Masculul de Constanța

Am avut o săptămână care m-a forțat cumva să mă cobor cu grație de pe norii mei pufoși direct în urban și să redescopăr astfel mutațiile speciei umanoide. Știi deja că iubesc și oamenii și animalele, deci chiar nu vreau să jignesc pe nimeni. Doar că masculul ăsta de litoral e un hibrid, ceva… nenatural. Refuz să cred că Mama Natură a comis-o atât de rău 🙂

Evident că nu sunt toți la fel, evident că știu asta, normal că mă refer la un segment al populației care a scos nasul acum, odată cu ridicarea restricțiilor și venirea căldurii. Ideea e că au revenit bombardierii, vestitorii primăverii.

Masculul taximetrist

Luni dimi, eu pe norișori pufoși, zen toată în minte și în suflet… Pană stânga față, în mijlocul orașului. Bun, pentru că sunt o lady care nu vrea să deranjeze oamenii (masculii din cercul meu chiar au treabă, n-o freacă pe la cafele toată ziua), sun la dispecerat taxi. Îi explic femeii care este situația, vreau să vină un om să îi achit cursa și deranjul cu roata și să îmi văd de drum. Femeia de la dispecerat mi-a spus așa: “dar, doamnă, ei nu sunt bărbați, sunt taximetriști”.

Evident că mi s-a părut tendențioasă și răutăcioasă doamna, cum să nu îți pui tu bicepsul la bătaie, pe bani, de altfel, când o femeie are nevoie de ajutor?! 😅 Evident că nu s-a oferit nimeni, zici că înghițise orașul toți taximetriștii. Nu mai are rost să spun de masculul șofer, în general, care a trecut pe lângă mine uitându-se admirativ la ce pană am. Nevermind, s-a rezolvat foarte repede și foarte bine, în cele din urmă.

Câteva zile mai târziu, coadă la benzinărie. În spatele meu – pardon, în ceafa mea, cocoțat pe cervical aproape, un… să zicem că era mascul. Pe patternul clasic, burtoi, mulăciune de tricou, șapcă roșie, lanț de haur. I-am sugerat frumos să se care mai în spate și a început circoteca. S-a cărat definitiv din peco după ce i-am explicat că bunul simț e ca erecția, se vede când nu-l ai de la o poștă.

Sezonul bombardierilor

Ajunsă acasă după povestea cu benzinăria, evident am început analiza socială, că așa mă “relaxez” eu mental. Cum Doamne iartă-mă nu au dispărut oamenii ăștia? Nu era treaba aia cu selecția naturală? Ei cum au scăpat, că în ultimii doi ani nu au mai scos nasul, credeam că au devenit deja specie protejată. Și mai ales, de ce sunt așa mulți? Cine are atâta stomac să f*tă masculul bombardier? Nu există. Ei cum se multiplică, prin autodiviziune?

După noaptea de introspecție și de analiză a masculului feroce modificat genetic, am început să fiu ceva mai prezentă și mai atentă în trafic și prin oraș. Da, mă, există. Nope, nu sunt pe cale de dispariție. Și da, sunt aproape întotdeauna neînsoțiți. Practic, vara asta am senzația că o să privim pe litoral lung metrajul “Bombardierii se întoarce”, continuare a filmului de acum câțiva ani “Pumnii mei minte nu are”.

Masculul ordinar

Adică ăla care nu e extraordinar, ca să lămurim semantica. Cei extraordinari sunt extrem de puțini. Extrem.

Ei, masculul ordinar este des întâlnit. Am fost 3 zile consecutive la mall și l-am văzut pe peste tot 🙂 Este, de obicei, însoțit de femela care are un marsupiu special în care ține ouăle masculului. El îi ține poșeta și lasă capul jos când este certat în supermarket că vrea chipsuri, iar ea, dacă e cuminte, îl lasă seara să se joace cu ouăle lui puțin, înainte de culcare.

Câteodată, ca să simtă și el bărbat, mai taie fața unei șoferițe prin oraș sau se bagă în fața ei la casă, insiduos și cu un rânjet mare pe față dacă a reușit ursăria. Dacă ești la fel de simțitoare ca mine, o să îl lași fără comentarii, din compasiune pentru ouăle de la doamna din marsupiu.

Desigur, mai e și masculul ordinar cu gura mare, isteric încărcat cu estrogen, care trântește marfa casierei pe bandă când află prețul sau că nu are să dea rest. Acolo n-ai ce să faci, în cel mai bun caz îi dai o batistuță la ieșire și îl lași să se lamenteze în dânsa.

Femininul și masculinul

Am mai scris despre principiile acestea aici, dar într-o notă superioară. Uitasem cum e treaba în viața reală. Practic, eu vorbeam despre niște principii care în bula mea sunt perfect normale și relativ ușor de atins. Dar, pe de altă parte, cum să le explic eu femeilor de la studio că au nevoie să își dea voie să fie femei, să se lase ghidate, conduse, hrănite și iubite de energia masculină? Cine să le conducă?

Cum să le explic eu că suntem egali, femei și bărbați, dar pentru că trăim în lume aplicăm și bunul simț și niște norme elementare de administrare a casei, bunurilor, banilor? Că treaba bărbatului este să protejeze, să conducă, să ia decizii, iar a femeii este să susțină bărbatul, să îi ajute creșterea și iluminarea, iar astfel se va ilumina și ea? Cum să le explic să rămână pe drumul lor, să își vadă de practică și de propria fericire, iar apoi să le împărtășească masculinului? Păi nefericitul ăla nu ar putea să recunoască fericirea nici dacă l-ar izbi în plin. Normal că unii masculi ordinari se revoltă când își văd femeile fericite. Pentru că nu le-au făcut ei 🙂

Îmi doresc tare ca la următorul val al pandemiei să se mai bage o doză de vaccin. Cu testosteron în el. Câte puțin, să ajungă la toată lumea.

Hai namaste!