Cât de cunoscut ți se pare acest dialog random?
“- Bună, ce faci, cum ești? Nu te-am mai vazut demult.”
“- Aaaah, sunt foaaaarte ocupat/ă. Nu îmi mai ajunge timpul”.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi am fost de un capăt sau celălalt al dialogului. Am făcut din alergătură o virtute. Dacă sunt un om ocupat, înseamnă că sunt un om important.
Orice coach sau psihoterapeut sănătos la cap îți va spune că fie fugi de ceva și te ții ocupat, fie ești foarte incompetent pe time management și de aceea nu îți ajunge timpul. Sau dezorganizat. Dar dincolo de asta, să fii ocupat tot timpul și să folosești fraza asta ca și când ar fi cel mai are asset al tău, este o problemă. A ta, de fond și tot a ta, de formă, atunci când cineva nu este mega impresionat de “ocuparea” ta.
Ce face un om ocupat?
Cum ce face? Tot. El/ea le face pe toate. Pentru că fără el/ea, se prăbușește Universul. Se dărâmă lumea. Se învârte pământul invers. Acel om ocupat s-a ocupat atât de mult încât a ajuns să își creadă propria poveste a importanței și neînlocuirii. Și tot acel om ocupat, când nu va mai avea ocupație, va da cu nasul de cele mai adânci văi ale iadului intern clădit pe roluri, pe martiriu, pe salvare, pe autoimportanță. Și va suferi și un șoc atunci când va vedea că lumea există și nu se prăbușește dacă el/ea nu mai este ocupat/ă.
În lumea asta yoghină se spune că dacă ai o viață normală, ar trebui să meditezi 20 minute/zi. Doar în cazul în care nu ești foarte ocupat. Atunci ar trebui să meditezi cel puțin o oră pe zi. Nu intru acum în discursul despre cum meditația îți face ordine în gânduri și în priorități, că am mai vorbit despre asta. Dar chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, nu vrei să meditezi, este nevoie să te uiți spre interior. În fiecare zi. Spune-i introspecție sau cum vrei, fără ea nu vei avea cum să crești.
Am văzut și am auzit povestea asta a omului ocupat de sute de ori. Și de la oamenii de la studio, și de la cei din afara studioului, chiar și de la mine. Din când în când, mă mai lua un val al ocupării și mă epuizam inainte de a mă apuca de treabă, doar la gândul că sunt foarte ocupată 😅 Norocul meu este că burnout-ul îmi este un prieten atât de vechi încât îl recunosc după cum pășește înainte să apară.
Ce încerc să spun este că recunosc tiparul. Am fost și eu acolo. Voiam să mă simt importantă. Voiam să fiu eroul care conduce prin exemplu. Voiam să contez atât de mult atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu, încât să fiu un om ocupat era o virtute fără de care nu concepeam să trăiesc.
Pentru cine ești ocupat?
Și nu concepeam ca doar eu să nu fiu ocupată. Cel mai grav era ca cei pentru care eram ocupată să se descurce fără mine. Cum adică? Păi dacă nu fac eu toate treburile, cum te descurci singur/ă? Cum adică să mă degrevezi tu? Cum să mă ajuți? Cum să îndrăznești să fii un om capabil? Ce tupeu, domn’le… Nimic nu apreciază oamenii ăștia!
Și am tot făcut asta până la al zecelea burnout când mi-am dat seama că prețul pentru rolul ocupatei pe care îl jucam, este propria mea viață. Propria mea stălucire. Propriile mele visuri. Pe care le și semi-uitasem, fiind prea prinsă în visele mele pentru alții. Și că viața asta chiar nu este o virtute.
Conform dexonline, ” virtute, virtuți – Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală.” Ori, în fuga aceasta de propriile nevoi, de proprii demoni, nu este nimic moral. Și nimic din toate astea nu ne face mai buni și nici nu ne clădește caracterul.
Există o poveste foarte drăguță și arhetipală aici, care poate explica tendința asta a oamenilor de a da glas altor nevoi în loc să și le strige pe ale lor. Și, din această tendință, realitatea pe care o vom atrage și o vom construi este și ea destinată eșecului și burnout-ului. Plus că știm deja că atunci când nu ne facem timp pentru noi, ni se va face timp, într-o formă sau alta.
Și dacă nu știm, cu puțin noroc și grație divină, vom apuca să aflăm înainte ca omul ocupat să se transforme în omul bolnav și stresat care nu mai știe cum a ajuns aici.
Să avem zile înțelepte! 🖤
M.
Table of Contents
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că
Limbajul sufletului
Ca de obicei, dilema mea interioară se referă dacă a luat-o lumea razna sau doar am început să văd eu mai clar cum e lumea,