Blocajele/rănile din pântec ne pot împiedica să accesăm acest flux creator. De asemenea, multe dintre noi am crescut cu sentimente de rușine legate de corp, sexualitate sau puterea feminină, în general. Vindecarea rușinii și a vinovăției ne vor ajuta să ne reconectăm la sacralitatea pântecului.

Solstițiul și inițierea Munay-Ki

Solstițiul de Iarnă este un moment sacru în care natura și energia universului reflectă ciclurile de moarte, renaștere și regenerare. Acest simbolism profund se aliniază cu energia pântecului, care este un spațiu creativ și transformator, capabil să găzduiască și să nască viață, atât în sens fizic, cât și subtil. Așa cum solstițiul reprezintă cea mai lungă noapte, pântecul este considerat un „pântec cosmic”, un spațiu al întunericului fertil, unde potențialul poate prinde viață.

Întunericul nu este lipsa de lumină, ci locul unde creația se naște: idei, energii, vise. Vindecarea pântecului în timpul solstițiului ne permite să onorăm acest spațiu sacru și să-i curățăm energia pentru a primi lumină și noi începuturi. Solstițiul este un moment puternic pentru a onora linia noastră ancestrală. Invocăm energia strămoașelor pentru a susține procesul de vindecare a pântecului și pentru a curăța traumele moștenite.

Munay Ki, o practică sacră cu origini în tradițiile șamanice ale popoarelor Q’ero din Anzi, ne oferă un set de ritualuri energetice pentru a vindeca și transforma profund relația noastră cu noi înșine, cu ceilalți și cu natura. Ritualul și inițierea în vindecarea pântecului reprezintă o vindecare și o binecuvântare, care ne conectează la o linie ancestrală de femei ce s-au eliberat de suferință. Pântecul nu este un loc al suferinței, ci un sanctuar de iubire și creație.

V-am mai povestit aici despre cum a fost în trainingul de Munay Ki. Încă mă hranesc cu amintirile de atunci, sunt locul meu de lumină și bucurie. Și, deși absolut toate ritualurile au fost magice, deși au fost inițieri la care am plâns munți de lacrimi de la încărcătura momentului, cel mai frumos a fost momentul ultimei inițieri: Vindecare Pântecului.

Acest dar sacru a fost transmis de o linie ancestrală de femei prin spiritul pădurii amazoniene unei șamane, căreia i s-a încredințat responsabilitatea de a-l împărtăși mai departe. Și, din fericire, a ajuns și la subsemnata, acum parte a acestei linii de femei care își amintesc că nu am venit în această viață pentru a suferi, ci pentru a fi creatoarele celor mai profunde dorințe și destine ale noastre. Acest dar al vindecării și al vieții aparține fiecărei femei din lume care dorește să-l primească.

Detaliile evenimentului:

🖤 Ne vedem pe 20 decembrie, ora 18.30 la One Yoga Studio 

🖤 Vom face un cerc de femei, cu cacao ceremonială și multă iubire și căldură

🖤 Vom deschide spațiul sacru și ne vom conecta la energia liniei de femei care să ne ajute în ritualul de vindecare

🖤 Apoi, fiecare participantă va primi inițierea/trasmiterea energiei pentru vindecarea pântecului. 

Nu este obligatoriu și nici nu are neapărat legătură cu aspectul energetic, însă vă recomand o ținută ceremonială la eveniment. Ceva care să vă facă să vă simțiți special odată cu primirea acestei inițieri. Cu cât mai feminin, cu atât mai bine.

Preț: 120 lei/persoană. Eveniment destinat exclusiv femeilor. Participarea se face în limita locurilor disponibile. Detalii, ca de obicei, la subsemnata, prin ce mijloace știți voi că mă găsiți 🙂 De preferat, pe whatsapp la 0755010215. 

Te aștept cu bucurie 🖤

M.

Table of Contents

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
karma

Karma succesului

Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *