Majoritatea celor care încă nu s-au apucat de yoga nu au făcut-o din simplul motiv că nu știu la ce să se aștepte. Fie au rămas în povestea veche și perimată cu spirala și vrăjeala media de acum 20 de ani, fie își caută tot felul de scuze pentru a fugi de întâlnirea cu interiorul. La cea de-a doua categorie nu prea sunt sorți de izbândă cu convingerea, fiecare va ajunge acolo când îi va sosi timpul. Pentru ceilalți, însă, e nevoie de acest articol 🙂
Când spun “primele ședințe de yoga”, mă refer atât la super-începători, cei care abia trec pragul studioului, cât și la cei care practică de mai puțin de un an. Mult timp ești considerat încă începător, mai ales dacă ai avut pauze mari în practică sau încă ai multe întrebări care apar spontan în timpul practicii yoga.
Cum funcționează yoga
E mult de povestit aici, dar o să încerc să fac un rezumat. În plan fizic și fiziologic, yoga te ajută în ceea ce numim procese de detoxifiere. Pornind de la tractul digestiv, la sistemul endocrin și până la nivel celular, asanele și pranayama – respirația conștientă – ajută la oxigenarea corectă și eficientă a întregului corp. Prin contracția izometrică, asanele – posturile yoga – ajută la eliberarea tensiunilor din țesut, dar și la eliberarea amprentelor energetice stocate de-a lungul anilor la nivel celular. Atunci când auzi că yoga poate produce modificări în ADN, nu e vrăjeală neapărat, ci se întâmplă automat, în timp, cu practică stabilă, corectă și consecventă.
Zeci de oameni care mi-au trecut pragul cu afecțiuni minore, au reușit să susțină practica și să aducă planul fizic la un echilibru coerent, ameliorând sau chiar vindecând acele afecțiuni. Nu i-am vindecat eu și nici măcar yoga. Ci doar au lăsat mintea să lucreze în folosul lor, în loc să o lase să se disipeze sau chiar să îi atace.
Dacă încă te întrebi cine poate face asta, îți răspund, ca de obicei, că oricine poate face yoga. E chiar ușor, poate chiar cel mai simplu și natural lucru pe care l-ai făcut pentru tine și corpul tău. Că nu e pentru oricine, în sensul pregătirii mentale și sufletești, asta e altă discuție. Dar până într-un punct anume, chiar oricine poate face asane și ceva pranayama. Doar să ai grijă să nu sari peste încălzire, căci accidentările de la yoga sunt destul de perverse și greu de abordat ulterior, în recuperare.
Primele ședințe
În general, dar mai ales la început, este bine să nu te compari cu ceilalți participanți la clasa de yoga. Avem conformații diferite, traume diferite, tipare mentale diferite. Dintr-o clasă de 20 de persoane, rar vor arăta două asane la fel. Începe practica în ritmul tău, dă-i timp corpului să se obișnuiască, la fel și minții. Depune un minimum de efort de la o ședință la alta, iar rezultatele vor apărea curând. Când ești pregătit, poți încerca o clasă de nivel intermediar, dar și acolo e bine să susții propriul ritm și să îți asculți corpul.
Desigur, dacă suferi de vreo afecțiune care ar putea fi influențată de practică, vorbește atât cu medicul curant – dacă ai unul sănătos la cap și suficient de neignorant să știe care e treaba cu yoga – cât și cu proful sau profa de yoga. Oricât de mult crezi că te-ar stigmatiza afecțiunea cu pricina, este super important ca instructorul să știe despre ea.
Reguli de bază
Aici o să îți vorbesc strict despre One Yoga Studio, ca să știi la ce să te aștepți când vii să mă vezi 🙂
- Ședințele încep la ora trecută în program, nu mai târziu. Apreciez punctualitatea și mă irită tare oamenii care întârzie și fac un obicei din asta. În afara faptului că e de bun simț și respect față de propria persoană să ajungi la timp, nu e ok nici să te aștepte 15 – 20 de oameni că ai estimat tu greșit povestea cu timpul. E la fel pentru toți.
