Dacă mi-ai trecut vreodată pragul, știi deja care e povestea cu emoțiile. Ele sunt doar niște reacții hormonale declașate de un eveniment mai mult sau mai puțin important, dar care pe tine te bagă pe șina unei stări pe care ai experimentat-o, fie în trecut, fie în imaginația ta. Emoțiile sunt ceva normal pentru ființa umană, însă atunci când ajung să te controleze, nu mai ai emoții, ci ele te au pe tine.
E ca și când ai fi într-o închisoare a impresiilor, a părerilor, a judecății și a hormonilor. Atunci când emoțiile pun stăpânire pe tine, e greu spre imposibil să mai vezi realitatea nealterată. O vezi prin filtrul tău emoțional, de aici și instabilitatea realității imediate. Viața ta poate părea foartea bună, dar cu episoade dramatice sau foarte dramatică, cu episoare de “soare și pe strada ta”. Dar niciodată constantă. Un fel de tulburare bipolară, explicată dintr-o perspectivă spirituală.
Emoțiile și reactivitatea mentală
Când te iei prea mult în serios și iei totul personal, ești ca o rană deschisă pe care continui să o atingi cu gândurile tale. Am mai scris aici despre povestea cu gândurile, blocajele emoționale și sistemul limbic. Emoțiile sunt pozitive sau negative în funcție de filtrul mental pe care l-ai dezvoltat.
În episodul de azi #NormalizeYoga, vorbim despre reactivitate. Oamenii normali – și reactivi și ei la începuturile practicii – au răspuns la întrebarea “Cum reacționezi la evenimentele majore din viață? Cele cu impact emotional major (deces, naștere, divorț, căsătorie, conflicte deschise) necesită același timp de rebound emoțional sau implicarea emoțională este diminuată?”
Practic, am vrut să văd dacă realitatea s-a schimbat cu adevărat și dacă oamenii mei buni și dragi au perceput vreo îmbunătățire. Lucrurile arată astfel:
F.L: La unele evenimente mai putenice din viata mea, reacționez mai putin temperamental, dar la altele, încă reacționez compulsiv-impulsiv. De aceea vreau să continui practica yoga pentru că am “gustat” din efectele pozitive pe care le-am experimentat, si chiar sunt cu adevărat curioasă dacă schimbarea pe care mi-o doresc se va produce. Deja unele emotii le pot controla, ma pot detașa și pot conștientiza momentul în care se petrec situatii mai putin plăcute.
S.C: Întotdeauna am gestionat bine evenimentele majore din viața mea, dar de când practic yoga le-am adăugat și componenta emoțională cu atenția pe “eu nu sunt salvatorul nimănui”, respectând deciziile celorlalți.
A.T: În ultimii ani nu am avut parte de evenimente majore, cel putin în cercul familial apropiat, dar cred că am învățat să mă detașez mai bine decat înainte de astfel de “tragedii”… moartea este parte din viață și fiecare le avem la dispozitie dupa bunul plac, modul în care trece fiecare prin ele depinde doar de alegerile mai mult sau mai putin constiente pe care le face de la început până la final.
R.: Mulțumesc Universului, cu deces, naștere, divorț, căsătorie nu m-am confruntat de suficiente ori înainte de și în anii de practică încât să pot face comparații. Cât despre conflicte, funcționez pe modelul “flight”, așa că nu prea le deschid.
A.N: Dintre cele mentionate, am avut parte de când practic yoga de “conflicte deschise”…pe care nici nu le mai pot numi așa pentru că eu m-am schimbat, felul meu de a reacționa s-a schimbat și cumva și de cealaltă parte reacția s-a schimbat. Totuși am înteles foarte mult din plecarea tatei, că a fost drumul lui și acolo s-a încheiat și pot privi și simți altfel lucrurile.
C.S: Le percep că se întâmplă cu un motiv și le iau ca atare. Din punct de vedere emoțional, nu mă încarc mai mult decât trebuie.
L.B: Așa este, reactivitatea s-a micsorat mult, după practica yoga. Și cumva am învățat să accept că o întâmplare are multe fațete și că este bine să am răbdare și să caut lecția. Care există! Dacă am ajuns undeva, nu am ajuns fără un scop!
