Știi povestea, nu? Îți faci timp să te odihnești că nu mai poți, dar cumva tot nu mai poți. Și poți să dormi 4 ani de aici încolo, degeaba – pentru că oboseala cronică nu e o problemă de somn sau de vacanță. E o problemă de identitate.
Clasic și oficial i se spune burnout. Dar la fel de bine știm că putem munci sau hălădui 20 de ore din 24 fără să se simtă oboseală. Așa că starea asta pare să vină mai degrabă din faptul că nu prea te mai regăsești în ceea ce faci, nu în CÂT faci.
Ce este, de fapt, oboseala cronică?
Oboseala cronică nu înseamnă că ai nevoie de mai mult somn. Înseamnă că sistemul tău nervos e blocat în modul de alertă de atât de mult timp încât a uitat cum e să fie în repaus real. Trăim cu cortizolul ridicat ca pe o stare normală. Suntem productivi, funcționali, prezenți, dar sub tot, există o epuizare de fond care nu pleacă nici după o noapte bună, nici după două săptămâni de concediu.
Simptomele sunt cunoscute, dar rar numite corect: te trezești obosit/ă deși ai dormit 8 ore. Lucruri mici te epuizează disproporționat. Nu mai ai răbdare cu oamenii pe care îi iubești. Bucuriile de altădată ți se par plate. Simți că funcționezi, dar nu mai simți că trăiești.
Starea asta apare, de obicei, în momentul în care nu te mai recunoști în ceea ce faci. Ăsta e mitul cel mai periculos: că te epuizezi pentru că muncești prea mult. Că soluția e să muncești mai puțin.
Nu e adevărat. Poți munci enorm și să nu te epuizezi, dacă ce faci are sens pentru tine. Și poți munci relativ puțin și să fii complet gol pe dinăuntru dacă ai pierdut legătura cu motivul pentru care faci ce faci.
Oboseala cronică apare când există o distanță prea mare între cine ești și cum îți trăiești zilele. Când faci lucruri pentru că trebuie, nu pentru că vrei. Când zâmbești când nu simți. Când ești prezent/ă fizic dar absent/ă din propria viață.
Corpul ține cont de toate astea. Și la un moment dat, trimite nota de plată. Ți-am mai povestit despre asta aici.
De ce vacanța sau somnul nu ajută?
Concediul scoate omul din context. Nu schimbă contextul. La fel și somnul. Îți dă pupi pa, dar te terzești tot acolo de dimineață. În aceeași viață.
Dacă te întorci din vacanță și după trei zile ești la fel de epuizat/ă ca înainte, nu înseamnă că vacanța a fost prea scurtă. Înseamnă că oboseala ta nu venea din locul pe care l-ai lăsat în urmă. Venea cu tine.
Ce rezolvă cu adevărat oboseala cronică nu e absența stimulilor. E recalibrarea sistemului nervos. Adică re-învățarea corpului tău că există și alte stări în afara alertei permanente. Asta nu se întâmplă pe șezlong. Se întâmplă în practici repetate, conștiente, în care înveți să stai în corp fără să fugi, să respiri fără să controlezi, să fii prezent/ă fără să produci nimic.
Evident că o să-ți vorbesc despre yoga. Dar nu o să îți vând yoga ca soluție universală. Orice practică somatică te va ajuta la asta dacă o faci conștient.
Dar Îîți spun ce am observat în ani de practică și la mine, dar și la oamenii care vin la studio: Yoga lucrează direct cu sistemul nervos autonom. Prin respirație controlată, prin posturi care activează nervul vag, prin prezența susținută în corp, practica semnalează sistemului nervos că e în siguranță. Că poate ieși din modul supraviețuire.
Și nu e nicio metaforă aici. E fiziologie pură. Același mecanism care activează răspunsul la stres poate fi recalibrat prin practici somatice repetate. Corpul învață că există și alt mod de a fi.
Dar mai e ceva. Și ăsta e lucrul pe care nu îl găsești în nicio aplicație de meditație. Pe covoraș, în tăcere și liniște, apar întrebările incomode. Cele pe care le ții la distanță cu Netflix, cu scroll, cu agenda plină. Ce vreau cu adevărat? Cui îi trăiesc viața asta? Ce am pierdut pe drum? De ce puii mei mă chinui eu atât? Pentru ce? Pentru cine? Ce vreau să demonstrez?
Oboseala cronică dispare când începi să răspunzi la întrebările astea. Nu înainte.
Vindecare aia despre care se tot vorbește – și care e reală când ești în oboseală cronică – nu începe cu o decizie mare. Nu cu o schimbare radicală de viață. Nu cu demisia sau divorțul sau mutatul în altă țară.
Începe cu o oră pe săptămână în care nu ești nimeni și nu produci nimic. O oră în care corpul tău respiră altfel. O oră în care nu-ți mai aperi cu dinții și sănătatea identitatea aia de om bun, reliable și competent.
Nu, evident că nu e suficient. Dar e un început. Și în oboseala cronică, începutul va face totul.
Ne vedem în studio.
Love, M 🖤
Table of Contents
Yoga în Constanța – Școala de Toamnă – ediția 6
Fiecare om este exact atât cât îi permite sistemul său nervos să fie – și nimic mai mult. Dacă ești în căutarea unei practici profunde
RETROGRADE Festival, în weekend la NIBIRU
Nici nu știu care din zile o aștept mai mult :)) Dar hai să îi spunem Retrograde weekendului prelungit, de la un capăt la altul,
STARDUST – fericire pură 🤍
Cel mai intens weekend al sezonului de până acum a adus în NIBIRU Arena atmosfera marilor petreceri construite în jurul muzicii anilor ’90 și 2000,