Lupta interioară

lupta interioara

Dintre toată războaiele și teama de deznodământul lor, tot lupta interioară rămâne cel mai greu de purtat. Armatele de demoni din capul tău se luptă zilnic cu cei câțiva îngeri mentali, neantrenați de război – că așa sunt îngerii, răul îi prinde nepregătiți – iar teama de deznodământ se face simțită cu fiecare bătălie. Cu toții vrem să credem că binele învinge la final.  

Cu fiecare luptă interioară, ceva din tine este rănit sau ucis

Așa e în război, există victime. Și în cel din exterior, putem spune că ne bazăm pe destin sau pe tactică, în funcție de credințe. Va avea de suferit o tabără sau cealaltă.

Dar în lupta interioară, singura victimă ești tu. Te lupți tu cu tine și speri ca o parte din tine să câștige și cealaltă să fie anulată, rănită, ucisă.  

Dar de ce ai vrea să ucizi o parte din tine? Sigur, nimănui nu îi place hater-ul ăla mental care vine și îți sabotează practica, rugăciunea, toate eforturile tale de a deveni un om mai bun. Dar de ce ai vrea să îl omori? Și de ce crezi că poți să îl omori? Nu crezi că orice formă de agresivitate împotriva acestui demon interior se va întoarce? Poate că nu azi, poate că nu mâine. Dar într-o zi o va face.

Raiul și iadul

Am mai scris o dată despre lupta dintre bine și rău. Am vorbit de nenumărate ori despre asta. Nu îndemn oamenii să își arate “răul”. Îi îndemn să nu se mai mintă. Îi susțin să vadă, să cunoască și să accepte prezența acelor demoni interiori ca parte integrantă din ei. Să își vadă defectele, imperfecținile, locurile în care se mint cu nerușinare (“nu pot”, “nu merit”, “eu nu sunt așa”). Nimic nu dă o putere mai mare acestor demoni decât negarea lor. 

Și de povestea cu Raiul și cu Iadul ți-am mai spus. Nu doar eu, toate cărțile sacre o au scrisă. Codat, e adevărat. Dacă iei ad literam tot ce scrie acolo, ești pierdut. E nevoie să vezi substanța, esența, simbolurile din spatele cuvintelor. Iar asta e aproape imposibil fără o practică menită să îți dezvolte și să îți susțină gândirea abstractă. 

Dar toate scrierile sacre spun același lucrul: Raiul și Iadul nu sunt locuri. Sunt stări ale conștiinței. Iar pe ea, pe conștiință, o iei cu tine și după moartea fizică. Altfel spus, felul în care îți trăiești viața va defini felul în care îți trăiești moartea. 

Bucuria, entuziasmul, optimismul și iubirea te vor însoți și după moarte. Așteptarea momentului potrivit, resentimentele, furia, teama, te vor însoți și ele. Gândește-te că vei petrece o veșnicie în starea în care te afli acum. Cum ar fi să fii o eternitate prizonier în această luptă interioară?

Momentul e acum

Dacă are sens ceva din ce am scris până acum, e bine 🙂 Dar e și rău 😅 În sensul că dacă faci parte din oamenii cu astfel de zbateri interne, ele nu se vor potoli prea curând. Pentru că cea mai mare suferință a omului este să nu fie așa cum este el, de fapt. Cea mai mare zbatere își are rădăcina în negarea unor aspecte esențiale ale existenței umane.

Nu poți să te minți că aștepți momentul oportun pentru asta. Sau că lupta interioară va înceta odată cu schimbarea jobului, casei, partenerului, odată cu creșterea copiilor sau după ce vei pleca din țară. Nu, va înceta atunci când tu vei înceta să te lupți cu tine. Când vei învăța că ești și bun și rău, și alb și negru, că meriți – meritocrația se bazează pe karma, pe cauză și efect, nu pe ce crezi tu că ți se cuvine sau nu.

Cel mai bun moment să îți bagi mințile (toate) în cap este acesta. Poate ți se parte că nu ești pregătit și tot amâni momentul. Răspunsul complet și corect este că nu ești pregătit pentru tot. Dar ești pregătit să faci măcar o strategie prin care lupta interioară să înceteze la un moment dat. Nu ți se va dezvălui mai mult decât ești pregătit să cunoști.

Îngerii interiori

Ok, să spunem că ești în vibe-ul ăla în care nu ai părere prea bună despre tine, te vezi rău și inadecvat. Sau în extrema cealaltă, te vezi mega-capabil, bun, o dulceață de om. Și atunci, dacă ești numai bun sau numai rău, lupta interioară cine cu cine o duce? De ce există conflict? 

Dacă tu crezi că ești complet nasol, atunci demonii interni cu cine se luptă? Ar trebui să trăiască în armonie acolo, în iadul lor. Dar sunt și câțiva îngeri interiori care se arată atunci când treaba e nasoală. Și atunci, începe conflictul. Spiritual, denumit dualitate, iluzia că ești cum crezi tu că ești. Psihologic, denumit sindrom bipolar sau criză existențială dacă situația a escaladat. 

E valabil și în sensul celălalt. Dacă încă te crezi un înger pe pământ, îți reamintesc că și Lucifer tot asta a fost 🙂 

Ești ceea ce ești. Perfect imperfect, cu șanse reale de a deveni autentic și fără conflicte interioare.

Namaste!

Table of Contents

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
asumarea

Asumarea integrității

Cuvintele astea două, asumare și integritate îmi dau fiori reci aproape de fiecare dată când le aud. Pentru că, de cele mai multe ori, oamenii

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published.