- Evită să mănânci cu două ore înainte de practică, sau dacă nu mai poți de foame, alege niște fructe, ceva care se digeră ușor. În yoga lucrăm cu sistemul nervos parasimpatic, cel care se ocupă de digestie și relaxare/vindecare. Prioritate are digestia, deci vom lucra cam degeaba dacă încă mai digeri hrană fizică, în loc să digeri informații și energie.
- Menține o atitudine echilibrată. Nu ne luăm foarte mult în serios la practică, dar nici nu ne-am întâlnit într-o cârciumă să ne povestim viața la un pahar de ceva. Menținem o stare de echilibru, cu fericire și pace interioară, poate-poate reușește ceva să iasă și spre exterior.
- Nu există postura perfectă. Există, în schimb, alungirea musculară perfectă. Nu contează cât de mult intri în asană, este perfectă acolo unde simți că mușchiul s-a întins, dar nu doare. Yoga nu este despre perfecțiune așa cum crezi tu că arată. Ci despre perfecțiunea acceptării.
- Nu lăsa mintea să plece. Tendința ei naturală este să se ducă acolo unde are ea treabă, în scenarii mai mult sau mai puțin probabile sau în amintiri. Deci în viitor sau în trecut. În timpul practicii, concentrează-te pe respirație – îți voi da ca ancoră și o numărătoare sau o mantră care să îți țină atenția acolo.
- Pe de altă parte, nu e nevoie să devii obsedat de respirație. Dacă poți să menții postura, cu siguranță și respirația este corectă. În timp, vei avea control mai bun și pe respirație, nu o forța.
Desigur, mai este de luat în calcul și eticheta în yoga. Adică reguli de bun simț, cu atât mai mult cu cât yoga reprezintă disciplină, o practică menită să îți organizeze puțin mintea și viața, deci oricât de anti-sistem ai fi, tot e nevoie să te supui decenței: nu întârzia la ore, descalță-te atunci când intri în studio, nu veni sub nici o formă la practică sub influența alcoolului sau a substanțelor psihotrope, închide telefonul mobil și orice alt device care ar putea deranja ora, nu te apuca să le dai sfaturi de viață sau de asane celorlalți cursanți, pentru asta sunt eu acolo.
Și cel mai important, nu veni să mă înveți ce ai citit tu în cărți sau ai văzut pe youtube. Faptul că citești te face cititor, nu practicant, iar yoga online nu este yoga. În cazurile fericite, se apropie de ce trebuie să fie, însă nu se compară cu energia de grup a practicii.
La fel, nu merge pe povestea că trebuie “să rezonezi” cu instructorul. Rezonăm cu cei asemenea nouă, în aceeași vibrație. Cu alte cuvinte, dacă tu ești pierdut în mintea ta și haotic, nu vrei un instructor cu care să rezonezi. Vrei pe cineva opus ție, care să te scoată din haos.
Îmi place să cred că nu mai există întrebări nerăspunse, dar dacă există, știi unde să mă găsești 🙂 Îți las aici programul de toamnă One Yoga, valabil din 5 septembrie.
Să ne revedem cu bine! ❤️
Namaste!
Table of Contents
Realitatea relativă
De fiecare dată când viața mă forțează să îmi scot nasul și fizicul din “bula” mea de oameni, realitatea mă lovește în toate plexurile nervoase
Aroganță sau încredere?
Este o linie foarte fină între aroganță și încredere în sine. Bine, fină pentru cei care își dau șansa să observe mediul și să se
Ahimsa – Să nu faci rău
Mi-am adus aminte că la începutul drumul meu de predare, indiferent că era vreo școală de yoga sau sesiuni regular, dădeam teme săptămânale pentru acasă.