Mă irita expresia asta încă de când eram copil: ți s-a urât cu binele? Dar na, copil fiind, am înțeles-o ca pe un reproș, ca pe un semnal de alarmă că o iau pe arătură. Când am crescut și am auzit-o din nou mi s-au declanșat din nou reacțiile la reproș, ca și când aș fi o nerecunoscătoare care nu știe să aprecieze cele mai frumoase momente ale vieții. Ulterior am aflat că aceste momente se numeau mediocritate și confort. Și da, mi se urâse cu ele.
Binele temporar
Ca să nu spun un truism că binele este relativ, o să spun că este temporar. Binele dintr-o anumită etapă a existenței și conștiinței tale nu este egal cu binele dintr-o etapă ulterioară sau anterioară. Gândește-te ce însemna pentru tine binele din adolescență. Sau binele de acum 5 ani. Sau binele de acum 2 ani. S-a schimbat și noțiunea de bine, și obiectivul tău în viață, dar și munții pe care vrei să îi cucerești. Dacă nu s-au schimbat, abia atunci ți s-a urât cu binele. Căci ura față de bine este rezistența la schimbare și evoluție.
Și oricât de wild and shit te-ai crede, la un moment dat, când dai de bine-bine, nu de mediocritate, ai tendința să vrei ca totul să rămână neschimbat. Că doar te-ai luptat cu dragonii până acum și deodată ai și tu liniște. E felul Universului de a te răsplăti pentru luptele purtate și de a te odihni. Doar că nu este odihna veșnică. Mai ai de purtat și alte lupte, doar că vei folosi alte arme și vei acționa dintr-o altă energie. E ca și când ai trecut la umrătorul nivel al unui joc și acum ai niște super-puteri mai șmechere.
Pentru că misiunea ta continuă. Dharma ta este în continuă desfășurare, încă nu ți s-a încheiat lucrarea pe acest pământ. Căci dacă era gata, erai și tu gata. Plus că știi deja că binele odihnește, iar provocarea aduce creștere. Viața ta este o polaritate continuă din oficiu, iar misiunea ta este să ții această polaritate în echilibru. Să știi să acționezi și să te odihnești în egală măsură. Să cauți provocare și prijin în egală măsură. Să inspiri și să expiri. Să fii zi și să fii noapte. Să porți cu tine și puterea binelui și puterea răului și să știi cum să le controlezi.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu s-a dezvoltat mental, material, spiritual sau emoțional fiind ținut în puf. În funcție de zona de “puf”, oamenii crescuți și menținuți așa s-au handicapat pe un domeniu anume. S-au dezvoltat cei care au dat de greu și nu s-au dat batuți. Cei care au știut să ducă luptele lor, nu pe ale altora, chiar și dintr-un tipar demonstrativ la un moment dat. Apoi s-au odihnit. Până și Dumnezeu a făcut lumea și apoi s-a odihnit în a 7-a zi. Suntem chipul și asemănarea lui, nu?
Binele se schimbă, la fel ca nivelul de conștiință. Am văzut și evoluție, am văzut și involuție. De ambele părți când vine acel “ți s-a urât cu binele” înseamnă că este momentul să nu te mai mulțumești cu standardele externe după care ai trăit până acum, ci să devii fidel nivelului tău de conștiință. Nimeni nu pleacă de la “bine” decât dacă este forțat din interior.
Pentru că ești o ființă multidimensională, nevoia de echilibrare a excesului de sprijin, va veni prin provocări. Universul va avea grijă de asta, oarecum treptat. Prima oară vei sesiza gândul că este nevoie să ieși puțin din confort. Dacă ești echilibrat și centrat, o vei face constructiv. Dacă nu, vei fi pus pe scandal, doar doar să provoci un disconfort de care ai nevoie ca de aer. Dar acesta este pilotul automat, de obicei cam razna în manifestare.
Apoi, dacă nu răspunzi stimulilor mentali, vei vedea asta în corp. Nevoia de provocare se manifesta printr-o afecțiune direct proporțională cu provocarea. Dacă vrei să o vezi ca pe o chestiune fizică, materială, fără nici o legătură cu tine, atunci se va ajunge la următoarea etapă. Provocarea va fi una externă, sub forma unui eveniment neprevăzut și complet inconfortabil care să te pună din nou la luptă. Și uite așa, echilibrul va fi refăcut. Pentru că dacă nu ți se urăște cu binele, binelui i se urăște cu tine.
Zona de confort și vrăjeala ei relativă
Am mai scris aici despre povestea cu zona de confort. Mi-e și greu să o spun/scriu fără să îmi dau ochii peste cap puțin. A devenit un clișeu atât de penibil încât îl aud la orice fâsâială de acțiune din gura unor adulți altfel iluminați. Îți pot da ca exemplu doar ședințele de yoga pe plajă sau retreat-urile de yoga. “Vai, trebuie să îmi ies din zona de confort”. Gizăs, ești adult, te duci cu niște oameni la o practică, poți să te cari oricând, nu te ține nimeni cu forța. Faci ce ai de făcut, că de aia ai împlinit niște zeci de ani. Și tehnic, nu i-ai împlinit degeaba.
Care este zona de confort, cea vegetală? Nu ne mișcăm că ni se usucă rădăcinile? Povestea cu zona de confort este fix cea din povestea cu binele, de fapt. Căutarea hedonistă. Plăcere fără durere, susținere fără provocare, acțiuni fără consecințe. Căutarea unui adevăr absolut care să nu ne provoace convingerile, căci acestea sunt cel mai aprig apărate. TOATE sistemele defensive care fac dintr-un om mișto moartea pasiunii în doar câteva minute de la conflict sunt rezultatul zonei de confort și al iubirii cu “binele”.
De obicei nu fac recomandări aici pe blog, însă de data asta… se cer. Definește-ți binele. Trăiește în el. Iubește-l și provoacă-te neîncetat. În chesiuni constructive care îi pot servi pe ceilalți, dacă te țin puterile. Sau măcar în chestiuni constructive care te servesc pe tine. Ieși din hibernarea binelui și a căutării monopolare. Monopolaritatea nu există. Cel mult, într-o stare ridicată de conștiință, poți deveni maxim observatorul dualității. Iar atunci se transformă în trinitate 🙂
Să avem zile bune și înțelepte!
Namaste!
Table of Contents
Potențialul uman și corpul somatic
Una dintre cele mai vandabile expresii din industria new age este nelimitarea potențialului uman. Am văzut această expresie dusă la extrem de nenumărate ori, în
Karma succesului
Cred că succesul și karma sunt două dintre cele mai marketate concepte din industria asta a spiritualității. Pentru că da, a devenit o industrie, unde
Cine îți e dușmanul invizibil?
Din toate întrebările esențiale și existențiale pe care ți le-ai pus vreodată, ți-a trecut prin cap să identifici dușmanul invizibil din viața ta? Presupunând că
Insa stim cu totii ca schimbarea inevitabila aduce noua versiune de “bine” (sau rau, dar acum nu despre asta e vorba). Asa ca gata, ia schimbata ceva. Nu mai tine in puf. Ti s-a urat cu binele.
Pingback: Călătoria - Mihaela Dragomir