Emotiile s-au diminuat și ele. Uneori mă și sperie lipsa lor! Eram obișnuită cu sosirea lor, cu vârtejurile în care mă purtau, cu lipsa de energie ce aparea dupa terminarea vartejului. Acum există – apar, le percep, dar sunt mai mult ca niste mici prieteni ce mă trag de maneca sau mă înțeapă să fiu atentă – conștientă și să încerc să le recunosc-accept așa cum sosesc.
J.P: Nu reacționez ca înainte. Privesc cu bucurie evenimentele frumoase , nu mă mai impresionează moartea atat de mult (deși nu mă simt confortabil când vine vorba despre ea).
M.C: Eu în mod normal sunt o epavă atunci când trec printr-un eveniment personal
negativ, indiferent de ce natură (cele positive mă trec pe modul high). Sunt atașată de oameni excesiv, mai ales de oamenii din familie. Dar, exista un dar, în ultimul timp experimentez o detașare absolut extraterestră de orice simțământ, indiferent ce mi se întâmplă, și crede-mă ca mi se întamplă – și deces si conflicte și boala și tot felul de tragedii. Sunt prezentă în viața mea, parte din eveniment, dar în interior e ca și cum aș fi absentă, nu mă afectează chiar, și îmi exprim tristețea, dezamăgirea sau ce-o fi acolo prin cuvinte sau gesturi, dar nu o mai simt, sunt complet detașată.
M.T: Mă împlic destul de mult emoțional, dar mă reechilibrez repede.
C.M: Am înțeles că fac parte din procesul numit viață. Că e uman să mă afecteze, dar să nu transform asta în suferință.
Învățarea nu se oprește
Nu știu dacă ți-a sărit în ochi până acum, dar de când am început #NormalizeYoga, cuvântul cheie al practicanților de la studio este “am învățat că…”. De fapt, cred că este singurul lucru pe care acești oameni îl au în comun: dorința de a învăța, de a se perfecționa, a ajunge mai aproape de potențial.
Evident că de unii se lipește, de alții mai puțin, de alții deloc. Diferența o face smerenia. Acel atribut atât de pervertit zilele astea care se confundă cu falsa modestie. În practica spirituală, smerenia este, în esență, acceptarea faptului că nu le știi chiar pe toate. Iar ceea ce crezi că știi este fie incomplet, fie fals. Este dezvățarea a ceea ce ai învățat mental, pentru a învăța cu sufletul și cu simțirile. Este renașterea cu fiecare treaptă a scării spre în Sus, demolând ce ai clădit pentru a vedea ce rămâne din fundație, ce este real și imporant pentru tine și sufletul tău.
De 6 ani, predau zilnic. De multe ori, același lucru. Da, am obosit de sute de ori. Am murit și am renăscut de sute de ori ca profesor de yoga. Însă mă încarcă bucuria enormă pentru oamenii care au învățat să își dea restart de fiecare dată când au simțit nevoia. Mă bucur când oamenii, deși știu deja ceea ce le spun, ascultă din nou. Pentru că, de fiecare, dată, o vor înțelege dintr-un alt nivel de conștiință, dintr-o perspectivă extinsă. Ei, oamenii “normali” (pentru mine) sunt atât factorii evoluției mele, cât și a celor din jurul lor.
Pentru că, pentru mine, asta fac oamenii normali: sunt un exemplu, un role model, un far, lumina care să îi ghideze Acasă pe cei care s-au rătăcit pe drum, printre emoții, stimuli externi și condiționările sociale.
Să aveți Sărbători luminoase!
Table of Contents
Realitatea relativă
De fiecare dată când viața mă forțează să îmi scot nasul și fizicul din “bula” mea de oameni, realitatea mă lovește în toate plexurile nervoase
Aroganță sau încredere?
Este o linie foarte fină între aroganță și încredere în sine. Bine, fină pentru cei care își dau șansa să observe mediul și să se
Ahimsa – Să nu faci rău
Mi-am adus aminte că la începutul drumul meu de predare, indiferent că era vreo școală de yoga sau sesiuni regular, dădeam teme săptămânale pentru acasă.