Yoga și relațiile sociale - #NormalizeYoga

Se spune că practica yoga influențează decisiv relațiile sociale și familiale. Bine, nu doar se spune, practica o confirmă. Relațiile cu cei din jur fie devin mai puternice și semnificative, fie se destramă aproape instant și iremediabil dacă nu sunt clădite pe o fundație sănătoasă. Practic, e ca în viață, doar că yoga accentuează acest proces și îl face mai eficient. Ca un plasture. Fie îl pui pe rană, fie îl smulgi brusc 🙃

Cum a influențat yoga relațiile sociale de-a lungul practicii?

Cam aceasta este întrebarea pe scurt a episodului de astăzi #NormalizeYoga. Am întrebat practicantele de la studio ce s-a schimbat în povestea cu socializarea de când fac asta. Să spunem că la unele dintre răspunsuri mă așteptam, căci toți practicanții am trecut cam prin același film, având ca numitor comun “populația” care nu e extrem de variată.

Oamenii au tendința să se încadreze singuri în anumite tipare – pe care dacă ai ajuns să le cunoști, rar te mai suprinde ceva. Bineînțeles, vorbesc despre majoritatea oamenilor. Din când în când, mai răsare cineva ieșit din tipare și atunci e ditai binecuvântarea 🤍

Episodul 5 din #NormalizeYoga vine cu următoarea întrebare: Cum s-a modificat relația cu alți oameni? Îi accepți mai ușor, îi înțelegi? Ești mai degrabă tentat să îi ajuți/salvezi sau să îi lași să își trăiască experiențele? Ai devenit mai selectiv în ceea ce privește anturajul?

Oamenii normali și super mișto de la studio au răspuns. Ca de obicei, mai bine decât aș fi putut să o fac eu în cuvinte 🙂 Găsești aici episodul anterior.

F.L: Relația cu alti oameni într-adevăr s-a îmbunătățit, în sensul că îi accept mai ușor, înțeleg mai bine că sunt și ei ca mine, continui să-i ajut sau să-i salvez, fără să-mi ceară ajutorul în mod special și intervin pentru că încă vreau să am control sau poate pentru că am nevoie de validare, de apreciere,sau poate este empatie nu stiu…Am devenit mai selectivă cu anturajul, chiar am nevoie să fiu inconjurata de oameni autentici si care mă determină să fiu și eu așa cum sunt cu adevărat.

S.C: Cu greu am observat că jucam rolul salvatorului, ba chiar că îmi asumam să “car în spate” oameni – știam eu mai bine ce le este benefic în viață – FALS, fiecare este responsabil pentru deciziile lui. Doar când cineva îmi cere ajutorul mă implic. Observ comportamentul celorlalți față de mine și încer să îl înțeleg, însă nu mai sunt tolerantă dacă sunt rănită, anunț că părerea mea este alta și fac delimitarea în relație, până unde începe imixtiunea.

A.T: Iertarea a venit cu setul complet de acceptare de sine și a celorlalți, mi-a deschis mintea și inima, caut să îi inteleg pe ceilalti si ce îi motivează în ceea ce fac. Mai apare și salvatorul disperat să scoată din mizerie pe oricine din jur, dar se resetează după câteva respiratii complete și “nu e războiul meu”. Anturajul cu siguranță s-a redus, cumva s-au modificat și așezat lucrurile în jurul meu astfel încât nu mai sunt nevoită să accept prezența și energia unor persoane cu care nu îmi face plăcere să împart aceeași proximitate.

R.: Nu cred că au survenit astfel de modificări de când am început să practic yoga.

A.N: Relația cu alți oameni s-a modificat în multe privinte. În primii ani s-a făcut cam gol în jurul meu și au rămas foarte putini prieteni, 2-3 care îmi sunt și acum prieteni. Apoi, golul s-a umplut cu persoane de la studio (oricum locul de la studio e locul unde mă simt foarte bine, cel mai bine). Apoi au urmat retreaturile, unde de la primul (unde eram deranjată de gălăgia sau vorbitul prea mult) până la ultimul, unde m-am simtit ca în familie. A fost o perioadă de transformare (adică cei care mi se parea ca vorbesc prea mult mi-au devenit dragi). Nu sunt un mare “salvator” și dacă mi se cere ajutorul ajut. Dacă nu, nu prea sunt eu cu datul sfaturilor… Am devenit mai selectivă, în sensul că ies cu cine vreau, niciodată că “asa trebuie”. S-a schimbat foarte mult relatia cu copilul (de la “citate” – spuse copilului din cărți cînd eu simteam și transmiteam altceva, până la a vorbi direct despre orice. De la lucuri de copil la discuții despre “mami, cum să respir să mă calmez, că îmi bate tare inima”).

C.S: Îi accept și îi las să-și ducă crucea, nu intervin decât dacă mi se cere ajutorul și atunci, fără să încalc liberul arbitru. Nu mă asociez cu oricine, simt în general oamenii.

