Skip to content

Yoga pentru oameni normali

yoga pentru

Am decis încă de anul trecut să mă ocup de mitul acesta al practicii yoga într-o serie de articole ceva mai complexe, ca să înțeleagă oamenii ce se întâmplă, de fapt, într-un studio de yoga. Sau la mine la studio, mai specific 🙂 Că aici facem yoga pentru oameni normali, fără talente de contorsioniști sau iluminați în viață.

Desigur că mi-ar plăcea și ar da și bine la marketing să spun că suntem niște deosebiți cu toții, că l-am atins pe Dumnezeu înainte de a veni la studio și acum este o adunătură a “celor aleși”😅 Dacă aș fi mai înclinată spre vrăjeală probabil că asta ți-aș fi spus demult. Iar pentru o sumă modică poți face și tu parte din cei aleși. Dar nu sunt, deci o să îți explic foarte pe bune ce fel de oameni vin la yoga și de ce.

Yoga pentru oameni

Dacă voiam să predau yoga pentru sfinți deosebiți, sigur nu predam în Constanța. Ca să rezolvăm și mitul ăsta 🙂 În schimb, am ales să cunosc oamenii, să mă las fascinată de strălucirile și limitele lor, deopotrivă. Să văd cum oameni aparent diferiți, din medii complet diferite, cu stiluri de viață care nu au neapărat un numitor comun, își găsesc apartenența aproape imediat în grupul din care fac parte la studio.

Câțiva dintre ei au reușit performanța consecvenței și vin deja de câțiva ani buni, astfel că le-am văzut și evoluția, am văzut cât de mult au crescut, mental, fizic și emoțional. Am fost martoră la procesul lor de armonizare în majoritatea aspectelor vieții, am văzut cum “încăpățânarea” de a deveni mai buni i-a răsplătit, în cele din urmă. 

Desigur că am văzut și fața cealaltă a monedei. Yoga este un instrument extrem de puternic, iar în funcție de orientarea mentală a omului – mă refer la suflet vs. ego – am văzut și cum această putere s-a întors împotriva lor. Dar, una peste alta, am ajuns la concluzia că fac yoga pentru oameni normali care vor să normalizeze, la rândul lor, lumea în care trăiesc. Nu să o salveze, ci să îi fie ancora de normalitate prin simpla existență.

Normalize Yoga

Și tu, ca și mine, ai auzit probabil scuza aceea lame cu “nu mă apuc de yoga/sală/meditație pentru că…” și aici se completează cu orice justificare care face sens în capul celui care se scuză. Prea gras/ă, prea rigid/ă, nu are timp (facebook zice altfel :)) etc. Pentru că oamenii se așteaptă ca yoga să fie pentru niște dive, niște bunăciuni contorsioniste care propăvăduiesc fericirea din orice postură.

Nu, yoga fix asta NU este. Vrem să readucem practica yoga pentru cei care chiar au nevoie de ea și înțeleg că este mai mult decât contorsionism. Este un stil de viață, o abordare mai profundă a trăirilor pe care fiecare ființă umană le are. Nu se cere competiție, nu se cere performanță, nu contează cum arăți în asane. Se cere doar să fii prezent și să lucrezi constant pentru propria îmbunătățire. 

Nu este nevoie să fii echipat fizic în nici un fel anume. Mental, da. Este nevoie de o anumită mentalitate ca să poți face față propriilor tăi demoni. Dar, mai devreme sau mai târziu, tot vei fi nevoit/ă să te confrunți cu ei. Oricât de special/ă și deosebit/ă te-ai crede, când vine armata de pitici mentali peste tine, devii muritor ca noi toți. Deci aici se cere un plus de inteligență emoțională sau măcar o deschidere mentală pentru acest proces.

Nu o să le ai din prima. Posibil nici peste 2-3 ani să nu fie așa cum ai vrea. O să îți dai seama de rigiditatea ta mentală atunci când o simți în corp. Dar, în timp, vei fi mai puțin rigid decât la începutul drumului. 

Normalitatea este deosebită

Am mai scris de nenumărate ori despre dark side și despre partea așa-zis întunecată din fiecare dintre noi. Yoga este uniune, este întregul. Fix partea aceea pe care o respingi pentru că ai senzația că te face imperfect, este cel mai mișto lucru din tine. Ar fi extrem de plictisitor dacă toată lumea ar fi cu haloul deasupra capului, numa’ lapte și miere. Personal, nu îmi plac oamenii care pozează așa nici nu o tonă de lămâie 🙂

Așa că am rugat oamenii normali și mișto de la studio să mă ajute cu răspunsuri despre drumul lor în practica yoga. Le vei citi și te vei lămuri că ce face diferența între nepracticanți și ei este doar decizia de auto-cunoaștere. În rest, yoga este pentru oameni normali. Iar determinarea este un mușchi mental, care necesită antrenament.

Stay tuned 😇

Namaste!

Table of Contents

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
karma

Karma succesului

Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde

Read More »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *