Controlul minții

Aud din ce în ce mai des intenția aceasta a oamenilor de a-și controla gândurile. Ceea ce este, din start, imposibil, așa cum am mai spus de nenumărate ori. Gândurile sunt un rezultat al minții, care este un rezultat al activității cerebrale. De ai vrea să înceteze cea din urmă? Pe de altă parte, controlul minții este cât de poate de real și de fezabil. Este adevărat că nu pentru toată lumea…

Controlul minții critice

Dacă ar fi să marchez un punct de pornire în ceea ce privește controlul minții, personal recomand întotdeauna să “se umble” la tipar. Dacă tendința automată a minții este să emane negativ, critic sau comparativ, este nevoie de ceva programare prealabilă pentru cei mai slabi de înger. Pentru cei puternici, meditația și tehnicile de purificare mentală merg aproape perfect, dar e nevoie de o voință uriașă.

Controlul minții nu se poate obține de pe o zi pe alta, cu atât mai puțin cu cât tiparul mental este unul orientat spre toxicitate. Tiparul va trage aproape întotdeauna înpoi spre “șanțurile” pe care le-a format pentru a ajunge într-un mediu familiar. Cu timpul, însă, mintea va putea deveni un instrument, nu un stăpân care îți controlează corpul.

Vorbesc despre asta pentru că lumea încă mai confundă gândurile cu mintea. Deși sunt interconectate, primele sunt un produs al celei de-a doua. Contează mai degrabă calitatea lor, și nu cantitatea – care este bine să rămână neatinsă. Contează emoția pe care o atașăm gândurilor, și nu gândul în sine ca formă de energie temporară. Ce face gândurile să fie repetitive, chiar obsesive, este emoția din spatele lor.

Mintea în posturile yoga

Până să ajungem să lucrăm exclusiv cu gândurile și controlul minții, avem nevoie să ne ajutăm și de corp. Motivul pentru care la studio facem asane care “apasă pe butoane” de răbdare și concentrare, este de a tonifia mintea cu situațiile de disconfort. Este imperios necesar să știm să găsim confortul în mijlocul disconfortului în așa fel încât să ieșim mai puternici după fiecare experiență de viață.

Poți să o privești ca pe un test, dacă vrei. Dacă nu ești în stare 3 minute să îți controlezi membrele și nervii pe covorașul de yoga, cum vrei tu să faci față la ceva mai mare și mai puternic de atât? Dacă te lamentezi că e greu, că ești prea rigid/ă sau prea gras/ă pentru a te apuca de yoga, cum să ai pretenția să te transformi? Cum să crești în mental și spiritual? Nu vei face față cu lamentări, ci doar cu voință.

Evoluția minții

Shivananda spunea că mintea se prezintă în trei faze distincte. Prima este asociată cu simțul realității comune, când omul ia lucrurile așa cum par, cum le decodează cele cinci simțuri. Vede evenimentele ca pe ceva izolat, fără să vadă legăturile de cauzalitate între ele, fără să aibă puterea sau măcar cunoștința faptului că lumea este un întreg. De fapt, cei mai mulți oamenil rămân la acest simț comun, nefiind capabili să privească mai departe.

După ce simțul comun s-a dezvoltat suficient de mult, apare cea de-a doua fază, cea a înțelegerii științifice și a rațiunii. Oamenii care ajung aici încep să vadă o legătură între evenimente aparent izolate, însă caută explicații raționale, dovezi, vor să vadă și să înțeleagă. Este faza minții în care apar aproape simultan și speranța, și credința, dar și îndoiala și scepticismul. Nu pot să vadă, totuși, numitorul comun care a dus la desfășurarea tuturor acestor evenimente. Iar aici, rațiunea își arată limitele.

Cea de-a treia fază a minții, după ce rațiunea și știința au ajuns la un punct culminant, dar finit, este Viveka – discernământul, simțul filosofic. Este faza care vine să salveze disperarea științifică, să elibereze mintea de ego-ul care crede că este liber, dar încă este supus unei realități exterioare. Controlul minții începe cu adevărat odată cu apariția dorinței de libertate.

Libertatea reală înseamă lipsa constrângerilor exterioare, fără ca omul să se mai raporteze la chestiuni externe care îi dau iluzia libertății sau a sclaviei – locul de muncă, banii, familia, excursiile, statutul etc. Simțul filosofic, discernământul spiritual, este definit ca starea mentală în care omul caută să investigheze principiul unității, mai degrabă decât cel al separării. Este faza în care transcederea individualității are loc, fie prin practică, fie prin evenimente ale vieții care te vor “forța” spre practică 🙂

Namaste!