L.B: O senzatie ciudată și în relația cu ceilalți oameni. Cumva, până acum simțeam viața ca pe o competiție în care eram eu și ceilalti oameni. Uneori voiam să le fac pe plac, alteori să îi provoc sau să mă compar cu ei, alteori să lupt cu ei. Acum sunt tot eu, dar împreună cu ceilalti, cumva împreună. Încercăm fiecare să ne găsim locul – scopul pentru care suntem acum-aici în această formă-relatie. Mi-a trecut să vreau să ajut cu orice preț. Vreau să ajut, dar analizez pretul – putința – contextul. Și sigur nu cu forța.

Am învățat să am rabdare pentru a vedea ce poate iesi din fiecare întâlnire – întâmplare. Și să mă bucur de cele fericite, să plâng sau să mă necăjesc la cele mai putin vesele, dar să încerc să învăț și lecțiile de învățat. Iar calitatea senzațiilor la întâlnirile cu oamenii cu care chiar țin să ne simtim bine este de nedescris. Este înălțătoare! Parcă plutesc la câțiva centrimetri de sol. Și nu este o întâmplare singulară. Am verificat!

Anturajul nu s-a modificat prea mult, dar apar cumva oameni cu care vreau să mă simt bine sau de la care învăț ceva. Și am mai remarcat (mai rar, ce-i drept) mirarea oamenilor vis-à-vis de faptul că ne simtim bine împreună, că se simt în largul lor cu mine, chiar și în puținul timp în care suntem împreună. Parca le-am oferit un spatiu sacru în care s-au simtit linistiti, cum nu s-au mai simtit demult. Parcă le-am oferit un dar neasteptat, după care tanjeau și la care au avut acces instant, fără efort.

J.P: Încerc să îi înțeleg, încerc să nu mai intru în filme care nu sunt ale mele. Am trecut de faza în care îi oblig pe alții să treacă strada dacă nu vor.

M.C: Cu oamenii este mereu complicat și eu mereu vreau că toți să fie bine și da, încă încerc să salvez omenirea sau măcar pe cei care mă înconjoară, dar înțeleg că nu este rolul meu si accept mai ușor că fiecare are o viață de trăit în felul său și niște lecții de învățat și nu sunt eu cea care trebuie să intervină în cursul acestei vieți. Da, există o îmbunătățire a relatiei mele cu ceilalti, sunt mai transparenți pentru mine și uneori mai usor digerabili. Nu îmi mai tebuie atât de mulți oameni în jur, chiar mă obosesc multimile și oamenii de un anumit calibru și da, sunt extrem de selectivă cu anturajul (dacă asa ceva este posibil, căci niciodată nu am fost o generoasă din acest punt de vedere). Este o discutie prea lungă și complicată pentru a o dezvolta acum, însă cel mai mult m-a ajutat toată acestă experiență pe mine personal în relația cu fiica mea. O iubesc mai mult si o înțeleg mai bine (și cred că este reciproc) din momentul în care am înțeles și AM ACCEPTAT că este o ființă independentă de mine atat fizic, cât și emoțional și spiritual , că a venit pe lume prin intermediul meu, dar nu îmi aparține mie și are drumul ei care nu are de a face cu ce vreau eu sau gândesc pentru ea.

M.T: Văzând și acceptând mai multe lucruri despre mine, fac același lucru și cu ceilalți și relațiile cu ei s-au schimbat în bine. Și da, încă mai am tendința să fiu salvatoare, în special cu cei din familie, însă de multe ori realizez ceea ce fac și mă opresc. Am observat că am devenit mai selectivă în privința oamenilor.

C.M: Îi acceptam și înainte și îi înțelegeam. Poate aici e punctul meu mai sensibil…sunt empatică. Dar da, un fel de detașare sănătoasă, nu știu dacă îmi iese de fiecare dată, dar sunt mai conștientă de toate experientele ce vin către mine. Poate mi-am îndreptat și mai mult atenția către mine.

Normalize Yoga

Ce ai citit mai sus este normalitatea noastră. Da, știu că nu pare, dar așa descriu eu oamenii normali și sănătoși. Oameni care sunt într-o continuă evoluție, își recunosc și progresul și limitele deopotrivă. Oameni care au înțeles că pilotul automat din care reacționau nu era unul funcțional, așa că au luat decizia de a lucra cu ei. ASTA, pentru mine, este definiția sănătății și normalității.

Și da, yoga poate face asta dacă îi dai voie și îți dai voie. Pentru că yoga este pentru oameni normali și atât. Nu pentru atotcunoscători, nu pentru speciali, nu pentru deosebiți, înzestrați și cum mai au trendința să se descrie spiritualiștii de astăzi. Practica yoga nu face altceva decât să valideze condiția umană, căci acolo suntem cu toții sănătoși și normali.

Namaste!